OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intilnirea cu regizorul brazilian Augusto Boal a avut loc in perioada 25-28 iunie, la Institutul Cultural Roman de la Paris. Ea a marcat punctul final al proiectului european Forum Theatre in Adult Education. Cele doua zile de lucru cu regizorul brazilian, fondatorul metodei de interventie sociala prin intermediul teatrului cunoscuta sub numele de Teatrul Oprimatilor, au fost urmate de lansarea volumului Adventures in Forum Theatre. Lucrarea aduna contributii si experiente ale organizatiilor participante in proiect din noua tari, respectiv din Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franta, Italia, Macedonia, Portugalia, Romania si Serbia. Astfel, acesta contine analize ale unor sesiuni de lucru, studii de caz si eseuri despre metodele folosite in Teatrul Oprimatilor. Cartea se deschide cu un eseu semnat de insusi Augusto Boal, un extras din viitoarea sa carte. Proiectul Forum Theatre in Adult Education, coordonat de Fundatia CONCEPT din Bucuresti, este finantat de Comisia Europeana prin Agentia Socrates in cadrul programelor de tip Grundtvig 2, precum si de European Cultural Foundation din Amsterdam, Olanda.

Numaram peste patru decenii de cind Teatrul Oprimatilor s-a impus ca o metoda de lucru, de interventie sociala prin mijloace artistice, in general, si teatrale, in speta. Astazi, il descrieti ca pe un arbore cu radacini puternic infipte intr-un sol fertil, cu ramuri bogate, gata sa infloreasca, sa dea rod. Domnule Augusto Boal, va rog sa ne spuneti mai multe despre acest copac.
Sa vorbesc despre copacul meu... Am inceput de curind sa folosesc aceasta imagine, nu mai mult de doua sau trei luni. Vad ca, in unele tari, se afla destule persoane care folosesc Teatrul Oprimatilor intr-o maniera nepotrivita pentru a da roade bune. Vreau sa spun ca sint persoane care utilizeaza tehnici sau anumite jocuri din Teatrul Oprimatilor pentru a face ceea ce ei numesc conflict resolution. Nu ma impotrivesc deloc acestui lucru, dimpotriva, dar sint unele „resolutions“ ale conflictelor care ascund adevaratele conflicte, care sint conflicte sociale.

Julien, fiul meu, spune adesea ca sint mai multe tipuri de conflicte. Sint, de o parte, conflictele de interese, iar, de alta, conflictele caracteriale. In cazul din urma, avem persoane care au probleme pentru ca au caractere diferite, temperamente diferite si asa mai departe. Da, asta putem rezolva, dar cind e vorba despre conflictele de interese, ele nu se rezolva doar prin a spune cuiva sa fie mai bun, mai putin rau. Nu e asa, mai ales in tari in care chiar si in zilele noastre exista probleme majore, intre care sclavajul. Ma gindesc la Brazilia, unde exista sclavi, sau la imigrantii din Statele Unite, tot niste sclavi. Lupta lor pentru libertate, pentru drepturi nu este un conflict de caractere, este cel mai pur conflict de interese. De aceea spun ca nu trebuie ascunse conflictele adevarate. Asta incerc sa demonstrez cu copacul meu. Sa arat ca in Teatrul Oprimatilor totul are o radacina, care isi trage seva din filozofie, din felul in care oamenii vad lumea si-si aleg directiile in viata...

Ceea ce inseamna sa intelegi istoria adevarata si nu istoria oficiala, pentru ca ea relateaza intotdeauna faptele din punctul de vedere al invingatorului, si nu din acela al celor invinsi in lupta. Daca Hitler ar fi cistigat razboiul, istoria pe care ar fi trebuit sa o invatam ar fi fost istoria lui Hitler, chiar daca noi stim astazi ca nazistii au fost niste asasini nemilosi. Prin urmare, pentru mine, istoria este viata adevarata. Urmeaza apoi multiplicarea organizata, solidaritatea unora cu ceilalti. Nu trebuie sa luptam doar pentru propria noastra libertate, doar pentru propriile noastre necesitati, ci si pentru ceilalti, pentru nevoile lor pe care le observam. Acestea sint radacinile copacului meu. Vin, dupa aceea, jocurile si diferitele forme de abordare, in functie de problema careia i se adreseaza. Prima este Politistul din Cap, o tehnica potrivita pentru vizualizarea opresiunilor interne, urmata de Teatrul-Jurnal, care face apel la artele scenice pentru a explica mai bine ceea ce ziarele nu spun.

Jurnalismul nu este altceva decit o forma de fictiune, ca si poezia sau altele. Atita doar ca se face intr-o maniera diferita si folosind alte mijloace, precum diagramele, editorialul. Totusi, e fictiune si nicidecum lumea reala. Dar, ca sa continuu cu enumerarea inceputa, mai trebuie mentionate Actiunile directe, care se aplica atunci cind se ia decizia de a face ceva (o greva, o demonstratie) pentru a schimba o stare de fapt, urmate de Teatrul-Forum, Teatrul-Invizibil si, in sfirsit, Teatrul-Legislativ, prin care se poate modifica o lege spre a o face mai democratica. Prin urmare, ceea ce incercam sa facem cu acest copac este sa demonstram organicitatea Teatrului Oprimatilor.
Pentru ca ati folosit pluralul in ultima dumneavoastra propozitie, va invit sa discutam putin despre asociatia mondiala a joker-ilor de Teatru-Forum, care exista de ceva vreme si care reuneste numerosi facilitatori din toata lumea, precum si despre legaturile pe care le aveti cu aceasta.
Despre aceasta asociatie, cel mai bine ar putea vorbi fiul meu, Julien Boal, pentru ca el este foarte activ in cadrul ei.

Mie imi lipseste timpul, sau... Nu stiu nici eu din ce motiv, nu sint foarte activ. Julien insista mereu sa ma implic putin mai mult si o voi face, pentru ca este un lucru important. De fapt, asociatia, in acest moment, este una virtuala, nu exista un loc, o adresa postala, un presedinte, un comitet de lucru. Nu, pentru moment, este una virtuala, dar avem speranta de a face si una reala, adevarata. Cu toate acestea, are ceva extrem de important, initiat de grupul Format din Olanda. Ma refer, desigur, la pagina de web. Adresa este www.theatreoftheoppressed.org/engl. Pagina, desi nu are deocamdata decit versiune engleza si nu una in franceza, spre exemplu (dar ne propunem sa o facem), este fantastica. Puteti gasi acolo o harta a lumii si, selectind un continent, apar toate tarile acestuia, iar mergind apoi la o tara, sint listate toate grupurile care practica aceasta metoda. Deocamdata sint 48 de tari si circa 200 de grupuri, dar avem cunostinta de multe altele, din tarile respective dar si de prin alte parti pe unde se practica Teatrul Oprimatilor. O alta sectiune a paginii de web se numeste „Discussions“.

Aici, toti cei care au o idee pot sa scrie, sa o puna in discutie, sa se consulte cu colegii. Tot schimbul de opinii va fi publicat. Prin urmare, exista mai multe sectiuni care pot fi vizitate. Sint multe initiative, unele i se datoreaza tot lui Julien. Acum sint circa douazeci de joker-i din toata lumea care discuta direct prin intermediul paginii web si spun ceea ce cred ca trebuie facut pentru a fi un bun joker. De asemenea, se dezbate despre lucrul in inchisori. Se poate lucra cu prizonierii, dar si cu cei care in anumite tari se numesc educatori, desi nu sint nici pe departe educatori, sint gardieni. Ne intrebam care sint problemele ce se pun atunci cind lucrezi cu persoane care sint de partea opresorilor din punctul de vedere al oprimatilor, al prizonierilor, dar care, la rindul lor, sint si ei oprimati, din cauza sistemului, a salariilor, a conditiilor de munca.
Deocamdata acesta este miezul asociatiei si este – va asigur de asta – foarte util. Se poate vedea acolo ca exista un urias schimb de idei in interiorul Asociatiei Internationale a Teatrului Oprimatilor, o asociatie virtuala, dar extrem de eficace.

- Ma intereseaza sinceritatea oamenilor
Iata ca au trecut aproximativ zece ani de cind Teatrul Oprimatilor se practica si in tarile ex-comuniste din Europa Centrala si de Est. Pentru cei care se formeaza acum, care abia incep sa lucreze ca joker-i, aveti recomandari, sfaturi de dat?

