OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Activa de citeva decenii in lumea teatrala din Suedia, Berit Gullberg a infiintat si conduce in prezent agentia si casa de productie Colombine, care reprezinta majoritatea dramaturgilor suedezi si un numar important de autori din alte tari nordice (norvegianul Jon Fosse, danezul Peter Asmussen), din Europa si America de Nord. Pia Huss, critic de teatru si jurnalist cultural, scrie pentru Dagens Nyheter, cel mai important cotidian suedez. Stefan Lindberg a debutat ca prozator, in 1999. A devenit cunoscut ca dramaturg in acelasi an, odata cu montarea piesei Buna ziua si bine-ati venit. Unul din textele lui, Lav, prezentat intr-o lectura anul trecut, a fost foarte bine primit in Romania, fara sa fie insa montat.

Din 2001, Lindberg este dramaturg al Teatrului ung scen/öst, Linköping, ale carui productii se adreseaza unui public intre 10 si 25 de ani. ung scen/öst a primit in 2004 Premiul Criticii suedeze pentru cel mai bun teatru de copii si tineret.
Impreuna cu Mäns Lagerlöf, regizor si director artistic al Teatrului ung scen/öst, si Anna Takanen, directoarea artistica a Teatrului Municipal din Göteborg, cei trei au venit la inceputul lui octombrie la Bucuresti, ca invitati ai Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti.

Rosa: [...] Doamna bibliotecara, cred ca trebuie sa iesiti sa imprumutati o carte, pentru ca tocmai am vazut pe cineva care parea sa caute o carte anume pe care n-o gaseste. si parea ca se grabeste rau, vrea musai carte pe loc.
Bibliotecara: Ei, na? Sa imprumut carti cind noi cintam... interpretam... putin la pian. Ce carti mai vor si astia acum? Doua minute, Rosa. Ma intorc intr-o clipa. Nu cu trenul, Rosa. Lalalala, asa trebuie sa fie. (Iese)

Rosa: Baba fraiera. Geaca pe mine si out. (Bibliotecara intra, cauta, iese. Rosa se ascunde in spatele cortinei, se uita iar inainte.) Locuiesc in orasul asta. Acolo sint toate casele, primaria si restul... Primaria, teatrul, biblioteca... Biblio... Da, totul. (Se uita prin binoclu.) Ia uite, acum bibliotecara ma cauta pe la pian... Pe la fereastra... Haha. NU MA MAI INTORC. Asta e cea mai rece iarna. Pasarile ingheata in aer, trebuie sa ai mereu manusi cind e frig. „Caci altfel ti se distrug degetele, Rozico...“. Fiti atenti aici. De-aia nu mai pot. N-am manusi. (Isi sufla nasul.) De-aia nu mai pot. Asa e. Daca mama ar fi aici, ar tipa ca o sirena de hockey daca m-ar vedea ca-mi maninc mucii. Cind e aici, trebuie sa fiu nice. „Fa-i si lu’ mama o bucurie. Cinta la pian.“ Ea spala veceurile la spital. (Isi sufla nasul.)
(Fragment din Cazuti din luna de Lucas Svensson, traducere de Carmen Vioreanu, o piesa despre o fata a carei mama, femeie de serviciu, viseaza ca fiica ei va deveni o pianista celebra si bogata.)

O singura privire in programul acestui festival ajunge ca sa-ti dai seama ca intre conceptul de teatru pentru copii din Romania sau din Franta, de pilda, si cel suedez e o distanta apreciabila: pe de o parte, dramatizari de povesti clasice, cu printi si printese, pe de alta parte, texte despre agresivitatea din scoli, familii descompuse, probleme de adaptare ale adolescentilor etc. Cum s-a ajuns in teatrul suedez la o astfel de viziune asupra spectacolului de copii?

Pia HUSS: In Suedia, totul a inceput prin 1968. Era momentul marilor dezinhibitii, cind si teatrul a simtit nevoia sa atraga un public nou, altul decit cel care venea sa vada Cehov, imbogatindu-si, in acelasi timp, si temele, sursele de inspiratie si mijloacele. Am inceput sa facem teatru pentru si despre oamenii din inchisori, muncitorii din mine, si ne-am dat seama ca textele clasice nu puteau ajunge, ca aveam nevoie de o apropiere directa fata de lumea noastra de zi cu zi. La fel s-a intimplat si cu teatrul pentru copii – odata cu schimbarea atitudinii fata de acest public, care are aceleasi drepturi de a fi tratat drept partener de discutie si de a vedea un teatru de calitate ca si adultii. Ceea ce nu inseamna ca toata lumea e de acord cu renuntarea la basme si povesti cu printi si printese; exista in continuare opinii dupa care universul mental al copiilor ar trebui sa ramina pur, ideal.
De fapt, cred ca oricine face astazi teatru pentru copii in Suedia ar recunoaste ca felul in care arata el i se datoreaza unei singure persoane – e vorba de Suzanne Osten, care acum preda la Institutul de Teatru din Stockholm, careia mai toti regizorii si dramaturgii preocupati de teatrul pentru copii i-au fost studenti. Ea a fost prima care a scris texte avind in centru problemele reale ale adolescentilor, cu un simt special ce pleaca de la preocuparile si structura ei fundamental freudiana.

