Am fost zilele astea prin Vama Veche. Ştiţi, sătucul ăla cu iz de revoluţie culturală şi de realitate de capitalism românesc sălbatic. Cu ocazia asta, am experimentat răbdarea infinită, religia zen şi abţinerea de la comentarii. Am constatat că, în România, autocenzura e necesară dacă vrei să nu te transformi fie într-un criminal în serie, fie într-un pacient al vreunui spital de nebuni. Ce se abţineau părinţii noştri, săracii, prin anii dictaturii comuniste, dar să vedeţi ce ne mai abţinem noi, acum, să nu luăm la bătaie, justiţiar, cîte un mitocan care îţi parchează maşina la gura cortului sau să nu executăm vreo familie de mîrlani – pe toţi, tată, mamă, soacră, copii – care lasă în urma ei un munte de gunoaie.
Ca o completare a imaginii de mic univers cuprins de nesimţirea şi de ignoranţa pe care le suportă litoralul românesc, vă anunţ că în judeţul Constanţa s-au abolit toate regulile de circulaţie: conduci cum ai chef, parchezi cum vrei şi unde vrei. Agenţii de circulaţie te trec uşor cu vederea, dacă ai în mînă bancnota potrivită. Nu e nimic de mirare, într-un teritoriu în care Garda Financiară e doar un nume, Protecţia Consumatorului, un birou gol, iar Primăria, sediul mafiei locale.
Aşa că, dragi cititori, nu vă miraţi de circul politic care şi-a luat, peste vară, o mică pauză. La un asemenea popor, circul acesta vine turnat ca o mănuşă; care mănuşă acoperă mîna ce intră adînc, adînc, în buzunarul nostru; care buzunar e tot mai gol de la o vreme încoace; şi tot de la o vreme încoace, părem tot mai bogaţi, cel puţin la televizor – ne facem vacanţele prin Grecia, Tunisia şi Egipt. Însă, la televizor nu se vede niciodată ţara de dincolo de gardul de beton – ţara gunoaielor de pe plajă, ţara eşecurilor civice neasumate, ţara flegmelor aplicate pe lege şi pe parbrizul tău; băi, fraiere, ce te uiţi aşa, vrei un pumn în gură?...

