OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In finalul filmului Candidatul (1972, cu Robert Redford in rolul principal), protagonistul cistiga batalia pentru un loc in Senat si isi intreaba, retoric, seful de campanie: si acum ce facem? Pacalit de masina publicitatii politice, lasat sa creada ca detine controlul asupra propriului discurs, McKay ajunge la capatul cursei un alienat; frustrat pentru ca s-a lasat condus dupa regulile altora, ratacit intre constiinta proprie si cea inventata de sefii sai de campanie electorala.

Si acum ce facem? – este expresia deziluziei de a fi pornit la drum cu propriile idealuri si de a se fi regasit la capatul lui fara sa fi reusit macar o data sa si le fi exprimat.
Tu, tinar muzician roman, iti faci o trupa. Entuziasmul este mare de la inceput: ideile incep sa curga, compozitiile se nasc in sala de repetitii si suna exact cum iti doreai si cum le visai in lungile nopti de conversatii stropite cu alcool. Apar primele concerte, rezolvate de un manager la fel de entuziast ca si voi, cei din trupa, totusi, mai cu „picioarele pe pamint“, si care are in vedere si posibilul cistig financiar. E bine sa se ocupe altii de partea financiara, iti spui, tu esti artist si chestiile astea te-ar incurca. Din ce in ce mai multi oameni vin sa va asculte si sa va vada. Esti multumit, insa nu vrei sa te opresti aici. incepi sa te gindesti cum ar fi sa umpli case de cultura, sali de sport, stadioane. Pentru ca voi credeti cu tarie in ceea ce faceti; credeti in puterea muzicii, credeti in mesajul vostru.

Si apoi apare o casa de discuri. Ea are intotdeauna un plan. Planul e simplu: va trebuie un hit, un unic discurs simplificat, banalizat, curatat de metafora si de orice inteles. Doar un asemenea discurs va poate asigura succesul, pentru ca asa trebuie sa mearga lucrurile: nu masele se dau dupa profunzimea voastra, ci voi dupa superficialitatea lor. Stai putin, am zis succes? A, da – iata adevaratul nume al scopului tau. Acum, intregul tau vocabular se invirte in jurul acestei noi teme de campanie: succesul. Pentru el trebuie sa faci o multime de sacrificii (marunte, te asigura „sefii“ de campanie): sa faci o colaborare cu un artist mai cunoscut decit tine, sa scoti cel putin o piesa de dragoste (acest sentiment fiind extrem de pretuit in rindul tinerei generatii, care il confunda cu excitatia pe care ti-o provoaca vederea nuditatii sexului opus la lumina luminarii...), sa strabati tara in lung si-n lat, ca intr-o cruciada in care publicul nu mai e aliatul, ci dusmanul care trebuie invins cu orice pret.
La final, te trezesti obosit in fata unui televizor: ruleaza clipul vostru si maica-ta te suna sa te felicite. Managerul vineaza pe harta urmatoarea cetate de asediat si tema sedintei de azi e „sa facem un album soft la anul“. Ca si Redford, te intrebi, uitindu-te la tine in televizor: si acum ce facem? Dar ai putea, la fel de bine, sa te intrebi: Cine sint?...