OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nicoleta Esinencu, nascuta in 1978 in Chisinau, traieste si lucreaza la Chisinau. A studiat dramaturgie si scenaristica la Universitatea de Arte din Chisinau. in 2001 a scris piesa A saptea kafana, impreuna cu Mihai Fusu si Dumitru Crudu, pusa in scena in Republica Moldova, Romania si Suedia. Din 2002 pina in 2005 a lucrat ca dramaturg la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chisinau. in 2003 si 2005 a fost bursiera a Akademie Schloss Solitude (Stuttgart, Germania), unde a scris piesele Fuck You, Eu.ro.Pa! si Zuckerfrei.

Fuck You, Eu.ro.Pa! a fost una dintre piesele cistigatoare ale concursului dramAcum (2004), a fost montata la Chisinau, Galati, Brasov, Cluj, New York, Moscova, Nancy (Franta), Kanasawa (Japonia), Zilina (Slovacia), si a aparut intr-o editie bilingva la Solitude Edition. Publicarea piesei in reader-ul Pavilionului Romaniei la a 51-a editie a Bienalei de la Venetia (2005) a stirnit controverse politice in Republica Moldova si Romania. A publicat, de asemenea, Le septième kafana (A saptea kafana, L’Espace d’un instant, Paris, 2004). in 2006 a primit o bursa la Couvent des Recollets, Paris. A participat la Periferic 7 – Bienala Internationala de Arta Contemporana din Iasi (2006). Textele ei au fost jucate la Graz (Austria), Dusseldorf, Stuttgart (Germania).
Face parte din proiectul Spatiul Public Bucuresti/Public Art Bucharest 2007.

Pentru primii spectatori sau cititori ai teatrului Nicoletei Esinencu, confruntati cu acest scris direct si violent, care are ritmul si respiratia unei minii de adolescenta si care nu se prea incurca cu formulele de politete, tentatia de a vedea aici semnele unei confesiuni autobiografice a putut fi una din reactiile cele mai evidente. Cursa, in care multi au fost cei ce au cazut, cel putin in Occident, cu un anume grad de naivitate sau de lipsa de distanta necesara. Si cum Nicoleta Esinencu este, de asemenea, fiica unuia dintre cei mai cunoscuti scriitori basarabeni (Nicolae Esinencu, sase volume de scrieri alese pina acum, detaliu ignorat insa in buna parte in Occidentul care i-a primit si jucat piesele mai des decit propria tara), unii critici, mai „avizati“, au putut crede, plecind de la monologul ei cel mai cunoscut, ca au gasit semnele unei revolte personale, agravate de un conflict familial.


Nimic mai fals in toate aceste alegatii. Daca primele sale texte, printre care Fuck you, Eu.ro.Pa! si apoi Zuckerfrei, pot parea autobiografice, aceasta concluzie le-ar reduce prea repede la un simplu document, in stilul „autofictiunii“ la moda astazi, negindu-le orice constructie deliberata si, mai ales, orice interes artistic, odata cu experienta biografica epuizata in citeva formule soc. Bineinteles, e vorba de o traire comuna pentru o intreaga generatie, in tot cazul traiectoria personajelor sale pare sa se suprapuna perfect destinelor si sperantelor inselate ale multor tineri de azi, generatie careia Nicoleta Esinencu (nascuta in 1978) ii apartine. Un celebru roman de Maxim Gorki incepea cu aceasta fraza: „in copilaria mea nu am avut copilarie“, la care tinara noastra eroina, indopata cu literatura sovietica si poncifele sale, pare sa raspunda printr-un derizoriu lamento: „in copilaria mea nu stiam cine e Harry Potter“.
Fuck you Eu.ro.Pa!, monologul care a facut-o cunoscuta, as indrazni sa spun, pe tot globul, de o insolenta niciodata gratuita, se afirma de la bun inceput ca o „scrisoare tatalui“, ca o referinta ipotetica la un model bine cunoscut, cel al scrisorii lui Franz Kafka, ceea ce putea fi astfel un soi de „rafuiala“ sau de punere la punct, daca adevaratul sau interes nu se deplaseaza in alta pare, intr-o dezbatere complet diferita.

