Nu înţeleg de ce unii jurnalişti
şi analişti politici aruncă priviri pline de speranţă şi
interes spre Sorin Oprescu, ca spre o „soluţie“ sau o
alternativă valabilă în cadrul alegerilor prezidenţiale din
toamnă. Ce o fi atît de special la Sorin Oprescu? Ce surplus
de calităţi îl pun deasupra lui Băsescu, Geoană ori
Antonescu? După părerea mea, nici una. Oprescu este populist, ca
Băsescu, fals responsabil, ca Geoană şi vag intelectual, ca
Antonescu. Şi, uneori, poate fi un pic bădăran ca Becali.
Mai multe n-ar fi de spus despre
actualul primar de Bucureşti. Probabil că meseria de doctor îi
conferă o aură de „vindecător“ al naţiei, însă, dacă
ne uităm la acţiunile lui concrete, pare mai degrabă un vraci
escroc. Singurul atu adevărat pe care îl deţine în faţa
celorlalţi candidaţi este că n-a făcut avere din politică. Sau,
dacă a făcut, şi-a ascuns-o extrem de bine. Şi nici pe la DNA n-a
făcut vreo vizită.
De fapt, prin exemplul lui Sorin
Oprescu, voiam să ajung la calitatea principală pe care românii
par s-o aprecieze la un politician: datul din gură. A fi concis, în
politica românească, înseamnă să eşuezi din start.
Eşti privit cu suspiciune, că faci pe deşteptul, că nu explici;
iar dacă mai eşti şi calm, rezultă, în mod clar, că nu-ţi
pasă. Şi ferească Dumnezeu să nu faci vreo glumă, un banc prost,
o ironie, ceva – dacă n-ai amuzat poporul, poţi să-ţi pui
candidatura în cui! Aşa că politicienii români vorbesc
mult, despre orice, cu orice prilej. Dacă există un oponent pe
lîngă, e şi mai bine: îl atacă frontal. Îl fac
cu ou şi cu oţet. Îi pun în cîrcă toate relele
societăţii româneşti din ultimii 20 de ani. Dacă e singur
în emisiune, îi trebuie un dram de „şmechereală“ în
plus, aşa, ca lui Oprescu. Trebuie să ştie să bată cîmpii
cu graţie, să se prefacă îngrijorat, să propună proiecte
imposibile, practic, dar foarte posibile în discursul său, să
ia peste picior orice reporter cu simţul răspunderii, să ocolească
răspunsul la o întrebare incomodă.
Aşadar, meserie grea, asta de
politician! La cît trebuie să dai din gură, e bine să-ţi
iei un profesor de canto sau de actorie. Sau poate nu – regula e
simplă, oricum: chiar dacă partitura o cînţi fals, important
e să o cînţi tare, cît mai tare! Iar dacă, totuşi, se
prinde cineva că eşti fals, să arăţi cu degetul înspre
critici, oamenii de la lumini, cei de la sunet, la ceilalţi actori
sau chiar la public.
Îmi dau seama, acum, cît de
primitivă e gîndirea politică a românului: dacă
Bucureştiul e capitala ţării şi Oprescu e şeful Bucureştiului,
e firesc să ajungă şeful ţării. Modelul Băsescu e de urmat!
Atenţie, însă: românii nu apreciază decît
demagogii originali…
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters