Resortul social al spectacolului contemporan, bransarea la dinamica realitatii, concentrarea cotidianului intr-o analiza de tip diagnostic cu potential dramatic constituie „fisa clinica“ a teatralitatii. Teatralitatea contemporana este o problema de raportare strategica a privirii in centrul de gravitatie al actualitatii. Docu-drama isi probeaza viabilitatea in masura in care concentratul de real devine oportun si necesar unei redimensionari a perceptiei spectatorului in imediata apropiere a reprezentarii scenice. Spectatorul este resuscitat si activat pentru a deveni co-autor si, implicit, vas comunicant indispensabil al unei structuri in miscare:
„Astazi, Teatrul isi vede erodata pozitia sa de arta patrimoniala si evolueaza alert spre insertarea sa intre artele comunicarii pe viu [...]. Daca spectacolul teatral continua sa restringa zona reprezentabilului, sa ofere publicului spectacolul-«capsula», care e ambalat in ritualul social al «mersului la teatru» si numai atit, publicul isi intareste tot mai mult impresia ca teatrul e «distractie», «lux», un muzeu vivant, o institutie patrimoniala si un loc public al comunicarii“ (Marian Popescu, Scenele teatrului romanesc 1945-2004. De la cenzura la libertate, Editura UNITEXT, Bucuresti, 2004). Din acest unghi, spectacolul contemporan regindeste alternanta fundamentala public-privat dintr-o perspectiva de distributie dramatica a rolurilor.
Acasa (regia Radu Apostol) a personalizat o abordare teatrala in care gradul de autenticitate era potentat la maxim pentru a reflecta conjuctia scenic-urban si influenta ei majora in noul tip de receptare. Experienta direct asumata devine teritoriu de teatralitate denudata, la fel ca si in spectacolul A saptea kafana (regia Alexandru Berceanu), unde textul (marturiile unor femei obligate sa se prostitueze) este inregistrarea obiectiva a unor nise de timp subiectiv, la limita alegerilor imposibile.
Regizorul francez Christian Bénédetti (prezent anul trecut la Festivalul International de Teatru de la Sibiu cu doua spectacole: Blasted si 4.48 Psychosis) a conceput timp de doua saptamini, impreuna cu o echipa de actori implicati in proiecte de acest gen – Antoaneta Cojocaru, Ana-Maria Marinca, Bogdan Dumitrescu, Olimpia Malai, Constantin Lupescu –, un spectacol in Penitenciarul de tineret si minori de la Craiova. Textul care sta la baza acestui experiment teatral este Copiii de Edward Bond (autorul socantului Saved), explorind brutalitatea unor experiente traumatizante, precum crima, razbunarea si anularea identitatii. Spatiul claustrant si opresiv acutizeaza tensiunea relatiilor si comunicarea fracturata, sentimentul culpei si al neputintei, pentru fiecare dintre actori fiind important, in primul rind, nivelul plierii pe modul de viata al celor inchisi in penitenciar.
In luna mai, spectacolul va fi jucat in penitenciarul de la Tirgu-Ocna, cel mai mare din tara, unde trei echipe de actori vor lucra paralel. Primele reprezentatii au loc astazi si miine la Penitenciarul din Craiova.

