OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mi-e teamă de nepăsarea ce mă cuprinde. Mi-e teamă că au început să nu mă mai mire inepţiile şi prostia afişate de clasa politică. Mă sperie gîndul emigrării, ce a început să încolţească încet, încet, în capul meu. În spaţiul meu securizat, format din prieteni, muzică, filme şi cărţi, încep să amorţesc şi să nu mai simt indiferenţa românilor. Sau, dacă vreţi, încep să o simt ca pe propria mea indiferenţă. În fapt, a scrie aici este o cale de a mă salva de la uitare, un mod de a mă mira încă şi de a protesta împotriva prostiei celor care ne conduc sau ar vrea să ne conducă.

 

Băsescu ne zice că o să trăim bine. Ar vrea să modifice Constituţia, pentru ca el sau alt preşedinte să aibă mai multă putere de a ne face să trăim bine. Cum pluripartitismul a devenit loc de ascunzătoare pentru toţi foştii securişti şi activişti de partid, cum democraţia a ajuns doar un alibi pentru corupţie şi pentru demagogie, gîndul pare tentant: un despot luminat care să ne salveze. Boierii vor muşca ţărîna, vodă va da poporului înapoi pămînturile şi demnitatea. Mai demult, am avut un Emil care se voia Cuza. Acum, avem un Traian care se vrea Vodă cel Cumplit. După gargara lui Geoană, îmbufnarea lui Tăriceanu, delirul lui Vadim şi gogoşile lui Voiculescu, discursul hotărît şi tăios al lui Băsescu pare o apă limpede. Însă această apă curge, şi nu curge spre noi, ci spre putere. Băsescu, în ciuda imaginii populare, nu e vreun stîngist idealist, cu sloganuri gen „power to the people“ în cap. El vrea puterea pentru el, pentru că el chiar consideră că e capabil să conducă de unul singur.

 

Or, despoţi luminaţi am tot avut de 200 de ani încoace, şi nici unul n-a sfîrşit-o bine. Să laşi ţara pe mîna unei găşti de corupţi, demagogi şi mincinoşi e o prostie, s-o laşi pe mîna unui singur om care se crede Napoleon e o prostie la fel de mare. Aghiotanţii lui îi împrumută din aură şi se dau curaţi ca lacrima. Însă PD-L nu e decît o incoerenţă politică, ce e camuflată mai cu minte.