OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adevărul este că Basarabia e pămînt românesc. De la Ştefan cel Mare pînă în 1944. Unii ar spune că e o nesăbuinţă să afirmi aşa ceva, în actualul context geopolitic. Eu spun că e o nesăbuinţă să nu afirmi acest adevăr. Un adevăr ce poate fi rostit calm, ferm, cu luciditate, fără a agita salutul legionar şi fără gargara demagogică ultranaţionalistă. Că UE, Rusia sau SUA nu sînt interesate de acest adevăr e o altă poveste, de care, bineînţeles, e bine să ţinem seama. Însă noi, ca români, trebuie să încetăm a ne mai preface că nu ne pasă şi să punem totul în seama fie a „contextului internaţional“, fie a unei economii globale care i-a dus pe basarabeni într-o dependenţă faţă de ruşi şi pe noi într-o aparentă normalitate. Adevărul este că, dacă Ion Iliescu nu era un disciplinat elev al şcolii URSS de politică marxist-comunistă, ar fi avut curajul şi demnitatea de român, în 1990, să nu recunoască independenţa unui stat-fantomă numit „Republica Moldova“, ar fi intrat în Chişinău şi Basarabia s-ar fi reunit cu România. Însă Ion Iliescu era preocupat cu dirijarea minerilor prin Piaţa Universităţii şi cu consolidarea unei puteri abuziv dobîndite, cam ca puterea pe care a (re)dobîndit-o Voronin pe 5 aprilie 2009.

 

Adevărul este că un tînăr basarabean a murit, bătut de miliţiile lui Voronin. Adevărul e că jurnaliştii au fost intimidaţi şi ameninţaţi. Adevărul e că la Chişinău există o dictatură cu spoială de legalitate, tolerată de UE şi de SUA de dragul unei presupuse relaţii cu Rusia care n-a existat, în mod real, niciodată. Şi adevărul e că Rusia vrea Transnistria, pentru a sta în coasta Ucrainei.