OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mi se pare mie, sau Băsescu seamănă, la apucături, din ce în ce mai mult cu Iliescu? Morga de „părinte al poporului“, amuzamentul de „înţelept“, exprimat prin hăhăială (la celălalt era prin rînjet...), setea de putere, nedisimulată, şi – mai ales – senzaţia ciudată pe care ţi-o lasă, cum că ar avea un partid al lui, propriu..., toate astea mă fac să mă întreb cu ce a evoluat instituţia prezidenţială faţă de perioada de dinainte de 2004. Pînă şi în ceea ce priveşte condamnarea comunismului, am început să cred că Băsescu l-a condamnat în sensul unei linii de gîndire potrivit căreia ar fi condamnat şi gastronomia, dacă adversarii politici ar fi fost bucătari...

 

Iată, însă, că Băsescu a luat bătaie la el acasă. Şi nu oricum, ci cu propriile arme. Oprescu este noul Băsescu, sau cel puţin aşa vrea să pară. Seduşi de sintagma „independent“, bucureştenii l-au votat pe doctor doar ca să audă acelaşi refren binecunoscut, cu „...bine!“. Însă, dacă dragostea de popor a lui Oprescu e la fel ca cea a mentorului său, Ion Iliescu, atunci mi-e teamă că mai mult decît „... bine!“ bucureştenii n-or să primească. Pentru că Iliescu nu iubeşte poporul; el iubeşte ideea că ar putea iubi poporul – şi asta i se pare înălţător. Exact ca şi exponenţii dictaturii în care a trăit şi studiat. Şi, cumva, astfel de false sentimente transpar mai ales din comportamentul politicienilor care vorbesc mult. Ca Oprescu. Sau Băsescu. Sau Vadim Tudor. Cei care dau sfaturi, cei care explică şi se explică, cei care nu pierd nici o ocazie de a se raporta la mulţime, de a-i cere acordul şi opinia, de a chefui în mijlocul ei, chiar şi atunci cînd pierd.

Pentru că, vezi Doamne, Blaga s-a luptat cu forţele malefice reunite ale PSD, PNL, PC etc. Or, scuza e la fel de lamentabilă ca şi aceea că „băieţii noştri“ au obosit pentru că au jucat cu Franţa şi Italia şi de aceea au făcut ce au făcut cu Olanda. Iar concluzia dă dovadă de aceeaşi pierdere a simţului realităţii ca în cazul afirmaţiei „1-1 e un rezultat bun“.

Ne mulţumesc remizele, e clar. Sau, cel puţin, pe cei ce ne conduc politica, sportul şi mai ştiu eu ce. Există, însă, o remiză care ar trebui să ne îngrijoreze: aceea dintre Băsescu-bătrînul lup de mare şi Băsescu-politicianul duplicitar.

În 2004, în faţa unei asemenea înfrîngeri, preşedintele ar fi tunat şi fulgerat; acum, o dă întoarsă ca la Ploieşti şi dă vina pe „duşmani“. Între cei doi, scorul e încă egal. Însă, dacă politicianul va cîştiga, vom avea, ca şi în fotbal, un antrenor cu mîinile în buzunare, dînd din umeri pe margine, şi o echipă de 20 de milioane de jucători la Roata Norocului... Sau a cîştigat deja?