Este dificil sa dai sfaturi, mai ales atunci cind nu cunosti bine persoanele in cauza. Poti sa dai un sfat, dar un sfat este intotdeauna un punct de vedere, iar un punct de vedere este vederea unui singur punct, un punct care vede si nu mai mult. Singurul lucru pe care as putea sa-l spun este ca, pentru a fi un bun joker, trebuie sa fii extrem de sincer, de democratic, sa permiti tuturor sa se exprime. Alt sfat ar fi acela de a lucra mult, de a studia nu numai tehnicile existente, ci si de a incerca sa inventezi altele. Teatrul Oprimatilor e in plina evolutie, nu e inchis, nu exista un catehism al sau. Apoi as mai spune ca un bun joker trebuie sa fie un bun cetatean, in acceptiunea potrivit careia un cetaten nu este doar acela care locuieste in cetate, ci este cel care transforma societatea intr-un sens mai bun. Doar sa te numesti cetatean pentru ca locuiesti acolo, asta nu inseamna nimic. Iar ce inteleg eu printr-un sens mai bun, este ceea ce vor cei mai multi dintre cetateni pentru viata lor... care este atit de scurta.
Continuati sa conduceti training-uri si workshop-uri peste tot in lume. Cum se deruleaza ele actualmente, apar intrebari si probleme prioritare carora li se solicita un raspuns sau o atitudine prin intermediul tehnicilor si metodelor Teatrului Oprimatilor?

Sint mai multe teme care revin mereu, este tema oprimarii sub mai multe aspecte, al rasismului, al asupririi femeii, opresiunea generalizata a lipsei de bani, legata de faptul ca in toata lumea, acum, este un proces prin care cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci tot mai deposedati si mai saraci. Prin urmare, revolta apare si din acest motiv. Mai apare revolta contra unui stat atotputernic, care face ce vrea, invadeaza alte tari fara o autorizatie legala a Natiunilor Unite. Dar chiar si in interiorul acestei tari sint numeroase persoane care protesteaza impotriva faptului ca Statele Unite nu sint o democratie reala, ci un grup de bogati care dirijeaza tara si care pot avea orice. Prin urmare, sint anumite teme generale, care pot fi intilnite oriunde. Dincolo de acestea, in fiecare tara sint teme specifice. Spre exemplu, in Brazilia revine mereu tema drogurilor. Virusul SIDA este, de asemenea, o tema cu care lucram adesea. Sigur, nu este o lupta contra virusului in sine, ci contra unei mentalitati. E o mentalitate pe care o imbratiseaza chiar si Biserica Catolica, atunci cind se declara impotriva folosirii mijloacelor de preventie si propovaduieste... nu stiu ce... poate abstinenta. Intr-un fel, asta e un mod de a spune ca e mai bine sa fii bolnav, decit sa recurgi la prezervativ... Sint mai multe tari care lupta impotriva acestei mentalitati. In concluzie, sint de toate, teme generale, subiecte particulare... Dar intotdeauna, atunci cind se pun, se pun de o maniera foarte sincera. Si asta este ceea ce ma intereseaza: sinceritatea oamenilor.

Veniti de la Innsbruck si v-ati oprit pentru aceasta intilnire sau mini-workshop de doua zile cu o trupa multinationala de proaspeti jokeri. Va invit sa comentati putin lucrul dumneavoastra cu participanti atat de diferiti, tinand cont de faptul ca ei vin din noua tari diferite, au virste diferite, profesii diferite. In ce masura Teatrul Oprimatilor gaseste un drum comun pentru toti cei prezenti?
Nu cred ca sint mai diferiti unul de altul decit atunci cind lucrezi cu un grup aparent mai omogen. Spre exemplu, cind lucrez in Brazilia, numai cu brazilieni, tarani deposedati de paminturile lor, sint constient ca exista diferente mari. Vin din toate colturile tarii, din nord, din nord-est, din centru, din sud si, dincolo de faptul ca limba pe care o vorbesc e aceeasi, au fiecare alt mod de a minca, au alta bucatarie, vocabularul e diferit, exista regionalisme... Si aici limba a fost comuna, am vorbit toti engleza... E drept, si un pic de portugheza si ceva franceza... Dar, in principal, ne-am inteles toti in engleza. Prin urmare, nu vad diferente enorme din punctul de vedere al limbii. Vad, in schimb, destule diferente culturale. Recunosc timiditatea unora din anumite zone. Cred ca cei din tarile aflate mai aproape de mare sint mai putin timizi decit cei care vin din tarile unde e mai frig.

