OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Asa cum adesea se intimpla in Romania, unde regula disolutiei e mai profunda decit nevoia disciplinata a solidarizarii, Teatrul Imposibil e una dintre fragilele institutii ale alternativei teatrale, pricina suficienta ca sa consideri rezistenta sa, din 2003 pina astazi, aproape un miracol. O data, fragila fiindca e departe de centru: Clujul are staif de batrin burg academic-aristocratic, unde se petrec constant tot soiul de minuni. Dar Clujul e, tot in substanta sa, o urbe profund conservatoare si, straniu de traditional, diriguita de oameni care au cu expresia artistica tot atita legatura cit are mosorul de bumbacel cu traversa de cale ferata. (A propos, stiti bancul cu desertul, cabina telefonica si traversa de cale ferata? Nu? Atunci nici nu vi-l spun.) Apoi, fiindca are un program complex, pe care s-a ambitionat, dincolo de orice evidenta a cotidianului dezolant, sa-l asume si sa-l imprime in ochii comunitatii.

Teatrul Imposibil e – imi cer scuze ca ma repet dupa trei ani si jumatate, in aceeasi publicatie –, inca, aberatia exceptionala menita sa confirme si sa intareasca regula. Ba chiar regulile, fiindca se pare ca sint mai multe. Regula indiferentei institutiilor producatoare de spectacole fata de timpul si spatiul in care isi desfasoara activitatea. Regula geografic-arhitectonica, dupa care un teatru e inainte de toate o cladire. Regula autismului teatral in raport cu literatura dramatica contemporana. Dar si cu spatiul reflectiei/teoriei. Si asa mai departe.
Teatrul Imposibil, fara sa fie singurul din tara, e probabil cel mai bine profilat din punctul de vedere al identitatii... doctrinare. Fiindca modelul de dezvoltare imprimat de animatorul lui (ramas, ciclic, singur, si refacindu-si, tot ciclic, echipele, cu o incapatinare pe care multi s-au grabit s-o califice cind drept obraznicie, cind drept inconstienta, cind ambele), regizorul m.chris.nedeea, e unul piramidal nu in ierarhii, ci in producte.

Cercetare si promovare de text nou (colectie de texte noi pe CD, tiparire a textului de spectacol atasata caietului program, culegeri de autor etc.), spectacole-lectura (patru serii de programe desfasurate in Diesel Club, centrate pe promovarea textului proaspat, romanesc, maghiar si european), puneri in scena aplecate catre publicurile tinere si catre experiment, publicistica adecvata programelor (revista Man_in_Fest, inventata de teatru si gestionata de acesta pina in ianuarie 2006), productie editoriala de teorie a teatrului si dramaturgie. in fine, nasterea si derularea unui festival de teatru neobisnuit, Festivalul ManInFest dedicat experimentului teatral, oarecum in descendenta acum disparutului AltFest desfasurat cu multi ani in urma mai intii la Iasi, ulterior la Bistrita).
Cum bine se vede, esafodajul brand-ului Imposibilului este unul pe cit de consistent si de lucid orientat, pe atit de dificil de manageriat fara o infrastructura pe masura. Zadarnic pui in scena cita vreme fiecare spectacol in parte are a se lupta, corp la corp, cu greutatile utilizarii unor spatii inchiriate sau imprumutate si cu semi-voluntariatul celor implicati in realizarea lui. Si asta se rasfringe, cu particularitatile de rigoare, asupra fiecarui etaj al constructiei institutionale.

Regizorul animator m.chris.nedeea a mizat, de la bun inceput, pe implicarea activa a studentimii clujene (teatrologi, actori si regizori in formare), din rindurile careia provine; si chiar a unei parti a aparatului didactic. Numai ca, ce sa-i faci, corpul studentimii, asa entuziast cum s-a dovedit, e unul fluctuant si nu totdeauna disponibil sa intre si sa sustina demersurile de uzura ale unui program atit de bataios. Iar scoala de teatru, din motive care sint dificil de detaliat intr-un articol, nu si-a putut asuma implicarea in suma activitatilor si proiectelor Imposibilului, in mod oficializat. Cum nici sistemul coproductiilor si regimului de gazduire de spectacol de catre Teatrul National nu a functionat suficient de pragmatic si de coerent, rezultatele reale (in fond, benefice de ambele parti) conducind la ciclice divorturi. Ceea ce a facut ca multe productii valoroase sa aiba viata mai scurta decit cea dictata de nevoile publicului tinta, iar altele sa nu se realizeze deloc.

Sint doua lucruri de spus cu curaj, azi, in legatura cu dificila intreprindere care e Imposibilul: pe de-o parte, ca structura si programele sale generoase si mai mult decit necesare se cer, la momentul acesta, servite de un alt tip de constructie institutionala, mult mai solida si mult mai articulata decit aceea strict dependenta de eforturile disperate ale unui minuscul grup de initiativa, lucrind voluntar. Orice ONG, si in domeniul artistic ca si in orice alt domeniu, atinge un anume punct critic in care saltul de dezvoltare impune o regindire manageriala de substanta: fiindca bunele intentii nu tin loc de baza materiala, nici directia doctrinara nu poate inlocui specializarea activitatilor unui proiect complex. intr-o societate deschisa, cu economie de piata, a avea dreptate si a avea idei bune e doar o platforma de start. Travaliul constructiei ulterioare e o chestiune de stricta profesionalizare.
Pe de alta parte, mi se pare limpede ca absenta la nivel local a unor politici culturale vizionare si aplicate e unul dintre dusmanii „naturali“ ai unor intreprinderi creative atit de dificile. Am mai scris-vorbit, de nenumarate ori, despre asta.

A incetat de mult sa mai fie amuzant cum, in Romania de dupa 2000, cimpul culturii e simultan unul simbolic supralicitat – in discursuri politicianiste de doi bani – si totodata lasat sa creasca in miriste, la mina tuturor „incompetentilor de partide“. Probabil ca una dintre solutiile posibile, in acest sens, ar fi infiintarea unor structuri independente si profesionalizate, asemanatoare AFCN, la nivelul fiecarui judet. Fiindca experienta Teatrului Imposibil e, in felul sau, exemplara pentru ceea ce se intimpla in aproape orice judet din tara in raporturile eschivant-agresive cu decidentii locali. A caror vina unica nu e neaparat nepriceperea, ci mai degraba refuzul de a lua in serios o componenta a vietii sociale care, pe linga aprovizionarea cu energie, pare un purice pe urechea unui elefant. in schimb, focurile de artificii curg din cer, pe bani publici, la fiecare bairam comunitar. Iar motive de bairam se gasesc in fiecare luna.