OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ce inseamna pentru Green Hours teatru independent?
Vad independenta unui teatru ca o libertate fata de linia culturala oficiala si de finantarea guvernamentala sau local bugetara – o astfel de dependenta ar putea limita initiativa. Teatrul independent e, de fapt, un teatru liber, daca asa ceva exista.
Cum vezi relatia dintre independenta, alternativa si experiment?
Cred ca sint cumva legate, toate se afla cumva la marginea teatrului institutionalizat, desi mi se pare ca experimentul e prea putin incercat la noi.

Alternativitatea e un concept foarte mobil, e mai degraba apanajul tinerilor care incearca sa faca altceva decit au invatat la scoala si decit au facut inaintasii lor, venind cu lucruri cu care lumea nu e in general obisnuita. Asta se poate intimpla numai intr-un teatru indepen-dent, pentru ca intr-unul de stat, unde exista o strategie repertoriala bine incleiata, e greu sa vii cu dinamism si transformari. Structurile existente sint intotdeauna o frina, mai mult sau mai putin, in calea noilor aparitii.
Care crezi ca sint punctele forte ale teatrului independent din Romania?
Cred ca, in primul rind, artistii, mai ales cei tineri, dar si cei care-au ramas tineri la minte, iar in al doilea rind pu-blicul care i-a urmat pe acesti tineri.
Viziunea mea despre public e oarecum limitata la ceea ce se intimpla la Green, unde inseamna oameni de toate virstele (desi majoritatea sint tineri), cu minim nivel cultural, curiosi (o mare calitate). Asta dupa ce noi am inceput practic fara public sau cu unul foarte redus, ca sa ajungem pe parcurs, datorita perse-verentei, sa avem spectatori constanti si-n acelasi timp innoibili.
Din experienta ta directa, care sint principalele probleme cu care se confrunta o institutie independenta?

La noi, organizarea. O mare, mare pro-blema e finantarea. Noi sintem cumva privilegiati, lucrind intr-un spatiu care e, in acelasi timp, bar, si aduce venituri constante, nu asa de mari cum s-ar crede, ceea ce da siguranta zilei de miine si niciodata a celei de poimiine. Ne putem gindi la ce facem peste trei luni, dar nu peste un an.
Cum vezi peste, sa zicem, 10 ani teatrul independent de la noi?
Nu-mi dau seama. Cu siguranta, vor exista mult mai multe locuri in care sa se faca asa ceva, unele orientate spre profit – in 10 ani, prevad o piata deja mult mai larga –, poate vor face si reviste...
Peste 10 ani va exista, crezi, si o forma de organizare asociativa a acestor teatre?
Daca ea inseamna o conlucrare a structurilor independente in ideea actionarii asupra legislatiei culturale, inclusiv cea referitoare la accesul la fonduri, care privilegiaza acum doar mamutii institutionali, sigur ca da. In mod clar nu o vad insa ca o cramponare dupa bani, care s-ar transforma intr-o lupta interna. Ceea ce ne trebuie e o platforma civica pentru transformarea cadrului administrativ si legislativ. (I.P.)