Succesul recent al unor tineri croati cu adaptarea pop dupa un vechi slagar traditional ce poarta titlul Balkans, mes balkans e semn ca tinara generatie vrea sa reabiliteze un termen devalorizat, e de parere scriitoarea de origine iugoslava Dubravka Ugresic. Am aflat asta din lucrarea intitulata Balkanisation générale, pe care mi-a oferit-o la Elbasan criticul si editorul Dominique Dolmieu, director la Maison d’Europe et d’Orient, preocupata de traducerea si difuzarea dramaturgilor din aceasta parte a lumii. Explicatia titlului pe care o gasesc in prefata suna asa: „balcanizarea generala este o mobilizare a spiritelor in favoarea operelor si culturilor unei peninsule ale carei capitale, chiar si cele mai indepartate, sint la doua ore de zbor de Paris“. Si cel mai convingator semn al acestei intentii este chiar actiunea lui Dolmieu de a aduna laolalta circa 50 de personalitati in jurul a ceea ce s-a numit Lire en fête, Voyage en littérature, un spectacol itinerant alcatuit din lecturi partiale ale unor piese in prezenta autorilor lor din tarile balcanice.
Cu totii s-au asezat apoi la masa discutiilor din care a rezultat cartea amintita. Am citit-o pe nerasuflate – tulburatoare lectura! – asteptind pe aeroportul din Roma avionul de intoarcere, in timp ce in jur politia aduna pentru imbarcare imigrantii romani ilegali. Printre altele sint invocate aici mai toate cliseele cu care mass-media a stigmatizat imaginea Balcanilor: butoi cu pulbere (titlul unei piese de Dejan Dukovski), sindromul lui Cain, razboaie fratricide, femei care danseaza pe masa, tigani care arunca cutite si sparg pahare. Aceasta e imaginea despre balcanizarea generala, se revolta scriitorul Rajko Djuric, respingind viziunile catastrofice si amintind de Grecia antica, leaganul teatrului si al literaturii.
Si totusi metafizica trece aici prin piele, ca sa preiau expresia unui opinent, conferind regiunii un rol specific in spiritualitatea Europei, chiar si atunci cind aceasta lasa impresia ca o ignora.
- In inima Balcanilor
Acel fel de Balcani sint pina si pentru noi, romanii, un loc exotic, si ai nevoie sa te dezbari de prejudecati pentru a-i patrunde adevarurile, pentru a ajunge la fibra de demnitate a locuitorului de pe aceste meleaguri.
Pe un drum spectaculos serpuind in serpentine periculoase, printre munti acoperiti in mod bizar cu pini si maslini, am atins si eu Albania profunda, la Elbasan, 60 de kilometri de Tirana. Comunismul a uniformizat, e adevarat, dureros lumea pe care a ingenuncheat-o. De aceea, cind dai cu ochii de blocuri coscovite si gunoaie, de drumuri prafuite si dughene, esti tentat sa zici imediat „ca la noi

