Am fost pînă în Bulgaria.
Din nou. Nimic nou în asta – tot mai mulţi români se
duc în vacanţă pe litoralul vecin. Însă, de data asta,
e criză. Şi am fost curios să văd ce zice şi ce face bulgarul în
criză. Vreau să spun: întreprinzătorul bulgar, patronul de
terasă sau de magazin.
Ei bine, spre deosebire de român,
bulgarul mai lasă din preţ. Se plînge un pic, dar cu zîmbetul
pe buze, şi dă din umeri: ce naiba să-i faci, viaţa merge
înainte, nu? Îi dau dreptate şi mă gîndesc la
patronii şi ospătarii de pe litoralul românesc, la sictirul,
nervozitatea, indiferenţa şi hoţia lor. Nu chiar a tuturor. După
ce am mîncat cinci zile la terasa lui, bulgarul mă cinsteşte;
nimic special, o cinzeacă de mastică, însă e felul lui de
a-mi mulţumi că am ales acest local şi că i-am mai băgat nişte
bani în buzunar. La noi, românul îmi trînteşte,
cu lene, farfuria în faţă, cînd să-mi ia comanda, mă
priveşte ca pe un prost, că, adică, de ce nu ştiu eu că ei n-au
din aia şi din aia. Nu ştie să lege două cuvinte în vreo
limbă străină, spre deosebire de bulgar, care ştie bine germană
şi o rupe binişor pe engleză şi română.
Poate că aţi mai auzit refrenul ăsta
de multe ori, de la oameni care au fost la Albena. Care Albena chiar
nu impresionează prin nimic – o staţiune normală, mai mult
pentru familişti şi pensionari, fără vreun istoric special, ca
Balcicul. Însă, dacă şi verii noştri balcanici au ajuns să
se scuture mai repede decît noi de părţile negative ale
balcanismului, e cu adevărat trist. Nu mai putem invoca o cultură
occidentală a afacerismului şi a civilizaţiei. Bulgarii au suferit
la fel de mult ca noi, şi în comunism, şi – poate şi mai
mult – după. Şi la ei corupţia e mare. Şi la ei justiţia e
ineficientă, iar politicienii, nişte mincinoşi. Dar la ei oamenii
au rămas oameni şi bunul-simţ a trecut înaintea disperării
şi a frustrărilor care întunecă mintea.
Aşadar, bulgarii sînt mai sus.
Nu mai vorbesc de unguri, polonezi, cehi, slovaci, sloveni sau sîrbi.
Chiar şi macedonenii. Au mai rămas albanezii şi basarabenii. A,
nu, staţi aşa! Aţi fost la Chişinău? Bucureştiul, Clujul şi
Timişoara, la un loc, nu au atîta spaţiu verde cît are
Chişinăul. Desigur, sînt doar aspecte diferite pe care le
discutăm aici. Însă sînt două dintre cele mai
importante aspecte ale unei societăţi: curăţenia spaţiului
public şi prioritatea bunului-simţ. Pe care noi le pierdem tot mai
mult. Şi cînd vor dispărea, la umbra betonului, cu banii
furaţi, vom medita la momentul cînd puteam face ceva şi n-am
făcut. Sau nu...
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters