Fondul de pensii s-a prăbuşit, susţine Traian Băsescu. PSD va cîştiga alegerile, spune INSOMAR. Iar Gigi Becali a rămas fără bani. Este clar, vine sfîrşitul lumii...
Din păcate pentru Traian Băsescu, nu văd cum ar putea PD-L să formeze singur guvernul. Majoritatea în Parlament nu are cum s-o obţină, aşadar va fi interesant de văzut către cine se vor îndrepta Boc şi Stolojan, pentru ajutor. Sînt curios dacă şi de data aceasta Voiculescu va trăda cumetria cu PSD, pentru cîteva posturi de ministru şi de secretar de stat. Probabil că da. Cu UDMR e clar, ei vor merge cu cine stă mai bine în sondaje şi cu cine are mai mult de oferit. Încă o dată, soarta guvernării va fi hotărîtă de partidele mici. Asta dacă PNL nu se hotărăşte să dea cărţile pe faţă şi să guverneze alături de social-democraţi, lucru care va mătura şi ultimul semn de normalitate în viaţa politică. Pentru că o guvernare antagonică, cu principii capitalist-liberale şi programe sociale de stînga, îngrămădite laolaltă, eu, unul, nu văd cum ar putea funcţiona. Dar, s-au văzut atîtea în ţara asta, atîţia balauri cu trei capete şi atîtea struţo-cămile politice... La urma urmei, Tăriceanu la braţ cu Geoană nici nu e o imagine prea neverosimilă...

