OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Odata, demult, intr-un tinut indepartat, eu, Akoo al VI-lea, eram Stapinul Intunericului, Raul incontrolabil si indescriptibil. Dar un prost de samurai, fluturind o sabie magica, a indraznit sa mi se opuna. Inainte ca soarta infruntarii sa se fi decis, m-am vazut nevoit sa deschid o poarta in timp si sa-l arunc in viitor, unde Raul care sint eu conduce lumea. Acum, timpitul incearca sa se intoarca in timp si sa anuleze viitorul care imi poarta numele.“
Acest text prefateaza fiecare episod al celui mai nou serial de desene animate de pe postul TV Cartoon Network, Samurai Jack. Dupa cum „consumatorii“ stiu foarte bine, Cartoon Network nu e un post de desene animate doar pentru copii. De fapt, aproape ca nu e deloc pentru „copii“, in acceptiunea „clasica“, traditionala a termenului.

In afara de cele citeva seriale gen Tom si Jerry programate din cind in cind – „usurele“, cum le s-ar spune –, postul difuzeaza seriale „la zi“, postmoderne, cu discursuri abracadabrante ale unor personaje „desenate“ neglijent in raport cu aparenta de realitate; cu o actiune cel mai adesea absurda; cu „poante“ din categoria aluziilor culturale dintre cele mai complexe &sofisticate; cu „intepaturi“ la adresa psihoterapiilor cognitiv-comportamentale („la moda“ deja de ceva vreme in State); cu personaje rasiste, feministe, teroriste, hiperinteligente, sadice, ultranaive, „figurante“ etc. a caror apartenenta la „regnul“ uman/animal/fantastic/cyborgic etc. fie nu pare a avea nici cea mai mica importanta, fie determina existenta unor cu totul alte trasaturi decit cele la care ne-am astepta. Astfel, exista seriale „isterice“ de tipul Ed, Edd &Eddy sau Cow &Chicken; exista Sheep in the City, un serial ininteligibil daca nu esti familiarizat cu societatea americana „de ultima ora“ si cu complicatele chestiuni de drept contemporan vizind granita dintre drepturile individuale si asigurarea securitatii; exista Power Puff Girls, care simplifica la modul hilar problematici esentiale pentru lumea de azi, mergind pe un scenariu de tip Charlie’s Angels; exista Dexter’s Laboratory, lumea prin ochii – „atipici“ – ai unui copil-geniu; exista Johnny Bravo, care ar fi un serial misogin (femininul redus la imagine) daca personajul principal, numitul Johnny, n-ar fi de o prostie atroce etc. Si, de aproximativ un an, exista si Samurai Jack.
Serialul Samurai Jack este semnat de Genndy Tartakowski, creatorul lui Dexter si, probabil, cea mai interesanta dintre figurile „din spatele“ productiilor de pe Cartoon Network. Numele, bizar, pare un pseudonim ironic la adresa artei cinematografice moderne.

Exista un episod din Dexter’s Laboratory in care copilul-geniu pleaca la supermarket cu mama lui, sa cumpere un bec. Episodul debuteaza intunecat, apasator, cu scena becului care se arde, pentru a continua aproape fara cuvinte, copilul fiind „urmarit cu camera“ prin labirintul unui supermarket urias, luminat rece, crud, cu rafturi enorme si cu un tavan care se pierde undeva sus, la o distanta imposibil de evaluat, cu obiecte golite de sens, monstruoase, „extraterestre“, asteptind parca pe rafturi sa-i „faca felul“ micului cumparator. Nimic grav nu se intimpla in episodul respectiv, dar tot timpul privitorului i se induce senzatia ca nenorocirea se va produce in secunda urmatoare. Trimiterea la Calauza e de domeniul evidentei. Un asemenea episod constituie, totusi, o exceptie – in sensul ca, de obicei, „aluziile“ sint mult mai voalate si mai haotice. Dexter’s Laboratory uzeaza, in orice caz, de mai toate practicile cinematografice (de la cadraj, aranjare a luminilor etc. pina la „conceptia regizorala“) consacrate ca definind modernitatea sau postmodernitatea unei productii filmice – „mimindu-le“, in fapt, pe toate in cadrul unui „simplu“ desen animat. Nimic surprinzator, in consecinta, daca telespectatorul roman cu un oarecare grad de inteligenta va prefera posturilor romanesti cu emisiuni „de zi“ de slaba calitate un asemenea serial solicitant, amuzant, chiar si educativ, intr-un anumit sens – care, in orice caz, iti ofera senzatia apartenentei la o (post)modernitate inteligenta si oarecum coerenta, oarecum impacata cu sine, chiar daca pe alocuri isterica.

