Tăcerea ministrului Baconschi

Un P.S. la scrisoarea adresată ministrului de Externe al României

Autor: Adrian NICULESCU | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Domnule ministru, după încheierea scrisorii mele deschise către dvs. (18 mai) și pînă azi (nr – 31 mai), s-au mai acumulat, chiar aglomerat, în problema Libia, mai multe elemente relevante, date și fapte demne de a fi semnalate.

Duminică, 22 mai, doamna Catherine Ashton, șefa diplomației UE, s-a deplasat personal la Benghazi, pentru a inaugura reprezentanța Uniunii, confirmînd astfel anunțul pe care-l amintisem în scrisoare. Nu întîmplător, probabil, a urmat și „defectarea“ ambasadorului ghaddafist pe lîngă UE, ceea ce ridică la peste 20 numărul de înalți demnitari jamahiri ce l-au părăsit pe „marele lider“ și s-au raliat insurecției. La scurt timp, ca urmare a mai sus menționatei primiri la Casa Albă a emisarilor insurgenților și a unei rapide vizite la Benghazi a unui trimis (după influentul senator democrat John Kerry) din partea președintelui Obama, s-a anunțat că și Statele Unite i-au invitat pe „rebeli“ să-și deschidă un birou la Washington. Între timp, la banca franceză Société Générale s-au mai descoperit 1,27 miliarde de euro aparținîndu-i lui Ghaddafi, ceea ce vine să se adauge la alte zeci de milioane (doar!) pe care personajul le are adăpostite în bănci din Germania, Anglia, Austria etc. Potrivit canalului TV France 24, prim-ministrul italian Berlusconi a dezmințit uciderea, ce se anunțase cu atîta tam-tam la Tripoli, în bombardamentele NATO, a lui Saif al Arab, fiul mai mic (și mai puțin implicat) al liderului jamahir (a nu se confunda cu odiosul Saif al-Islam, un fel de Nicușor Ceaușescu, poate chiar mai impertinent). Probabil că a fost vorba despre o operațiune de intoxicare și de propagandă a regimului, menită a impresiona opinia publică, dar și internă și, mai ales, externă, inerent sensibilă la astfel de situații.

Mult mai important, situația din Libia a constituit o temă-cheie la Conferința G-8 de la Deauville (care a anunțat 40 de miliarde de dolari drept ajutor pentru „primăvara arabă“ – un adevărat plan Marshall!), iar efectele s-au văzut. Nu numai că președinții Sarkozy și Obama au anunțat, printr-un comunicat comun, întețirea acțiunilor militare (elicoptere de atac performante!) pentru, cităm, „a termina treaba“ (în condițiile în care se știa că Obama era mai precaut), dar la rezoluția G-8 pentru Libia s-a asociat și președintele rus Medvedev… Infinit mai grav pentru conducătorul libian, potrivit aceluiași post TV France 24, Medvedev a ținut chiar să declare, textual, că „lumea nu-l mai consideră pe Ghaddafi ca fiind liderul legitim al Libiei“. Ultima speranță a lui Ghaddafi (după afirmațiile lui Medvedev, disperarea a fost cruntă la Tripoli!) rămîne discreditata Organizație a Unității Africane (la a cărei discreditare a contribuit major el însuși, prezidînd-o pînă de curînd), care tot cere încetarea intervenției NATO. OUA s-a făcut o dată de rîs cînd, inițial, își anunțase prezența, alături de NATO și de Liga Arabă, la conferința de la Paris referitoare la situația din Libia, din 19 martie, iar apoi, brusc, nu s-a mai prezentat. Luni, 30 mai, în numele Unității Africane, a sosit din nou la Ghaddafi președintele sud-african Jacob Zuma (care se pare că-l simpatizează!), cu o nouă tentativă de mediere, după ce tot acesta, luna trecută, mai încercase una, refuzată însă net de Benghazi. Ce s-ar putea, oare, spune mai mult? Lanțul continuă să se strîngă în jurul lui Ghaddafi. Și, încă o dată, vă întreb respectuos: domnule ministru, România ce face? Politica struțului?

