OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Odata cu debutul editiei 2007 a Festivalului National de Teatru (FNT), un studiu realizat de CURS demonstra, cu metode stiintifice, ca 90% dintre romani nu merg niciodata la teatru. Contrazicind constatarile, la FNT biletele puse in vinzare s-au epuizat ca piinea calda. Si, cind te gindesti ca FNT-ul a durat aproape doua saptamini si a adus in Capitala un numar semnificativ de reprezentatii romanesti si straine, faptul ca lumea a dat navala in salile de spectacol poate fi interpretat in mai multe feluri: 1. La casele de bilete au ajuns restul de 10%! 2. La Bucuresti mersul la teatru a devenit o practica mondena. 3. Asistam la o reintoarcere masiva a publicului la arta scenica. 4. Lumea doreste sa vada spectacole de buna calitate, iar un festival, mai ales unul national, poate fi un garant al valorii.

Despre FNT 2007 poti spune multe, dar in primul rind trebuie sa recunosti ca a fost o editie-maraton, cu de toate pentru toti, sistematizate pe module si sectiuni: teatru, dans, lansari de carte, conferinte, intilniri, repetitii deschise, expozitii. in anumite cazuri, au fost prea „de toate“, pentru ca anumite spectacole nu se ridicau valoric la standardele unei reuniuni care-si propune, prin manifest, sa evidentieze starea estetica a unei stagiuni. Regizorul a constituit, pentru a treia oara consecutiv, tinta declarata a selectionerului Marina Constantinescu. Autoritate absoluta a actului scenic, regizorul determina prin forma si inspiratia sa de moment destinul unui spectacol si recunoasterea nationala a unui teatru. La noi, a devenit o adevarata stradanie manageriala ca directorii sa prinda loc in agendele incarcate ale regizorilor bine cotati.

Cei mai multi accepta neconditionat textul/spectacolul propus de regizor, indiferent de programul repertorial al institutiei (acolo unde acesta exista), de obiectivele de perspectiva ori de contextul comunitar in care asezamintul functioneaza. Asa ca nu ai de ce sa te mai miri ca, in ultimii trei ani, pe afisul FNT-ului (excelent ca alcatuire foto-tipo-grafica, dar intrat intr-o zona a obisnuitului prin conservarea acestei alcatuiri), ai intilnit cam aceleasi nume! N-or mai fi si altii…
Era, totusi, firesc, ca dupa trei ani de privit exclusiv catre regizori, sa descoperi oameni noi, tineri sau nu, care sa merite si ei selectia. M-am mai intrebat si cu alte ocazii ce se intimpla cu absolventii de regie – sint chiar atit de modesti profesional? Se orienteaza spre alte profesiuni? Nu apuca sa lucreze? Revenind la regizorii selectati, nu toate spectacolele lor au fost de top. S-a vrut, poate, portretizarea lor din perspectiva mai multor creatii. Gurile birfitoare spun ca anumiti regizori nu puteau lipsi din FNT, in timp ce altii, desi aveau rezultate cel putin interesante, au fost deliberat ocoliti.

Ce-a lipsit? Dupa parerea mea, Faustul lui V.I. Frunza de la Baia Mare si Unchiul Vania al lui Andrei Serban, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca. Ar fi meritat-o ambele. Revenind la cei trei ani de formula FNT-regizor, perpetuarea ei a determinat conturarea unei doze mari de previzibilitate, pentru ca, urmarind suita premierelor din tara, puteai anticipa relativ usor ce configuratie va avea programul reuniunii nationale.
in scenografiile spectacolelor lui Thomas Ostermeier invitate la FNT existau doua acvarii (de fapt, un acvariu si un bol) cu pestisori frumos colorati, exotici, spre care privea toata lumea. Nu stiu de ce, involuntar, dar rapid, am asociat imaginea teatrului romanesc al momentului cu aceste obiecte decorative care, in imaginarul teatral al germanului, erau criptate estetic. Teatrul romanesc mi s-a parut un acvariu spre care priveste curioasa societatea. Uneori, desi nu e indicat, mai si bate cu degetul in peretii lui din sticla. Mai ales guvernantii care, gindind in perspectiva la anul electoral ce va sa vie, au devenit extrem de generosi cu bugetul manifestarii.