De ce tipa cu atita furie eroina din Fuck you…, de ce simte nevoia irepresibila de a insulta, de a calca in picioare tot ceea ce stralucea odinioara ca un vis luminos in mizeria cotidianului, aceasta Europa multa vreme inaccesibila in departare, ne intrebam noi, traitori de ani de zile pe laturile de vest ale continetului? Mai intii, nu putem face abstractie nici de datele istorice si politice, trecute si recente, ale „solului“ care a dat nastere acestui scris – nu putem ignora nici destinele zbuciumate ale tineretului in fragil echilibru intre doua tipuri de societate. Daca zidul berlinez a cazut acum 18 ani, si, odata cu el, temeliile regimului comunist in Europa de Rasarit, oamenii ce traiau in spatele lui nu au scapat teferi, mai ales in Republica Moldova. in aceasta Moldova exsovietica, totul are culoarea rahatului, spune pe sleau fata din primul monolog. Si cind in acest cotidian penibil se zareste, in fine, opulentul profil al unei Europe a abundentei, deziluzia soseste prea repede pentru aceasta noua generatie, avida sa descopere interzisul, societatea de consum mult visata. Zuckerfrei, piesa scrisa in 2005, e un text pe doua voci – doi tineri, aproape adolescenti, frate si sora, „ doi tineri miniosi“ impotriva familiei, a scolii, a societatii moldave „in tranzitie, posttranzitie, integrare europeana“ etc., contra lumii intregi, un text care reia si amplifica motivatiile acestei derute, fara sa putem vorbi insa de o continuitate dramaturgica esentiala cu monologul precedent. Desigur, regasim aproape acelasi decor, o tara ce spera sa se desprinda din comunism si care se arunca, impiedicindu-se, la portile intredeschise ale societatii de consum si cliseelor sale. Recunoastem acelasi tip de personaje, aceeasi violenta si acelasi umor negru, delirant, cu detalii necrutator de precise si de penibile, despre viata cotidiana, in ecou la marile schimbari politice din ultimele decenii.

Ceea ce se schimba insa este deschiderea unghiului de atac, caci de data asta ne gasim in fata a doua puncte de vedere care se incruciseaza si completeaza, dar care sfirsesc in aceeasi sete comuna de stingere, de disparitie. Subiectul, in sensul obisnuit al cuvintului, nu poate fi povestit, e o explozie de „anecdote“, adesea de o mare cruzime, de enumerari tehnice si chiar stiintifice care se acumuleaza si cad in rafala, citeodata citate, reguli de viata ale micului conformist, ale oamenilor „din cutie“ (vezi aici deformarea moderna a unei etichete lansate de literatura rusa, ilustrata, de exemplu, de eroul din Mantaua lui Gogol, tristul Akaki Akakievici, dar „cutia“ devine la Nicoleta Esinencu, pur si simplu, „o cutie de conserve“, produsa in serie, conserve de legume, pastrate in vid). Sint reguli meschine, stupide, care reduc fiinta umana la tot ce e mai vulgar, mai rudimentar, reguli afisate de tinerii eroi, ca pe o pelicula in negativ, pina la incandescenta, impotriva carora opun singurele arme de care dispun: umorul negru, provocarea grosolana, refuzul chiar de a „respira“, de a consuma, si deci, de a continua sa traiasca:
Metoda: Nemincare
Timp necesar: peste 40 de zile
Loc: Orice loc. Unde nu va pot hrani cu de-a sila.
Probabilitatea: mare.
Nota: Nu renuntati din prima zi. Peste citeva zile pofta de mancare dispare si va veti simti mai bine.

Puteti folosi preparate speciale pentru a stopa pofta de mincare, spre exemplu amphetamin.
Dupa o slabire de aproximativ 20% a organismului, apar dureri gastrice, slabire musculara, retardare mentala si convulsii. Pentru a usura procesul folositi morfina.
Sintem in acelasi timp intr-o societate ce nu a reusit inca sa se desprinda din limburile nefaste ale comunismului, marcata de penurie, de foamete chiar, de coruptie meschina. Amintirile erei sovietice sint inca vii, caci ele au marcat copilaria eroilor nostri, si intilnirea cu societatea de consum este un soc: o lume de nesatui, obsedati de imaginile de hrana, de oameni care au crescut „fara zahar“ si care se ametesc acum intr-un virtej de senzatii, de gusturi, de arome, de produse alimentare, dar care, in mod paradoxal, aleg sa faca greva foamei pina la capat, pina la moarte, ca singura iesire din criza. Finalul acestui delir pe doua voci in jurul privatiunilor de tot soiul sau al noilor exigente ale consumerismului semnifica deci refuzul total, fara nici o concesie, in fata templului societatii de consum, vazut ca un soi de „mare crapelnita“, dezgustatoare si „de rahat“.

Scurt excurs monologal
As dori insa sa spulber, intr-un fel, imaginea Nicoletei Esinencu ca autoare a unui singur text, acest Fuck you, Eu.ro.Pa!, excelent text, scurt, provocator, care a stiut sa canalizeze interesul multora sau chiar indignarea, mai ales al celor care nu l-au citit (vezi scandalul legat de Bienala de la Venetia din 2005, interpelarile din Parlamentul Romaniei si inceputul unei dezbateri in presa, care a stiut insa sa puna accentul pe adevarata problema iscata de acet eveniment: problema libertatii cuvintului), text devenit o carte de vizita, care ne impiedica astazi sa rasfoim volumele ce se ascund in spatele lui. „Paleta“ autoarei e mult mai larga, „obsesiile“ sale sint mult mai puternice si merita sa ne oprim asupra lor, pe fiecare titlu nou aparut.

E drept, Nicoleta Esienencu scrie mai ales monologuri, texte scurte, dar percutante, care pot trai de sine statatoare, sau, dimpotriva, pot fi vazute ca acte disparate ale unui veritabil work in progress, ale unei opere teatrale pe cale sa se construiasca. Universul sau se defineste sub ochii nostri, prin tuse succesive, complementare, viguroase, de o mare precizie si virulenta, de un umor feroce, fara nici o posibilitate de compromis. Exista oare riscul ca vocea sa poata suna astfel monocord, fara amploarea unui ansamblu polifonic sau chiar discordant de voci, de conflicte, de situatii? Citusi de putin. Caci este vorba, bineinteles, de false monologuri, care includ in ele structuri multiple, o varietate de destine si traiectorii. Exista in teatrul sau o adevarata sete de „realitate“, un refuz de artificial care nu exclude, insa, adesea disimulata cu stingacie, o nevoie de puritate, inaccesibila… Si in aceasta vulnerabilitate a personajelor sale, ca o fisura intr-o armura, sub hazul lor nestavilit si cinic, se ascunde poate pepita de mineral rar, nebanuita, care merita sa fie cautata si revelata.

Care sint piesele ei cele mai recente? Dromomania a fost scrisa in 2006, mai intii in rusa, la Chisinau, apoi tradusa in germana, in romana (de Mihail Vakulovski) si actualmente in curs de traducere in franceza. Premiera mondiala a avut loc la Schauspielhaus Düsseldorf, in aprilie 2006. Tot in 2006 scrie la Chisinau Tzap Tzarap si in 2007, intre Paris si Chisinau, A(II) Rh+.
Titlul Dromomania este un joc de cuvinte, in jurul „drumului“, care indica mania de a schimba calea, de a rataci permanent, instabilitatea psihica si fizica. O alta imagine-cheie domina acest ciclu de opt monologuri: o masina de spalat rufe si tot vocabularul tehnic ce graviteaza in jur, delir legat de obsesia curateniei, a spalatului, care poate ajunge pina la spalatul de creieri final (operatie in care excela, de pilda, un Père Ubu, pe alte meleaguri, dar nu departe, in Polonia, „adica nicaieri“, cum a tinut sa precizeze Jarry). De altfel, fiecare dintre cele opt monologuri poarta un titlu inspirat de tehnicile electromenajere, o eticheta care poate parea fantezista, lipita la intimplare, dar care are un raport evident cu obsesiile personajelor si unifica astfel ansamblul ce se roteste parca in jurul unei masini centrifuge. Exista o legatura strinsa, foarte subtila si ironica, intre aceste notatii sau formule tehnologice si „modul de functionare“ a personajului respectiv, in deriva ori alunecarea sa inevitabila pe „drumuri“ in afara normelor. Dar e vorba intr-adevar de un comportament anormal sau pur si simplu de comportamente nascute intr-o societate ea insasi dereglata?

Pentru reprezentatia care a avut loc la Schauspielhaus Düsseldorf, fiecare monolog era precedat de o scurta biografie, reala, a interpretului, un CV precis si uneori cu detalii neasteptate („desi sint chinezoaica, nu sint complet timpita“), ca punte intre o realitate pasnica si o fictiune ce are gustul cucutei. O maniera de a sublinia fundalul potential al reprezentatiei, in aparenta inocent, pentru a bascula apoi in fapte diverse de loc comune. Caci povestirile acestor personaje, adesea monstruoase, au intotdeauna un „picior in realitate“, totul e declansat de un fapt divers izolat, un detaliu care ar fi putut sa treaca neobservat (un vechi proverb german spune ca diavolul se ascunde in detalii...). Astfel, spectacolul, in perspectiva altor reprezentatii sau interpreti, nu va fi niciodata acelasi, va exista intotdeauna o doza de imprevizibil, noi confruntari de construit.

De la „prespalare – pentru lenjerie foarte murdara“ sau „sistemul de control antispuma care asigura calitatea clatirii in cazul excesului de spuma“ pina la „calcarea usoara care impiedica spalatul rufelor“ si incheindu-se cu „drenajul sau sistemul de eliminare a apei din masina de spalat fara invirtirea cuvei“, monologurile frizeaza, adesea cu o inocenta sideranta, sordidul, in limitele sale cele mai grotesti, la granita suportabilului. „Eliminarea petelor – spalarea lenjeriei foarte murdare cu ajutorul unui detergent special care permite eliminarea tuturor felurilor de pete“. Descrierea e precisa, pentru toate gospodinele grijulii. O fata viseaza sa emigreze in Occident si e gata la orice sacrificiu, la toate ticalosiile, pentru a reusi. isi cumpara mai intii un pasaport fals, apoi, pentru a desavirsi planul, se straduieste sa ramina insarcinata cu oricine, si in serie, pentru a naste dincolo de granita si a capata astfel o viza permanenta de sedere. Dar nu toate petele ies la spalat si descurcareata e pedepsita printr-o cruda ironie in final, caci centrul Europei nu e niciodata unde-l credem:
Mai e mult pina la vama, m-am gindit, si am adormit pe loc.
M-am trezit ca el m-a aruncat din masina. A trintit usa si a demarat in plina viteza. […]

Ce faci, nenorocitule?
Ma intorc si vad o inscriptie in fata ochilor:
Orasul Rahov. Ucraina. Centrul geografic al Europei. Coordonate: 47° 56’3’’ longitudine nord si 24° 11’30’’ latitudine vest.
Personajul emblematic pentru ansamblul acestor monologuri – si care da titlul ansamblului –, atins de „dromomanie“, este un mitoman care-i face sa creada pe colegii de serviciu, pe vecini etc. in calatoriile sale imaginare, concretizate prin etichete colectionate in aeroporturi. Prins in cursa propriilor fabulatii, e incapabil sa faca diferenta intre fictiune si realitate si sfirseste intr-un azil de nebuni.
Pai in Paris am fost cu treaba, am cules noi etichete.
O multime de etichete...
Doar stiti ca-n aeroportul nostru n-ai cum sa gasesti etichete din China...
Iar eu, apropo, aseara m-am intors din China...
*
– Clar! Mao Zedong, in pula mea! – a spus medicul si m-au dus inapoi in camera.
*
Din acel moment mi-au schimbat diagnosticul – grandomanie cu dedublarea personalitatii.
Tot intr-un azil psihiatric asistam la un dialog intre un bolnav, de fapt tinar scriitor, bintuit de demonul unei tristeti verzi, si medicul sau, mai degraba bisnitar decit taumaturg.
Nu-mi ajungea ceva. Mi-am dorit ceva al meu.
Si a aparut ocazia asta. Sa-mi cumpar o stea. De pe cer. Una adevarata.
M-am gindit – pentru inspiratie.
La care medicul raspunde rinjind:
I’auzi, da’ de ce n-ai cumparat steaua de pe Kremlin? A? Nu e de vinzare sau ce? Nu cred. La noi totul e de vinzare.