Berit Gullberg: Suzanne Osten e acum implicata intr-un proiect de teatru pentru bebelusi.
P.H.: Nu e totusi o premiera, exista un teatru de papusi, Tittut, care face asta de mult timp, au fost invitati chiar la Bienala de Teatru acum citiva ani.
Stefan Lindberg: Suzanne Osten a fost (si este inca) un mentor pentru noi toti, pentru ca iti impune, inainte de toate, un mod diferit de a privi teatrul. Lumea copiilor iti da mult mai multa libertate in scriitura, in tipul de joc si in felul in care construiesti un spectacol. Sint intotdeauna dezamagit cind ma duc la un teatru pentru „oameni mari“: ma astept de fiecare data sa se intimple ceva fantastic, sa iasa cineva din perete, si niciodata nu se petrece nimic. Teatrul pentru adulti a ajuns sa fie foarte conventional.
Ar putea deci sa fie adevarat ca spectacolele pentru copii, unde publicul nu are un orizont de asteptare conformist si nu amendeaza incalcarea acestor asteptari, sint spatiul ideal de experimentare pentru artistii suedezi?
S.L.: Chiar e adevarat. Iti da posibilitatea de a gindi intr-un sistem deschis, in care orice e permis cita vreme poti sa convingi. si poti sa convingi atita timp cit spectatorii simt ca ai ceva de spus, ca le vorbesti despre lucruri care ar putea fi adevarate. Pe care le poti spune oricum, sfidind orice logica – a teatrului sau a lumii „reale“ a adultilor. De aceea cred ca ceea ce se intimpla bun pe scenele suedeze vine din teatrul pentru copii.

Care sint lucrurile adevarate de spus acestor copii?
P.H.: Lucruri cu care ei se confrunta in viata reala. E ceva ce in Suedia a existat intotdeauna – ginditi-va ca noi am avut mereu ca personaje predilecte ale literaturii pentru copii fiinte umane, nu animale cu functii alegorice. Viata e complicata inca din primii ani pentru copiii din Suedia de azi: se confrunta cu dependentele parintilor (de serviciu, de alcool, de droguri), cu abuzurile sexuale (incest, viol), cu divorturile, uneori in lant, ale mamelor etc. si e important sa afle ca pot sa discute despre asta, ca nu sint subiecte tabu nici in teatru, nici in societate, ca exista solutii si ei pot fi ajutati – iar teatrul e principalul spatiu in care poate fi deschisa aceasta discutie.
B.G.: Am asistat la Londra la o reprezentatie a unui spectacol suedez pentru copii. Erau multe supraveghetoare, educatoare, care sisiiau de fiecare data cind cei mici incepeau sa comenteze, sa rida sau sa aplaude, ca sa nu deranjeze actorii. Ei bine, asta in Suedia nu s-ar putea niciodata: copiii sint incurajati sa reactioneze, sa se manifeste, sa ia atitudine, sa comenteze. Face parte din conceptia noastra despre teatrul pentru copii, care n-are nici o functie distractiva, nici una educativa. E un mod de comunicare, care-i face pe copii mai deschisi catre constientizarea propriilor realitati.

Aveti doua sute de piese pentru copii pe care le reprezinta Colombine Teaterförlag. Unde ajung ele sa fie montate cel mai des?
B.G.: In Germania. Se joaca si in alte tari scandinave, si foarte putin in restul Europei, dar nu in Est (cu exceptia, sa zicem, a Ungariei si Cehiei), unde nu exista aproape nici un interes. De altfel, de exemplu, nici in Norvegia nu se scrie si nu se joaca prea mult tipul de teatru pentru copii din Suedia. Iar in Anglia exista un dramaturg excelent, care nu e deloc jucat acolo, dar care e foarte cunoscut mai ales in Suedia.
si Romania?
E o piesa cu un subiect romanesc – montarea ei a fost debutul lui Mans Lagerlöf –, Rupa Lucian – copil din Romania de Ad de Bont, total necunoscuta aici. Lecturile organizate acum de festivalul de la Teatrul Creanga sint o premiera in ce priveste interesul romanesc fata de teatrul suedez pentru copii, si nu am avut deocamdata semne ca cineva ar vrea sa le puna in scena.

Fetita: Tu stii ca toti oamenii trebuie sa moara?
Toti oamenii si tot ce are viata!
Nu exista nimeni care sa nu fi murit. Da, poate cineva...
Pe urma esti mort toti anii. Nu existi, si atit.
In jurul patului nostru, noaptea cea mai neagra, cea mai calma, Dar dragutule, micutule, nu-ti fie teama!
Briosel!
(Se opreste din sarit coarda sau batut mingea)
Tu asculti, domnule Briosel?!
Stai doar si maninci?
Toti care exista or sa moara, am zis.
si nu e nimic de facut.
Nici macar nu-si pot minca castravetele. Nici macar un castravete!
Ai auzit? Tie nu-ti pasa de nimic.
In jurul patului nostru, noaptea cea mai neagra, cea mai calma,
Dar dragutule, micutule, nu-ti fie teama!
(Fragment din Adio, domnule Briosel! de Ulf Nilsson, traducere de Carmen Vioreanu, ale carei personaje sint un porcusor de Guineea batrin, care va muri curind, si stapina lui, in virsta de 7 ani.)