În vremea aceasta, dvs. ați fost la Chișinău și ați făcut bine, dar președintele Băsescu, pe motiv că fusese invitată și președinta din Kosovo, a refuzat să fie de față la cea de-a XVII-a reuniune a șefilor de stat central și est-europeni de la Varșovia, din 27-28 mai, convocată de Polonia în prezența președintelui american Obama – și avînd pe ordinea de zi, prioritar, situația din Libia și democratizarea lumii arabe, aflate în plină fierbere și transformare. Pe drept cuvînt, liderii central și est-europeni sînt considerați experți în materie de tranziție democratică. O reuniune, deci, plină de semnificație, iar absența președintelui Băsescu a bătut orice record. Motivul neprezentării la reuniune poate avea, din punctul de vedere al României, un oarecare temei (România, ca și alte patru state UE, nu recunoaște independența Kosovo), însă e de menționat că președintele Slovaciei, Ivan Gasparovici, care inițial refuzase din același motiv să fie de față, a revenit asupra deciziei și a fost prezent după ce partea poloneză a acceptat, în prealabil, unele schimbări de protocol privitoare la participarea kosovară (v. Evenimentul zilei, 26 mai 2011). Vin și vă rog din nou, domnule Baconschi: renunțați la ambiguități! Cît mai e încă timp, faceți ca omologul dvs. polonez, domnul Sikorski! Mergeți la Benghazi, să le dați un semnal forte luptătorilor pentru libertate! Noua Libie liberă vă va fi recunoscătoare, dvs. și țării noastre.

Dacă și în măsura în care vor mai avea loc și alte evenimente importante referitoare la Libia, vă asigur că vă voi ține la curent, tot în paginile revistei Observator cultural.

Cu aceeași stimă,

Adrian NICULESCU

Notă: Dovadã a faptului cã Libia – și nu atît Schengen sau românii din Italia, cum este opinia curentă – a constitut capul de afis în discuțiile din 30-31 mai, purtate de premierul Berlusconi în țara noastră, Franco Frattini, ministrul italian de Externe, venind direct de la București, a aterizat marţi dimineaţa, 31 mai, exact la Benghazi, unde a fãcut o declarație peremptorie: „Regimul Ghaddafi este terminat!“ (France 24 TV, 31 mai). Vizita lui Berlusconi în Romania trebuie privită, deci, și prin prisma Apelului lui Frattini, „către toți prietenii Italiei“, la recunoasterea CNT, din 5 mai, amintit de noi în scrisoare. Se poate, ușor, presupune ce a avut să-i spună Franco Frattini dlui Baconschi…
Luni, 30 mai, seara s-a anunțat cã un grup de 125 militari libieni, cu 8 ofițeri, s-au predat Italiei, și că influentul ministru libian al Petrolului, menționat mai sus, de curînd fugit, Suhri Ganem, a reapărut la Roma. În cursul unei conferințe de presă, el a declarat că s-a raliat insurgenților. Tot luni, s-a mai anunțat si că trupele „rebele“, în cea mai mare parte voluntari civili – medici, profesori, avocati – vor purta, de-acum înainte, denumirea de Forţele de Eliberare Naţională, iar Senegalul a recunoscut, și el, CNT, pe cînd Algeria este bănuită a-l înarma, pe sub mînă, pe Ghaddafi (ambele informații, potrivit France 24 TV, 1 iunie a.c.).
O știre interesantă, de duminică, 29 mai, este că Germania, deși a avut cunoscuta, discutabilă, poziţie contrară intervenției NATO, totuși l-a destituit pe ambasadorul său la Tripoli care, în mod neautorizat, s-a întors in capitala libiană, în aprilie, în pofida faptului că ambasada sa fusese închisă de către MAE de la Berlin, încă din luna martie…
În fine, cum anticipam, președintele sud-african, Jacob Zuma, a eșuat din nou.. Planul sau de încetare a bombardamentelor NATO şi de negocieri, pastrîndu-l pe Ghaddafi, a fost respins ferm de Benghazi. „Nici o negociere cu Ghaddafi!“, a afirmat, marţi, 31 mai, noul şef al diplomației Libiei Libere, Fahti Baja.. În vremea aceasta, tot marţi, 31 mai, Jacob Zuma semnala, serafic: „Ghaddafi nu pare a fi dispus să părăsească Libia“… Fără cuvinte… Paranoia continuă!... Miercuri, 1 iunie, NATO a hotărît prelungirea cu trei luni a mandatului său, iar Rusia, fapt demn de luat în seamă, a anunțat că-și va trimise emisari la Benghazi (apoi a adăugat că și la Tripoli!), evident, pentru a încerca o soluționare a crizei. (A. N.)

foto: Reuters

Recomanda articolul prin: