OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Articolul lui Lauro Martines, Man and letters. How Lorenzo de Medici beguiled his supporters but brought Florence to the abyss, din ultimul numar pe ianuarie al revistei TLS (Times Litterary Supplement Nr. 5208, 24 ianuarie 2003), readuce in atentie figura lui Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, personaj aproape legendar al Renasterii italiene, cunoscut in special ca patron providential al artelor, el insusi poet si filozof, dar si un abil politician. Publicarea voluminoasei corespondente a lui Lorenzo de Medici, in noua volume – dintre care doar doua au sub 400 de pagini –, este un veritabil eveniment editorial, la realizarea caruia o echipa internationala de cercetatori a lucrat mai bine de douazeci si cinci de ani; fiecare scrisoare este insotita de numeroase comentarii, menite sa limpezeasca pina in cele mai mici detalii toate informatiile pe care aceste texte le contin. E de ajuns sa spunem ca se afla, inca, in pregatire alte zece sau chiar unsprezece volume, pentru a ne putea face o idee in legatura cu amploarea schimburilor epistolare dintre Lorenzo de Medici si contemporanii sai. Dincolo de valoarea lor documentara, scrisorile publicate acum – dintre care multe vad pentru prima oara lumina tiparului – pun in lumina partea mai putin cunoscuta a lui Lorenzo Magnificul, aceea de politician avid de putere, preocupat aproape obsesiv sa controleze totul si lipsit de orice scrupul moral in atingerea scopurilor sale politice. „Anatomie a diplomatiei renascentiste“, scrisorile lui Lorenzo de Medici ofera elemente esentiale pentru intelegerea unei epoci in care „in Florenta, in spatele lui Boticelli, si la Roma, in spatele lui Michelangelo, practica politicilor de putere pretindea tactici si scopuri lipsite de orice scrupule“.
Aparitia unei monografii consacrate lui Plutarh, semnate de Robert Lamberton, precum si a unui volum de Roger Kimball pe tema uzului si abuzului de inteligenta, de la Hegel la Wodehouse, il determina pe Peter Stothard – Plutarch for President – sa mediteze pe tema relatiei dintre intelectuali si politica, pornind de la nevoia intelectualilor de a pune lucrurile in miscare, nu doar de a scrie despre cum se misca acestea.

Nici articolul lui Richard Bessel, Not only obeying orders, nu ocoleste problematica puterii; pornind de la trei aparitii recente – Yaacov Lozowick, Hitler’s Bureaucrats, Michael Thad Allen, The Business of Genocide, si Michael Wildt, Generation des Unbedingten –, autorul analizeaza rolul covirsitor al ideologiei naziste in comiterea si justificarea crimelor in masa de care s-au facut vinovati „functionarii“ lui Hitler.
Un articol provocator – Escape from ego central, semnat de Michael Rosen – este prilejuit de aparitia volumului lui Frederick C. Beiser, German Idealism. The struggle against subjectivism, 1781-1801, la Harvard University Press. Desi ii stirneste un profund sentiment de dezamagire, cartea lui Beiser ii ofera totodata comentatorului ocazia de a repune in discutie filozofia kantiana si de a afirma transant, in contradictie cu autorul recenzat, rolul covirsitor al sistemului filozofic hegelian in cadrul idealismului german.
In sfirsit, in eseul No resting could he find, Judith Chernaik investigheaza mitul stravechi al „jidovului ratacitor“ si avatarurile sale ulterioare – „batrinul marinar“ al lui Coleridge si „olandezul zburator“ wagnerian.