Dialogul (reprodus in vorbire indirecta) bate astfel pe loc, in zigzag, intre cei doi interlocutori, iar textul sfirseste, stingind-se parca singur, fara nici un deznodamint clar, si deci fara catharsis posibil, viata continua, schiopatind, printre loviturile de parcurs si in ciuda lor.
Tzap Tzarap, termen de argou pe care l-am descoperit cu aceasta ocazie (vezi wikipedia), desemneaza o combinatie deocheata. Ca, de pilda, a fura electricitate de la stat, masluind contorul electric. Dialogul (avem aici la inceput doua personaje) e savuros si viu, dar deviaza repede, cind unul dintre parteneri, o fata, se dovedeste intr-adevar fara nici un Dumnezeu, ceea ce-l indigneaza pe celalalt hot, cu principii. Si atunci monologul declanseaza amintirile fetei, obligata in copilarie de tatal sau, preot, sa participe la o falsa ceremonie de exorcism, pentru a alunga diavolul din corpul pacatoasei.
Cind am implinit 15 ani tata mi-a spus ca a venit timpul sa ajut si eu la biserica.
Vei cistiga un ban cinstit, a mai spus el.
*
Tata zicea ca nu trebuie sa fac nimic decit sa stau in biserica si cind el imi va da semnalul, adica va zice a 4-a rugaciune, eu sa urlu ca si cum ies toti dracii din mine.
Asa mi-a zis tata!
*
Si ca e nevoie de o repetitie.
Pentru repetitie tata a luat furtunul de la masina de spalat si mi-a facut curul vinat.
– Urla! Nu falsa, biserica si pastele ma-tii, ca in familia noastra nimeni n-a falsat! Toti au urlat bine!
La care nu pot sa ma impiedic sa nu citez o alta eroina, care a avut de-a face cu popii in Dromomania si care a riscat s-o termine rau:
Cel mai important este sa fii firesc. Sa nu fii fals. Sa fii asa... Ei... cum sa va spun… sa te porti firesc.

Am fos tentata la inceput sa consider ca Nicoleta Esinencu ar putea fi vazuta ca purtatoarea de cuvint a disperarii unei intregi generatii, dar am inteles repede ca ea va refuza categoric aceasta pretentie emblematica, fiindca in primul rind are oroare de orice „incorporare“ si, mai ales, pentru ca privirea sa e capabila sa vada mai departe si mai profund.
Mult mai evident decit ceilalti tineri autori romani de teatru afirmati pina acum, Nicoleta Esinencu depaseste in proiectul sau dramatic o problematica tipica de generatie. Nu stiu daca este o judecata de valoare in sine, e poate in primul rind faptul ca Nicoleta Esinencu s-a maturizat, intelectual vorbind, mai repede, ca a atins un alt grad de luciditate si de „drama“. Textele sale, aceste false monologuri populate de o mare diversitate de personaje, ataca o problematica a unei intregi societati, chiar daca punctele de plecare sau de „ancora“ se situeaza inca in „tabara“ tinerilor si a refuzurilor lor. E suficient ultimul sau monolog, A(II) Rh+, pentru a realiza ca rareori rasismul, abjectia si prostia care-l genereaza au fost descrise cu atita luciditate si precizie. Asistam la delirul, ce se agraveaza treptat, al unui individ complet frustrat, de o agresivitate josnica, si care ajunge sa-si ucida in bataie fiica, inca un copil (conform stupidei zicale populare, „eu te-am facut, eu te omor“), numai la gindul de a o vedea casatorita mai tirziu cu un negru sau cu un strain. Culme a imbecilitatii si a josniciei criminale, personajul, care recolteaza singe intr-un centru de donare, refuza o transfuzie de la „un strain“ (care ar putea s-o salveze) pentru a evita un singe impur.

la noi oamenii mor de foame
la noi poti
sa conduci beat
la noi poti
sa nu-ti pui centura de siguranta
la noi poti
sa mori de foame
la noi poti
sa mori de sete
la noi poti
sa-ti vinzi copilul si dupa sa-ti mai faci unul
*
la noi?
tara noastra?
repet eu si simt
cum mi se urca singele in cap
ce drept are americanul asta sa zica la noi?
lasa ca vezi ce-ti fac eu, fascistule
o sa-ti fuck eu tie singe de american
*
si iei punga lui de donare
si scuipi in ea
si dupa zimbind
ii zici
poftiti la noi
in cabinetul doi

O ultima remarca – scrisul Nicoletei Esinencu, puternic si foarte personal, se inscrie, cu rezervele subliniate mai sus, intr-un adevarat curent de generatie care s-a manifestat in Europa de Est in ultimii ani si care are inrudiri evidente cu tonul violent al multor tineri dramaturgi occidentali (Sarah Kane, Marius von Mayenburg, Xavier Durringer...), chiar daca revolta lor pleaca de pe pozitii diferite. E un efect al mondializarii sau al generalizarii si uniformizarii conflictelor, fara indoiala, de unde pericolul ca acesti tineri iconoclasti si intransigenti, si, in mod fatal, deosebit de simpatici, caci au farmecul virstei, sa scrie toti aceeasi piesa, si inca de mai multe ori. Si totusi teatrul si, de ce nu, societatea noastra europeana au nevoie de aceste revolte, de aceste imprecatii cinice cu umorul lor negru, scrisnit, al disperarii, biciuind, ca in mitul antic, valurile oceanului indiferent. Ce-i motiveaza? Si enuntul acestui diagnostic deja emis de nenumarate ori ramine exact pina la noi definitii sau revelatii: deziluzia, dezgustul fata de societatea consumerista, la care adera totusi implicit, caci s-au nascut in ea, si pe care o detesta sincer in acelasi timp, sila de vechile ideologii si imposibilitatea de a defini noi repere. Iata de ce am detasat din acest context piesele Nicoletei Esinencu pe care le consider exemplare, necesare, ca o unda de speranta, sfidind valurile oceanului dezlantuit.

Mirella Nedelcu-Patureau e cercetatoare la Centre National de Recherche Scientifique (CNRS), Atelier de recherche sur l’intermédialité et les arts du spectacle (CNRS/Paris III/ENS) si comentatoare de teatru la Radio France Internationale, sectia romana. Este, de asemenea, traducatoarea in limba franceza a pieselor tinerilor dramaturgi romani.

n

Opera dramatica […] a Nicoletei Esinencu se evidentiaza prin doua calitati specifice: prin tonul viguros si agresiv, pe de-o parte, iar pe de-alta parte, prin critica procesului de remaniere identitara din Moldova si Romania, a trecerii de la statul unitar comunist la societatea postcomunista, proces cu o fatada democratica, in dosul careia persista vechile relatii de putere si intre sexe. Piesele ei abordeaza teme precum migratia fortei de munca si rasismul, raceala sociala si obsesia religioasa, nationalismul si oprimarea femeii. Nicoleta Esinencu este vocea revoltata a unei tinere generatii in cautarea orientarii politice si sociale, crescuta atit cu sabloanele gindirii din comunismul de stat, cit si cu promisiunile goale ale capitalismului.
[…]

Viguroasa si provocatoare, dar in acelasi timp cu o tandrete miscatoare, cu privirea agera si un limbaj incisiv, Nicoleta Esinencu demonteaza tabuurile unei lumi crescute din ruinele utopiei socialiste, ce se alimenteaza din violenta si aviditate. Nici cititorului din Occident nu-i e usor sa suporte textele ei, mai ales pasajele in care personajele autoarei dau friu liber urii lor impotriva strainilor si femeilor. Este un procedeu necesar. Nicoleta Esinencu da glas modului in care gindesc si simt locuitorii acestei lumi noi si ce-si doresc ei: sa scape de ura de sine a celor injositi si umiliti si s-o dea mai departe.
Schimbarea presupune cunoastere, confruntare, critica. intr-asta consta programul estetic al Nicoletei Esinencu: sa oglindeasca adevarul despre lumea reala in cea reflectata a teatrului in asa fel, incit sa devina transparenta si demna de suportat.
Marius BABIAS, Sabine HENTZSCH, Cuvint inainte la A(II) Rh+, Editura IDEA Design&rint, 2007

A(II) Rh+
(decupaj)
Nicoleta ESINENCU

Duminica, 16 septembrie

1.
tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume

pai ce nu-i asa?
ca doar nu e Paraguai?
a?
e tara mea

2.
numele
prenumele
nationalitatea?
roman asa?
cum esti tu roman?
a?
daca ai nume de tigan?

3.
propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

4.
numele tatalui
numele mamei

din casatorii din astea mixte se nasc numai debili
cretini ratati in cel mai bun caz
pedofili
comunisti
criminali
prostituate
si homosexuali
20 la suta is securisti
si suta la suta
bolnavi psihic
na!

5.
propun
ca ziua de duminica sa fie zi de ura impotriva tiganilor

Luni, 17 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de luni sa fie zi de ura impotriva bulgarilor

Marti, 18 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de marti sa fie zi de ura impotriva maghiarilor

Miercuri, 19 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de miercuri sa fie zi de ura impotriva americanilor

Joi, 20 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de joi sa fie zi de ura impotriva arabilor

Vineri, 21 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de vineri sa fie zi de ura impotriva rusilor

Simbata, 22 septembrie

tara mea este
cea mai frumoasa tara din lume
tara mea este
cea mai mare tara din lume
tara mea este
cea mai curajoasa tara din lume

propun
sa gasim o tara
sa platim o tara
in care sa emigreze toti tiganii din tara noastra

tara mea este
cea mai optimista tara din lume
tara mea este
cea mai fabuloasa tara din lume
tara mea este
cea mai tara din lume

propun
ca ziua de simbata sa fie zi de ura impotriva nemtilor