OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tehnica discursului dublu este o tehnica folosita atit de persoane, cit si de institutii. Ea se justifica doar in situatia de razboi, aproape singura in care unul dintre beligeranti pierde pentru a cistiga celalalt.
In relatiile sociale, majoritatea jocurilor sint jocuri fara invingatori sau invinsi: fiecare cistiga pe seama celuilalt ceva anume, chiar daca instinctul de jucator si interesul personal il indeamna pe fiecare competitor sa cistige cit mai mult pe seama celuilalt. Din pacate, prea putini inteleg ca vei fi cu atit mai cistigat cu cit vei fi mai sincer si mai transparent in relatia pe care o ai cu ceilalti.

Dar, pentru a obtine acest cistig, trebuie sa stii cum sa-ti administrezi relatiile, fie ca e vorba de o persoana sau de o institutie. Inseamna sa ai o viziune asupra a ceea ce vrei sa faci in viitor si a cistigurilor pe care vrei sa le obtii.
Vom da citeva exemple extrem de banale si de vizibile privind discursul dublu al institutiilor statului. Un cetatean isi cere drepturile de proprietate confiscate de statul comunist. Conform legilor de retrocedare, primariile si prefecturile sint mandatate de catre guvern sa rezolve cazurile pe cale administrativa, in baza unei simple cereri si a documentelor care atesta dreptul de proprietate al cetateanului, fara ca acesta sa fie nevoit sa cheltuiasca in instante judecatoresti, deoarece serviciile de retrocedare ale proprietatii sint platite din bugetul statului, adica din buzunarul nostru. Primariile si prefecturile declara public ca vor pune in aplicare legile retrocedarii cu maxima rapiditate si eficienta, fiindca sint in slujba cetateanului.

Este un discurs pe cit de logic, pe atit de credibil. Este logic fiindca aceste institutii sint obligate sa aplice aceste legi, iar daca o fac si rapid, si corect, au rezolvat eficient problema pentru care au fost platite, respectindu-si in acelasi timp si cuvintul dat. Acest exercitiu inseamna o investitie in capitalul lor de imagine, asigurindu-le credibilitatea in fata cetatenilor.
Experienta retrocedarilor spune, insa, altceva. Desi institutiile abilitate declara public ca vor retroceda proprietatile rapid si corect, ele nu se tin de cuvint. Fie ca e vorba de o incapacitate profesionala de a gestiona aceasta problema in mod profesional, o data ce au toate mijloacele la indemina (resurse umane, financiare, reguli de joc), fie ca e vorba de un interes care le impiedica sa faca ceea ce au promis. Tot din experienta retrocedarilor, sintem indreptatiti sa afirmam ca a fost si este vorba atit de incapacitate profesionala, cit si de interese personale. Vom da doar doua exemple de aplicare proasta a legilor proprietatii.

Pamintul s-a retrocedat taranilor fara unelte si patrimoniu, deci fara posibilitatea de a-l exploata, desi atit uneltele, cit si patrimoniul fostelor CAP-uri si SMA-uri faceau parte din averea taranilor. Atit uneltele, cit si patrimoniul au ramas in proprietatea statului sau au fost vindute pe nimic celor care administrau agricultura socialista, deci unui grup de oameni, clientii unor partide politice, in defavoarea proprietarilor. Consecinta: o agricultura incapabila sa se restructureze fara ajutorul statului. Un sector economic destinat sa se autoreproduca si sa se dezvolte din resurse proprii a fost condamnat la faliment pentru ca un grup de persoane sa se imbogateasca.
Primariile au vindut locuinte sau spatii cu alta destinatie si acelor chiriasi care nu aveau dreptul sa le cumpere, fie ca proprietarul avea cerere de retrocedare depusa la primarie sau la o instanta judecatoreasca, fie ca anumite proprietati, cum erau cele ale persoanelor juridice, nu faceau obiectul retrocedarii.

Cu alte cuvinte, primariile au vindut spatiile respective ilegal, in favoarea clientilor lor, iar acum toti cetatenii Romaniei platesc aceste abuzuri. Fostii proprietari care nu si-au primit proprietatile, ca si chiriasii care le-au pierdut pe cele cumparate dupa 1990 cer despagubiri statului roman si, ajunsi la Curtea Europeana de la Strasbourg, au cistig de cauza, fiind despagubiti din buzunarele noastre, nu din cele ale primarilor care au aplicat prost legea sau ale judecatorilor corupti sau incompetenti. Pe scurt: institutiile statului se comporta ilegal, dar greselile nu le platesc cei care le comit, ci toti cetatenii Romaniei, fara sa se poata apara in vreun fel.
Concluzia: institutiile statului nu reprezinta interesele cetateanului, asa cum se intimpla intr-o democratie, ci interesele unui grup restrins de persoane, sau isi permit sa plateasca functionari incompetenti sau corupti. Statul roman se comporta ca un feudal care nu are de dat socoteala supusilor sai pentru felul in care isi administreaza mosia, desi mosia este a cetatenilor.