De altfel, tentativa de dublare in limba romana a serialelor difuzate pe Cartoon Network, pe motiv ca nu inteleg toti copiii engleza, s-a lovit de o reactie negativa uimitor de compacta din partea telespectatorilor romani: copiii reprezinta un segment inferior numeric din masa de fani ai postului, engleza se studiaza oricum in scoala, acum, de la virste foarte mici, iar importanta textului este enorma si filmele risca sa fie cu totul distruse de o traducere neinspirata sau proasta, cum sint majoritatea la TV sau in cinematografele romanesti (un unic exemplu recent: in Matrix Reloaded, replica We are aggravated a Gemenilor, rostita intr-un moment cheie al filmului, „urmarirea de pe autostrada“, si menita a detensiona secventa, este tradusa prin „Situatia se agraveaza“ – in loc de un, sa zicem, „Acum chiar ne-am enervat“; exemplele din filmele difuzate la TV sint mult prea numeroase si „de clasa a treia“ ca sa pierdem vremea/rindurile cu ele). (Precizare: in momentul de fata, furnizorul de cablu Astral dubleaza in limba romana serialele de pe Cartoon Network, iar RCS-ul, din fericire, nu.)
Fiecare episod din Samurai Jack incepe, spuneam, cu micul discurs explicativ pe care l-am reprodus la inceputul acestui articol (traducerea imi apartine). Primele cuvinte ale „textului de escorta“ amintesc de „introducerea“ vechiului Star Wars, numai ca discursul nu mai e „obiectiv“, la persoana a III-a, ci la persoana I si devine, dupa doar citeva cuvinte, autoironic si asumat-subiectiv; in plus, ii apartine „raului“ din film, pe numele sau Aku. Referindu-se la eroul pozitiv prin cuvintele „un prost de samurai“ si „timpitul“ intr-un discurs – altfel – solemn-belicos, Aku defineste din primele secunde atmosfera bascalios-eroica a serialului.

Il putem urmari apoi, intr-un episod dupa altul, pe Samurai Jack hoinarind prin universul lui Aku in cautarea unui mijloc de a se intoarce in timp si salvind, in drumul sau, diverse grupari sau populatii asuprite de sub jugul respectiv (instituit, evident, de „raul“ Aku). O comunitate canina e salvata de la „genocidul“ decis de Aku si plasat in sarcina unor paianjeni artificiali – prilej de inepuizabile poante pe tema „drepturilor animalelor“, in conditiile in care ciinii respectivi e drept ca stiu sa vorbeasca si au „suflet bun“, dar sint cu totul si cu totul imbecili. Un grup de oameni de stiinta rebeli e ajutat sa zboare cu racheta intr-un univers „indepartat“, asupra caruia Aku nu are „jurisdictie“ – prilej pentru crearea unei incredibile varietati de personaje simpatice, indubitabil ticnite si, in acelasi timp, reprezentative pentru curentele de gindire (stiintifica sau nu tocmai...) contemporane. O populatie de „ursuleti“ e eliberata din robia unor umanoizi extraterestri extrem de antipatici si de lenesi, adusi pe continentul ursuletilor de acelasi Aku, care foloseau o anumita sursa energetica pentru a le paraliza vointa – reiesind in final, evident, ca „ursuletii“ erau patrupezi numai fiindca prizonieratul si „energia negativa“ folosita impotriva lor ii indobitocisera; imediat ce sint eliberati, indivizii incep sa vorbeasca o engleza frazata impecabil, cu o oarecare solemnitate arhaica, merg pe cele doua membre inferioare si, luminindu-se la fata, seamana cu – nu veti ghici! – supusii lui Montezuma.

Dar sa va povestesc episodul meu preferat. Samurai Jack merge printr-o „schita de padure“ – atit liniile, cit si culorile acestui serial „citeaza“ masiv din pictori abstractionisti europeni –, ginditor, in timp ce pe fundal auzim vocea inconfundabila a nevazutului Aku, in plina meditatie asupra faptului ca, atita timp cit Jack se va afla in posesia sabiei fermecate, nu-l va putea invinge nimeni. Si deodata se naste ideea: nu-l va putea invinge nimeni, cu exceptia – poate – a unei còpii a lui Jack posedind, nu-i asa, o còpie a armei sale. „Clona“ rezultata e un Samurai Jack mai ciufulit si de o culoare ceva mai suspecta – si incepe bataia. Eroul si dublul sau se lupta „zi de vara pina-n seara“ (grijuliu, realizatorul serialului ne arata cum se plimba de citeva ori soarele si luna pe cer), dar nici unul nu pare a fi capabil sa-l doboare pe celalalt. Cum se incheie conflictul? Ei bine, „adevaratul“ Samurai Jack isi da seama ca dublul sau e de fapt partea sa negativa – pentru ca numai la aceasta parte ar fi putut avea Aku acces. Si, „ucigind ura“ din sine, eroul isi face pur si simplu sa dispara „varianta rea“ (cu replica And, by the way, you don’t even exist!). O noua aluzie la lumea Fortei din Razboiul stelelor, deci, in incheiere – pentru ca, in fond, grosul privitorilor la serialele Cartoon Network e reprezentat de cei care au crescut cu filmele lui Lucas. Sigur ca rezumatul meu „pacatuieste“ in raport cu originalul – detaliile, replicile, frinturile de imagine sint atit de bogate in bancuri, ironii, aluzii de tot soiul, incit stai si te intrebi ce-ar putea intelege, de fapt, un copil din toate acestea. Exista insa, e lucru dovedit, numerosi copii indragostiti de Dexter sau de Samurai Jack. Vechea poveste a nivelelor de receptare ar putea constitui o explicatie – sau poate ca avem in fata „o noua specie“ de copii, care cresc cu, sa spunem, notiunile de psihanaliza cum am crescut noi cu televizorul. In orice caz, Long live Tartakovski!