Frigul ii face pe oameni mai introvertiti. Dar exista diferente care tin si de regimul social. Identific persoanele care vin din tarile ex-comuniste, care devin incet, incet capitaliste, ceea ce nu inseamna, in mod obligatoriu, ca devin mai bune sau mai rele... In orice caz, cred ca ar trebui gasita alta cale... Totusi, nu sint diferente foarte mari, se poate lucra usor cu ei. De fapt, ceea ce ma stimuleaza intotdeauna e sa gasesc oameni foarte diferiti, dar care au si asemanari, similitudini in problematica. Ceea ce ma uimeste mereu e sa descopar cit de asemanatori sint, desi, la prima vedere, par atit de diferiti.
- Nu poti sa folosesti Teatrul Oprimatilor impotriva oprimatilor insisi
Ne aflam, de asemenea, la lansarea unei carti, Adventures in Forum Theatre, care reuneste contributii si experiente in practica acestei metode ale mai multor organizatii din noua tari. Care este, dupa parerea dumneavoastra, raportul intre practica Teatrului Oprimatilor si bibliografia care se naste in jurul sau?

La ora actuala, exista o multime de carti despre Teatrul Oprimatilor. Sint numeroase persoane care stiu multe si scriu bine peste tot prin lume, in Statele Unite, in Canada, in Anglia si in alte tari din Europa. Am mai primit zilele acestea o lucrare de licenta a colegei dumneavoastra din Italia, Ivana Badolato, si am mai auzit de multe altele. Nu le-am citit pe toate, asa ca vorbesc doar despre cele pe care le-am citit. Cea mai recenta este o carte in limba engleza, care se numeste Play Boal si pe care o recomand sincer. In altele am gasit lucruri care nu merg in acelasi sens. Se intimpla chiar ca in aceeasi carte sa citesti lucruri contradictorii. Nu mi se pare neaparat rau acest lucru, pentru ca fiecare face ceea ce este posibil in tara lui, in conditiile de acolo. Singurul lucru care mi se pare gresit se refera la deviatiile fata de etica Teatrului Oprimatilor.

Aceasta nu poate fi schimbata, nu poti sa folosesti Teatrul Oprimatilor impotriva oprimatilor insisi. Mi s-a intimplat sa aflu despre oameni care practica ceva si mai si scriu in Franta. Au publicat o carte in al carei titlu se regaseste sintagma Teatrul Oprimatilor si care spune lucruri ingrozitoare. Spune, spre exemplu, ca Teatrul Oprimatilor, asa cum s-a nascut el in America Latina, in tari nu foarte dezvoltate din punct de vedere industrial si asa mai departe, trebuie adaptat in Europa, trebuie modificat pentru a gasi o forma de Teatru-Forum care sa fie europeana. Asta este o prostie absoluta. Ar insemna, de pilda, ca nu se poate juca stanislavskian fara a reveni la realitatea istorica de atunci, la dictatura tarista din Rusia, motivul fiind ca Stanislavski a inceput sa dezvolte metoda sa teatrala in timpul tarilor. Dar cum a putut ea sa continue si in timpul comunismului? Sau cum a putut fi preluata de tarile vest-europene sau in America? Nu trebuie sa schimbi regimul, sa revii la un soi de feudalism, pentru a lucra cu metoda lui Stanislavski. Metoda stanislavskiana poate fi preluata in orice tara, la fel si Teatrul Oprimatilor. Aiurelile astea le spun oameni care vor sa lucreze pentru bani multi, pentru care etica si angajamentul politic nu inseamna nimic, pe care ii intereseaza numai cistigul financiar si care stiu sa foloseasca o tehnica sau alta, dar nu o fac pentru a-i mobiliza pe muncitori, ci pentru a-i linisti, spre exemplu.

Prin urmare, in bibliografia Teatrului Oprimatilor exista o serie de carti extrem de importante... Imi amintesc acum de una in germana, care trateaza despre modul in care cei care au scris-o au utilizat in mod special tehnici de teatru-imagine in scoli. Este foarte important, pentru ca vezi cum oameni diferiti, in situatii diferite, chiar din aceeasi tara, folosesc tehnicile respective si ce raspuns primesc. Acest lucru este util pentru toata lumea, cum sper sa fie si cazul acestei carti, Adventures in Forum Theatre. Nu am avut timp decit sa o rasfoiesc, pentru ca, asa cum bine stiti, am primit-o abia ieri, chiar de la dumneavoastra. O voi citi cit de curind posibil, nu chiar miine, dar curind. Sint multe asemenea carti, unele pe care nu le-am putut citi, pentru ca sint in irlandeza, in norvegiana, in suedeza, limbi pe care nu le cunosc, dar stiu ca multe sint foarte interesante. Este foarte important sa studiezi, sa parcurgi cartile acestea, pentru ca afli cum utilizeaza alti oameni aceasta metoda de lucru. Eu insumi incerc sa public in limbi de mare circulatie. Am publicat pina acum cinci carti despre Teatrul Oprimatilor in engleza.

Mai mult decit atit, stiu ca lucrati la o noua carte. V-as ruga sa ne vorbiti putin despre aceasta in contextul mai general al planurilor dumneavoastra editoriale si de activitate...
Trebuie sa termin cartea in ziua de 28 august, pentru ca, daca nu o termin pina atunci, nu o vor putea publica anul viitor. Tin mult sa apara anul viitor, pentru ca apoi urmeaza versiunea in engleza. Traducerea merge in acelasi timp cu scrisul. De ea se ocupa Adrian Jackson, care este traducatorul meu in engleza... Asa cum dumneavoastra sinteti traducatoarea mea in romana... Cartea se numeste Estetica Oprimatilor si ideea de la care porneste vine de la descoperirea pe care am facut-o recent, si anume faptul ca multe grupuri cu care lucram in Brazilia de citiva ani buni si-au asumat riscul sa devina actori, mai ales cei tineri. Or, eu nu vreau ca in practica Teatrului Oprimatilor sa fie vorba despre o specializare anume; cred ca toata lumea trebuie sa-si foloseasca propria capacitate de a metaforiza. Metaforizarea caracterizeaza fiinta umana. Pina si oamenii cavernelor, cind faceau picturi rupestre, cind desenau animale, in fond, procedau la o metaforizare a animalelor reale. La fel este in teatru, in muzica, in dans. Muzica, de pilda, este o metafora a sunetelor din natura. Asta inseamna nu numai ca fiecare persoana sa se aplece asupra oprimarii, asupra capacitatii de actiune, de actorie, ci si sa scrie poeme, povestiri, naratiuni, sa stie sa picteze, sa creeze sculpturi.

Ca sa dau un exemplu, amintesc de un program pe care l-am inceput si care se intituleaza Creatii din pubela, in care particiantii trebuie sa utilizeze obiectele aruncate la gunoi, nu mizerii si murdarii, ci cele care sint inca in buna stare, si cu acestea sa faca o sculptura a unei fiinte umane. Este implicat in acest proiect personalul domestic, menajere, servitori, bucatarese, gradinari. Construind figuri umane cu ce au gasit in pubele si facind ei insisi aceste sculpturi, in fapt, invata sa-si formeze propriile imagini. Asta pentru ca cele pe care le vedem in mod obisnuit sint imperative – trebuie sa bei asta, sa maninci asta, sa te imbraci in felul asta. Noi nu lucram cu imagini imperative, lucram cu imagini subjonctive – daca n-ar fi asa, ar fi in felul acesta –, lucram mereu cu dubiul. El ne intereseaza, si nu certitudinile gata fabricate. Din dubiu va veni certitudinea. Despre acest dubiu e vorba in Teatrul Oprimatilor, este apelul la toate modalitatile pe care le avem pentru a-l exprima estetic. Toate grupurile noastre au inceput deja sa faca studii si observatii in acest sens. Deocamdata, acestea sint preocuparile mele si ale grupurilor cu care colaborez. Nu stiu ce-as putea spune mai mult.