Sa nu uitam ca in 2007 a mai intervenit un factor care a obligat FNT sa stea „pe picior mare“: evenimentele teatrale de la Sibiu – capitala culturala europeana, care a cam adus pe-acolo caimacul continental al genului.
Un semn de asumare a statutului de cultura minora a fost gestul de a programa tocmai in seara deschiderii oficiale un spectacol strain: Filozofii de Josef Nadj. in pofida cartii sale de vizita impresionante si a ospitalitatii noastre traditionale, cu care ne mindrim atit de mult, ideea mi s-a parut nepotrivita, caci era vorba despre Festivalul National de Teatru. Sa intelegem ca tot strainii sint cei care ne fascineaza si carora trebuie sa le facem reverente? Altfel, prezentele straine au fost, atitea cite le-am vazut, de marca, chiar daca productiile itinerate nu erau tocmai de data recenta. Prezentele europene sint mai mult decit necesare: ne dau posibilitatea compararii, a raportarii noastre, prin esantioane, la pulsul continental. Si de reintegrare in schimbul european de valori artistice.

Animatia de la intrarea in salile de spectacol de la FNT e un semn bun, dar nu e relevant, intrucit ceea ce se intimpla in Bucuresti nu e valabil si pentru cele mai multe teatre din Romania. Majoritatea nu au programate spectacole decit la sfirsit de saptamina, iar atunci, cu cit te indepartezi de data premierei, cu atit spectatorii sint mai rari. in cele mai multe orase exista doar publicul de premiera, multe montari, chiar implinite artistic, decazind pentru ca, la sediu, se joaca tot mai rar. Noroc cu festivalurile, care le mai scot prin tara si prin lume. E cazul Inimilor cicatrizate montat de Radu Afrim la Constanta, reprezentatie care, revazuta recent, mi s-a parut mult sub nivelul de la data primei intilniri cu publicul. Si nu numai din cauza conditiilor de deplasare, diferite din punct de vedere al spatiului, ci si pentru ca la sediu a avut o pauza de programare prea lunga. Revenind la public, teatrele noastre nu fac eforturi pentru a-si educa publicul, pentru a si-l apropia si fideliza. Omoloagele europene au departamente speciale pentru asta, iar in programele lor sezoniere directia e prioritara.

FNT nu e o oglinda fidela a teatrului romanesc al prezentului
A fost o bucurie sa constat citeva reveniri. Cea mai spectaculoasa ii apartine Teatrului Tineretului din Piatra Neamt cu OO!, dupa Ion Creanga, creatie colectiva coordonata de Al. Dabija (iata ca, in ciuda aparentelor, pozitia regizorului autoritar pierde teren, pentru ca mai exista si alte formule de lucru la scena) si Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele de Petr Zelenka, in regia lui Radu Afrim. TT-ul a fost acum o prezenta care a surclasat-o pe a multor Nationale, aduse si ele la Bucuresti ca sa nu mai stea pe banca de rezerve. Apropo de formule de lucru la scena, una la fel de productiva estetic e aceea a tandemului regizor-dramaturg, a colaborarii lor foarte strinse pentru conturarea textului de spectacol, intr-un work in progress care merge pina aproape de premiera. Ca la Sado-Maso Blues Bar, de Maria Manolescu (regia Gianina Carbunariu), care arata cum poate fi exploatat creator spatiul, teatral si nonteatral, relatia artist-spectator, demonstrind (daca mai era nevoie) ca un teatru si misiunea lui institutionala nu depind numai de cladirea in care functioneaza.

O parere de rau personala este aceea ca Teatrul Luni de la Green Hours, aflat acum intr-un moment organizational dificil, dar intr-unul artistic spectaculos (cu prezente si lauri internationali la Edinburg, New York, Basel) si care, in plus, implineste in aceste zile un deceniu de activitate, a fost... externalizat. Asociat la editiile precedente FNT-ului, acum n-a mai avut loc, asa ca, silit de context, si-a facut propriul „Off“ (nu Of!).
FNT nu e o oglinda fidela a teatrului romanesc al prezentului. in continuare etatist, sistemul nostru teatral functioneaza pe principii care nu incurajeaza concurenta reala si eficienta artistica. Sigur, FNT-ul nu urmareste chestiunile structurale si institutionale ale scenelor autohtone. Dar ceea ce ajunge pe afisele acestor institutii si ceea ce intra in diferitele selectii sint efectele conservarii aproape exclusive a structurilor de stat. in multe cazuri, neproductive. De asta spuneam ca teatrul romanesc arata, cel putin la FNT, ca un imens acvariu, cu vietati frumos colorate, care anima societatea, o infrumuseteaza. Dar care, dupa ce luminile FNT-ului se sting, se vede tot mai palid, din cauza apei statute.