OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- De Paste, politica n-a inviat...
Si a fost si Pastele. Hristos a inviat, spre deosebire de Alianta D.A., care a murit si nu va mai invia niciodata... Am fost piosi, buni, toleranti, smeriti pentru trei zile. Dupa, ne-am intors la rutina, la descurcareala, ignoranta, dezinformare, politica si fotbal. in aer pluteste indiferenta: cu Basescu sau fara el, cu noua alianta PSD-PNL sau fara, vietile noastre merg inainte. Desi nu privim spre viitor sau, in orice caz, nu cu incredere si speranta. Mai degraba cu un soi de pesimism fatalist.

Democratii au inceput sa fie vinati. De fapt, nu ei, ci posturile lor din teritoriu. Puterea e din nou pusa la bataie. Cascavalul se imparte iar si aceiasi sobolani (multi dintre ei, rosii...) au iesit din birloguri sa prinda o bucata, cit mai consistenta. M-a amuzat reactia unui democrat, care a declarat, indignat, ca PSD-istii si PNL-istii n-au avut macar bunul-simt sa astepte sa treaca sfintele sarbatori, inainte de a incepe vinatoarea de functii, si ca „ii bate Dumnezeu“. Ca si cum distinsul PD-ist, laolalta cu intreaga clasa politica, n-a transformat fiecare Craciun si Paste in momente electorale televizate. Ca si cum fiecare partid politic care a pus mina pe putere n-a facut exact acelasi lucru, in totii anii astia scursi de la revolutie...

in The Last Temptation Of Christ, zelotii il ucid pe Lazar cel inviat din morti pentru a distruge dovada minunilor lui Iisus. Zelotii n-aveau nevoie de minuni, ci de actiune politica. La noi, e nevoie de amindoua, in contextul in care numai o minune mai poate salva reforma justitiei si reformarea clasei politice si numai actiunile politice coerente si dezinteresate ar putea corecta imaginea de sacali sfisiind prada pe care o au politicienii nostri. Partidocratia de care vorbea Daniel Barbu in Politica pentru barbari isi confirma, inca o data, consistenta. Cele mai imposibile si dubioase aliante politice devin posibile; nimeni nu e, in ultima instanta, rastignit ori sacrificat. Acest lucru are o dubla semnificatie: pe de o parte, intareste certitudinea ca politicienii se afla unde se afla pentru interese personale si, pe de alta parte, face posibila perpetuarea bolii de care sufera clasa politica romaneasca: boala puterii.

Aceeasi boala care il ispiteste pe Iisus al lui Kazantzakis in desert si care ii promite vrute si nevrute. Dincolo de credinta, exista acest exemplu moral al puterii de sacrificiu. Nu iti cere nimeni sa faci acest exercitiu al sacrificiului, nu iti cere nimeni sa iti pese de poporul tau. insa, daca vreti sa fiti bogati, daca vreti sa va mariti averile, voi, politicieni din Romania, faceti-o singuri, de capul vostru! Nu pe banii publici si nu sub ochii nostri! Transformati politica si puterea ei intr-un SRL si bateti-va in curtea lui pentru conducere. Luati-va televiziunile, presa si sclavii vostri si plecati. Pentru ca sinteti o boala, pentru ca nepasarea voastra, minciunile voastre au molipsit si acest popor si-l molipsesc in continuare. Pentru ca avem nevoie de oameni care sa iubeasca oameni, simplu si curat, fara ideologii si dogme. Iisus al lui Kazantzakis spunea ca Dumnezeu n-are nevoie de temple si nici credinta de biserici. La fel, politica nu are nevoie de politicieni ca voi, de masinile, averile si vilele voastre. Politica e in mintea fiecaruia din noi. Trebuie doar sa ne pese...

- Nevoia de „opozitie“
Cit s-au chinuit saracii politologi si filozofi politici sa dea o definitie clara „caii de mijloc“, sa caute sensul adinc al disparitiei clivajului stinga/dreapta, sa teoretizeze ce ramine si ce se poate construi dupa aceasta disparitie, cind, de fapt, solutia, explicatia, definitia erau atit de la indemina! Bineinteles ca tot noi, romanii, am gasit raspunsul. Clasa noastra politica a rezolvat problema: clivajul dreapta/stinga dispare odata cu conturarea unui interes economic comun al politicienilor aflati de o parte si de alta a baricadei politice.

Dupa disparitia clivajului, o noua oligarhie rasare, construita pe principiul „eu las de la mine, tu lasi de la tine si amindoi primim de la stim noi cine...“. Aceasta noua coalitie duce la aparitia unui nou clivaj, politicieni/cetateni, tradus, de multe ori, si prin alte formule de genul bogati/saraci sau corupti/cinstiti. La acest tablou se adauga, inevitabil, nevoile electorale ale clasei politice, astfel ca se ajunge la o tragicomedie in care bogatii se prefac saraci, coruptii cinstiti si politicienii cetateni. Tragicomedia poate capata si accente mistice, dat fiind faptul ca unii simt nevoia sa se raporteze la instante mai inalte decit legea si justitia – Dumnezeu e luat de complice, de aliat, de justificare politica sau drept cel mai mare microbist al galaxiei. Basarabia pierduta e regasita periodic, atunci cind discursurile demagogice interne tind sa-si piarda din efect – romanii basarabeni sint „salvati“, optional, cind de PRM, cind de Basescu.

Ciorba politica romaneasca s-a stricat de mult, insa parca de-abia acum incepe sa puta cu adevarat. Parlamentul incepe sa semene cu o orgie sexuala in care partenerii se schimba in mod neregulat, dupa cum le vine la socoteala. PSD se insoteste cu PNL, dar nu si cind vine vorba de legea lustratiei. PD accepta o tavaleala mica cu baietii lui Tariceanu cind vine vorba de aceeasi lege, insa ameninta cu un viol in grup, laolalta cu PSD, cind vine vorba de legile sigurantei nationale. Cu totii, insa, se trezesc intr-o deplina armonie atunci cind trebuie sa dezincrimineze infractiuni bancare si sa faca scapati „prieteni“ vechi, din tineretea UTC-ista...
Pe forumurile mai multor cotidiene nationale apar, periodic, mesaje de genul „impuscati-i!“, „ar trebui spinzurati“, „sa li se puna bombe in vile“. Solutiile sint, evident, excesive si imorale. insa ajungi sa te intrebi, uneori, daca nu ai preferea, totusi, un clivaj morti/vii in locul celui de acum. Sper ca raspunsul sa nu fie „da“, pentru ca asta ar reprezenta capitularea definitiva a sistemului de justitie si a sistemului democratic in general...