România are nevoie de un partid
de opoziţie puternic, de o alternativă credibilă la actuala
coaliţie fesenistă. La sfîrşitul săptămînii, odată
cu desfăşurarea Congresului PNL, nu se vor despărţi apele
liberale, ci se vor limpezi. Fie că va cîştiga Antonescu, fie
Tăriceanu, vom şti care e candidatul pentru preşedinţie, singurul
în măsură să dea piept cu actuala coaliţie de catastrofă
guvernamentală, PD-L-PSD.
Dacă în PSD lucrurile s-au cam
clarificat, Mircea Geaonă va face pe sparring-partenerul lui Traian
Băsescu, opoziţia se va coagula în jurul liberalului propus
ca alternativă. Sigur că ideal era ca PSD+PNL+ UDMR să propună o
persoană onestă, şarmantă şi cu puternice cunoştinţe
economice. Traian Băsescu are nevoie de un adversar pe măsură,
altfel face greşeli. Şi alegătorii doresc o competiţie, soluţii,
şi nu cleveteli la problemele grave ale ţării. Publicul vrea un
meci adevărat la toamnă, nu un blat Băsescu-Geoană, cu final
aşteptat. Oricîţi strategi şi-ar angaja liderul PSD, nu
poate mai mult. E previzibil şi uşor de controlat.
Călin Popescu-Tăriceanu a convins
deja. Are tact, măsură şi viziune economică. În timpul
mandatului său, românii au trăit mai bine. Ca prim-ministru,
nu s-a căciulit la FMI, instituţie care impune stagnare şi
compromis, a adus investiţii străine în economia naţională
şi a condus un Guvern aflat sub asediu. În ciuda atacurilor
din campania electorală, a schiţat un plan guvernamental de
susţinere a economiei naţionale, plan pe care azi îl vezi, şi
mîine nu e. Tăriceanu reprezintă, la ora aceasta, singurul
adversar de care se teme Traian Băsescu. De aceea, la Congres,
liberalii trebuie să se gîndească de mai multe ori înainte
de a vota. Aleg certitudini sau preferă himere?
Crin Antonescu este un bun orator, un
povestitor de artă, un cunoscător al trilogiei balcanice, un fin
coregraf al cuvîntului şi un dribleur de geniu al oricăror
obstacole. E neprihănit. Administraţia nu i-a surîs. Nu şi-a
asumat vreun rol de decizie publică. S-a conservat. Nu poate fi
acuzat de nimic. E virgin. Dar nu cu fecioria se conduce o lume de
curve.
Antonescu a făcut o partidă bună cu
Ludovic Orban în discursuri şi acţiuni de politici liberale.
S-a lepădat de prietenul său, a abjurat de la vechile camaraderii,
a urcat singur pe catarg, acum nu se vede decît pe sine, sus,
cît mai sus, în vîrful piramidei, toate acestea,
constituind, în opinia mea, probe ale unei labilităţi
contemplative sau ale unei onorabilităţi cel puţin îndoielnice.
Faptul că nu recunoaşte susţinerea lui Dinu Patriciu nu îl
apără, îl acuză. Că s-a dezis de Orban, e tot o formă de
disoluţie morală, nu o laudă pentru un om care se vrea preşedinte
al celui mai vechi partid românesc.
Crin Antonescu este excepţional pentru
poziţia pe care o are. El poate fi un bun purtător de cuvînt,
un tenace promotor de idei şi un fin pedagog de şcoală pentru noua
retorică. Dar nu oratoria a condus lumea, doar a convins-o să
acţioneze într-o direcţie sau alta. Vorbitorii din agora au
avut un rol însemnat în istoria antichităţii, dar nu
prea au ajuns să conducă cetăţi sau imperii. Cicero a spart
contextul şi s-a înecat în el. Cînd a fost sincer
cu sine şi cu auditoriul său? Atunci cînd îl lăuda pe
Cezar ca pe un adevărat conducător sau cînd a participat la
asasinarea lui? Se ştie din istorie – şi Crin nu ne poate
contrazice –, Cicero a ars treptele, şi din chestor a ajuns rapid
consul, poziţie în care descoperea o aşa-numită conjuraţie
a lui Catilina, ordonînd executarea complicilor din partida
populară. Acest accident istoric a atras furia lui Cezar asupră-i.
Astfel, omul cu charismă a fugit din calea furtunii, dar tot nu se
potolea. Uneltea. Unele surse susţin că a conspirat la asasinarea
lui Cezar, fostul său protector. Ajuns şef al partidei adverse, nu
a reuşit să şi domnească.
Întîmplarea din Roma antică
poate fi copiată oricînd. În lumea modernă, a
conspiraţiei şi a loialităţilor pierdute, oricînd se pot
răsturna lucrurile în acest mod. Prietenia lui Antonescu cu
Hrebenciuc este arhicunoscută, dar şi opoziţia sa faţă de
decizia PNL de a intra în opoziţie, de fapt cea mai
inteligentă mişcare controlată de Călin Popescu-Tăriceanu la
sfîrşitul anului trecut. Dacă mai punem la socoteală şi
susţinerea de care se bucură în rîndurile pedeliştilor,
e clar că stimabilul Antonescu poate trage trenul liberal pe o şină
greşită. În aceste timpuri, cel mai mare dezastru ar fi
pentru PNL să intre la guvernare. Corneliu Coposu, marele om de
stat, avea să spună că în opoziţie se formează marile
caractere. 2012 nu e o ţintă prea îndepărtată pentru
săgeata liberală. Dar pentru o consolidare şi o pregătire din
timp a forţelor de asalt a redutei feseniste este nevoie de răbdare,
timp şi determinare.
În actualul context, Călin
Popescu-Tăriceanu este liderul de care are nevoie partida liberală.
E singurul care are argumente şi soluţii la criza actuală. În
disputele directe cu Traian Băsescu, rămîne unicul om politic
cu replici din realitatea imediată. Chiar dacă nu-l va învinge
pe Băsescu, cel puţin îl va enerva bine şi-l va face să
greşească. Dacă sondajele sînt corecte, în toamnă vom
avea două tururi de scrutin. Şi Tăriceanu pleacă din
poll-positionul de douăzeci de procente, o zestre care nu se va
tîrgui, în nici un caz, cu Băsescu, dacă el va fi
prezidenţiabilul liberal.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters