Oare prin ce minune a sorţii doi
generali care au ordonat să se tragă în manifestanţi, la
Timişoara, în 1989, se află acum după gratii? Tare mă tem
că are legătură cu o altă „minune“, prin care autorul
singurului furt de revoluţie din istoria României, Ion
Iliescu, se plimbă nestingherit prin Cişmigiu, emiţînd
lecţii de socialism sălbatic sau de capitalism moderat, după caz.
Dacă aceeaşi Justiţie poate să
condamne doi indivizi care au strigat „Foc!“, dar nu-l poate
condamna pe un altul care a mulţumit televizat unei hoarde de
vandali şi de ucigaşi (printre care s-au amestecat şi băieţii de
la Secu...) pentru înecarea în sînge a unei
manifestaţii paşnice, atunci nu are rost să ne bucurăm prea tare.
Scoaterea de sub urmărire penală a lui Iliescu, în legătură
cu evenimentele din 13-15 iunie 1990, nu face decît să
confirme un singur lucru: clasa politică a devenit mai intangibilă
decît Armata, SRI-ul şi Mafia la un loc. Bine, clasa politică
este o parte din Mafie... Astfel, gestul Justiţiei este o nouă
garanţie, pentru actuali – dar şi foşti – demnitari, că
nimeni, niciodată, nu se va atinge de ei. Ar putea Băsescu, acum,
să mai fure de zece ori flota, că nimeni, vreodată, nu îi va
spune nimic – e şi ăsta unul dintre avantajele de a fi fost
preşedinte. Nu-i aşa, tovarăşe Iliescu?...
Unii au sărit imediat în sus şi
au declarat că arestarea şi condamnarea celor doi generali, Chiţac
şi Stănculescu, reprezintă o încercare de „terfelire“ a
onoarei Armatei Române. Haida-de, ce n-aş da să fie terfelită
şi „onoarea“ clasei politice, aşa, un pic! Să fim serioşi:
dacă nume ca Stănculescu şi Chiţac sînt onoarea Armatei,
atunci arestarea lor i-a făcut acesteia un serviciu. Oricum, e o
reparaţie morală ce vine cam tîrziu pentru urmaşii celor
împuşcaţi la Timişoara.
Una peste alta, decizia Justiţiei are
şi o semnificaţie mai adîncă şi, totodată, mai tristă:
ne-au trebuit 19 ani ca să le arătăm, oficial, respectul cuvenit
celor morţi pentru libertatea noastră. În acest caz, mă
întreb, oare cîţi ani îi vor trebui sistemului
judiciar, clasei politice şi instituţiilor statului, în
general, pentru a arăta respectul cuvenit celor vii, cetăţenilor
de azi şi de mîine? Oare acest respect va trebui cîştigat
de oameni, ca acum 19 ani, în stradă? Oare românii mai
au puterea sau interesul de a reclama respectul pe care acest stat nu
încetează să li-l nege? Sau România se îndreaptă
spre statutul de teritoriu locuit de indivizi, dar nu de cetăţeni,
guvernat de capricii, dar nu de legi, stăpînit de conducători
fără supuşi? Băsescu şi Tăriceanu par, în ultima vreme,
înconjuraţi mai mult de fotografi decît de oameni,
Iliescu e tot mai singur prin Cişmigiu, Parlamentul e doar circul
gălăgios de la ştirile de seară...
Morţii noştri se mai odihnesc puţin.
Viii, pe cînd?...
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters