OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Caragiale, desigur, din nou Caragiale! Cum sa nu te gindesti la increderea deplina pe care jupin Dumitrache o are in Chiriac cind vine vorba de onoarea lui de familist, vazind cit de increzatori sint unii – persoane publice, institutii sau ONG-uri – in buna-credinta a unui om care jura ca singura lui preocupare este sa vegheze la respectarea Constitutiei. Jupin Dumitrache poate dormi linistit, Chiriac – saracul! – are grija de onoarea Vetei, chiar daca faptele lui sint in profund dezacord cu vorbele.

Si, cum sa nu-ti vina in minte contrastul dintre credulitatea senila a Jupinului, incintat de declaratiile sforaitoare ale celui ales de el sa-i apere casa si nevasta, pe de o parte, si, pe de alta parte, disproportionata sa intransigenta in relatia cu cei suspectati de a atenta la bunurile lui, cind vezi cum functioneaza in Romania zilelor noastre nu doar institutiile statului, ci si logica (?!) unor persoane publice sau a unor organisme-fanion ale societatii civile.

Comedia care se joaca neintrerupt pe scena publica autohtona, de zece luni incoace, a spulberat multe dintre iluziile pe care ni le faceam in legatura cu vointa si capacitatea de schimbare a clasei politice. Cu toate acestea, insa, marile dezamagiri nu le-au produs doar politicienii, oricum compromisi in ochii opiniei publice. Mass-media si societatea civila, prin citiva dintre reprezentantii lor cei mai cunoscuti, au picat cu brio examenul maturitatii civice si politice deopotriva. Instituind dubla masura ca principiu absolut al judecatii etice, multi dintre formatorii de opinie (fie ca vorbim de individualitati sau de ONG-uri) au preferat sa stea drepti (in fata unuia sau altuia dintre puternicii zilei) si sa judece strimb.

In discursul public s-a instaurat arbitrariul cel mai deplin, desi la nivel declarativ toata lumea pretinde ca vorbeste in numele unor principii ferme, infirmate la tot pasul prin decizii punctuale, care pun sub semnul intrebarii nu doar legitimitatea unor demersuri, ci chiar onestitatea si autonomia reprezentantilor societatii civile. In Romania tuturor posibilitatilor, societatea civila a renuntat la neutralitatea politica necesara, implicindu-se, prin diversi reprezentanti ai sai, in jocul politic. Desi nu isi asuma explicit statutul de membru al unui partid anume, multi dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai societatii civile afiseaza un partizanat politic cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru credibilitatea si eficienta actiunilor ONG-urilor.
Nu mai departe de zilele trecute, Coalitia pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene a oferit un exemplu concludent de partizanat politic si de manipulare grosolana a opiniei publice, prin modul in care a alcatuit „lista neagra“ a candidatilor la alegerile europarlamentare, care nu indeplinesc cele sapte criterii de integritate convenite de partidele si reprezentantii Coalitiei.

Cea mai frapanta contradictie o constituie absenta de pe lista a candidatului PLD, Theodor Stolojan, si includerea lui Daniel Daianu (PNL), alaturi de Gigi Becali si Daniela Buruiana, in conditiile in care, daca luam in serios cele sapte criterii care au stat la baza verificarii euro-candidatilor, precum si mai vechea decizie (din 2004) a CPC de a-l include pe actualul lider al PLD pe lista, Stolojan incalca aproape toate criteriile enuntate. Ce sa intelegem din acest tratament diferentiat aplicat de membrii CPC celor doi candidati? Ca, daca il sustii pe Basescu (si esti una din piesele grele in calculele electorale ale actualului „imparat“ – cum a fost apelat presedintele de unul din pedisti), ai parte de indulgenta, in vreme ce, daca te plasezi in tabara liberalilor, critici fata de acelasi presedinte, esti vulnerabil? Oricum, exemple de acest fel se pot regasi cu duiumul in imediata noastra apropiere, furnizate cind de DNA, cind de mass-media (fie ea de stat sau privata), cind de fundatii sau organizatii nonguvernamentale.

Impresia generala este ca oamenii nu sint judecati dupa fapte (ignorate de cele mai multe ori), ci dupa vorbe – ale lor, dar si, de multe ori, ale altora –, ca mai importanta decit calitatea unei persoane este apartenenta la o categorie si, mai ales, pozitionarea pe scena politica. Asa se face ca aceiasi oameni care l-au condamnat, pe buna dreptate, pe Iliescu pentru implicarea in campania electorala de partea unui partid il aplauda acum pe Basescu pentru acelasi comportament. Aceiasi oameni care afiseaza un dispret superior fata de grobianismul lui Gigi Becali gasesc justificari si aproba discursul gregar, ceva mai poleit, al sefului statului. Si, din nou, aceiasi oameni care acuzau de prostie „poporul“ fidel lui Iliescu ridica astazi in slavi discernamintul (?!) „poporului“ lui Basescu, clamind – ipocrit si interesat – nevoia consultarii permanente a vointei electoratului sau dreptul presedintelui de a da raportul natiunii, in Piata Universitatii.
Si sa ne mai miram ca nu sintem luati in serios sau ca cineva din afara considera ca romanii sint din ce in ce mai greu de inteles pe masura ce ii cunosti mai bine?