Tamara CARAUS
tzara mea
Editura ARC, Chisinau, 2000, 180 p., f.p.
tzara mea, culegerea de eseuri a Tamarei Caraus, vine sa inlature orice prejudecati ale cititorului cu privire la discursul basarabean. Nascuta la Chisinau, avind studii de filologie, filozofie si comunicare sociala, in prezent doctorand a Universitatii din Bucuresti, autoarea isi asuma si isi depaseste „riscul“ (?) apartenentei la o generatie (cea a studentilor basarabeni din Romania) stigmatizata, indecisa, eterogena. In regnul generatiei, Bildungsromanul ratat, Teorii si razvratiri, Mostenitii. Trecut si traditie, De ce sintem cu totii postmoderni?, Sfisierea sint principalele titluri ale sectiunilor acestei scriituri care „nu e un «jurnal de generatie», in ciuda izului sociologizant“, ci ofera modelul paideic al unei mintuiri individuale, caci „generatiei ca si istoriei nu poti sa-i scapi, dar, desigur, poti incerca sa o ignori si sa o declari secunda individului“.
Pariul Tamarei Caraus este indraznet: „Am hotarit sa definesc generatia mea prin paidea sa“. Discursul nu se poate sustrage unei realitati ce conditioneaza structural generatia in discutie: sfisierea acestei generatii intre „homeland“ si „Muterland“, pozitia ei apoteotica sau de esec „in regnul contemporanilor, predecesorilor si succesorilor“, situarea ei intr-o „postmodernitate siciitoare, iritanta“, modul de raportare la trecut si la traditie. Increzatoare in „emanciparea din ignoranta si servitudine prin cunoastere“, autoarea crede ca „etosul central-european“ bazat pe acumularea de informatii acapareaza generatia basarabeana, care migreaza spre universitatile din Romania, dar si spre cele occidentale; nu e viziune idilica, falsificatoare, cita vreme in egala masura sint date pe fata ignoranta sau complacerea in inferioritate a studentilor basarabeni care comercializeaza examene sau lucrari de diploma, punind mai presus de propria formatie intelectuala „marketabilitatea“ cunoasterii, fapt ce face din diploma un „bildungspatent“.
Generatia Tamarei Caraus nu e sfisiata doar de o dubla apartenenta statala, ci si de conflictul ideologic intre generatii, de dificultatea alegerii intre „necesitatea «stirpirii»“ trecutului si asumarea lui, sau intre individualistul „a ramine“ in Romania si comunitaristul „a te intoarce“ in Basarabia, unde totul ar fi de facut. Caci, la urma urmei, ce este „tzara mea“? Raspunsul justificator de titlu si de atitudine il da autoarea in Incheiere: „«tzara mea» nu e doar un loc, ci si comunitatea care locuieste acel loc, relatiile dintre indivizii care locuiesc aici. «tzara mea» e constituita si din atitudinile tinerilor basarabeni: din mizele lor, din fuga lor, din ambitiile lor, din stupiditatea lor, din frica lor, din indiferenta lor. De aceea intre titlul sincer, dar contorsionat – Impotriva generatiei mele – si unul cu o sonoritate aproape dadaista – tzara mea – l-am ales pe ultimul ca indicind o (hiper)realitate creata de generatia mea.“

