„Temelia găunoasă“ a patriei în cifre nemţeşti

Autor: Liviu CANGEOPOL | Categoria: Opinii | 2 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Revista Observator cultural este invitată la Festivalul de Poez

Un cititor atent la mersul stagnat al lucrurilor din ţară mă provoacă la următoarea temă editorială, plecînd de la o remarcă elegantă lansată de Iosif Boda, fost demnitar comunist şi postcomunist, pînă mai ieri-alaltăieri: „însăşi temelia noastră legislativă e găunoasă.“ Cititorul în cauză deplînge premisa potrivit căreia „nu sînt suficiente legi bune pentru a construi o societate normală.“ Mai mult, sentinţa este privită ca o diversiune. „Pentru că – susţine domnia sa – legile bune sînt absolut necesare.“ Necesar nu este totuna cu suficient. Iar suficient se dovedeşte adesea a fi doar conjunctura minimă pentru o posibilă reuşită.

Cînd în Decembrie 1989, oamenii Securităţii au dat lovitura de stat, ei ştiau că urmează să adaste la cîrma ţării zeci de ani (ţintă dezvăluită cu cinism de Silviu Brucan şi scăpată de Ion Iliescu, prin vorba de duh „n-am pregătit plăcinta pentru alţii“). Pentru asta aveau nevoie de întrunirea cîtorva condiţii. Una dintre ele urma să fie o legislaţie ţinută în viaţă la aparate, cu cîteva restricţii bătute în cuie, o grămadă de legi contradictorii (care, la nevoie, se pot anula reciproc) şi altele, atît de încîlcite şi de expuse multitudinii interpretative, încît întotdeauna sentinţa să rămînă, practic, un moft judecătoresc. De la Constituţia iorgovană, plină de contraziceri, ca un dipsoman schizofrenic, şi colcăind de vicleşuguri antidemocrate, ca un comunist convertit pe tanc, şi pînă la ultimele proiecte de lege care stau să vadă lumina tiparului în Monitorul Oficial, esenţa legislativă a patriei poartă în ea virusul fărădelegii.

Exemplul cel mai grăitor pe direcţia deformării legislative este legea deconspirării Securităţii, pusă în situaţia de a lucra în folosul celor pe care trebuia să-i condamne. Iniţial, CNSAS, instituţia care transpune în fapt spiritul legii, era considerat avanpostul luptei cu Securitatea. Întrebaţi azi pe oricine doriţi despre rolul pe care-l joacă CNSAS în România contemporană şi veţi primi un răspuns potrivit: reduta apărării organului opresor al comunismului românesc. Intenţia legislativă, oricît de onorabilă ar fi, este pervertită într-o maimuţăreală care, în loc să reglementeze, confuzionează, în cel mai bun caz. Prima condiţie a statului de drept, o legislaţie limpede, utilă şi intransigentă, nu este întrunită.

Să presupunem pentru o clipă, evitînd să ne sufocăm de rîs, că legislaţia patriei ar fi fără cusur. Ar căpăta haosul românesc coerenţa şi legalitatea necesare? Legile sînt interpretate şi aplicate în cadrul unor instituţii conduse şi controlate de oameni, dezbătute în cadrul unor emisiuni de televiziune şi par-cele de ziar concepute şi sponsorizate tot de oameni, amendate de politicieni şi de organizaţii independente populate de aceştia. O puzderie de oameni. Sistemul juridic este o convenţie socială în care părţile trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, dintre care cea mai importantă este stricta respectare a legii. Altfel zis, sistemul juridic, legislaţia, reţeaua penitenciară, ecoul public au trăsăturile elementelor pe care le compun. Or, majoritatea figurilor decizionale din rîndul domeniilor enumerate provin din larga armată de activişti şi securişti, al căror singur progres notabil a fost făcut pe linia corupţiei.

Membrii păturilor conducătoare, înainte de orice, au ţinut să-şi asigure două straturi de protecţie: imunitatea şi cîştigul facil. Grija lor nu este aceea de a-şi face treaba pentru care, în ochii lumii, sînt plătiţi, ci de a îndeplini un alt gen de misiune: prezervarea şi, dacă este cu putinţă, extinderea privilegiilor structurii securiste. Dinamismul aparent, fărîmiţarea politică, agresiva competiţie între grupări, polemicile zgomotoase nu sînt decît formele unei construcţii monolite, care doreşte să-şi mascheze adevărata natură. Teoria conspiraţiei a făcut atîtea abuzuri, încît orice aluzie este acoperită de ridicol. Dar, cum a fost posibil ca la 20 de ani de la prăbuşirea comunismului să fie preluată conducerea ţării de exponenţii aceloraşi cercuri de influenţă? Revenind la principiul aplicării legislative, cum ar fi cu putinţă existenţa justiţiei, cînd ea este servită de persoane pentru care ordinul superiorului ori priorităţile de grup sînt mai importante?

Face România figură aparte? Se pare că nu. O informaţie lansată recent de cotidianul Ziua, preluînd o ştire din Financial Times Deutschland, ar trebui să ne pună serios pe gînduri: „În jur de 17.000 de foşti colaboratori ai Securităţii germane (STASI) mai au încă funcţii în structurile publice din estul Germaniei. (…) Numărul celor care au fost colaboratori ai STASI şi care au rămas în funcţii publice atinge «dimensiuni de nebănuit», în ciuda tuturor verificărilor făcute de autorităţile germane“. În plină glorie, STASI număra 95.000 de ofiţeri şi 200.000 de colaboratori. La o estimare abruptă, cifra lansată reprezintă 6% din efectivul total al STASI. După aranjarea cuvintelor în propoziţie, se înţelege că numărul infiltraţilor a fost şi mai mare. Iar după întîrzierea depistării, putem deduce că ele nu reprezintă decît o parte a întregului.

Germanii sînt recunoscuţi pentru temeinicia cu care „se achită de sarcini“, de înverşunarea, uneori absurdă, cu care îşi respectă legile. Ei sînt, din acest punct de vedere, opusul românilor. Dacă în condiţii de civilizaţie capitalistă, aflată timp de decenii în prima linie a luptei anticomuniste, a fost cu putinţă imensa perfuzie securistă, de ce nu ar fi fost ea posibilă la români, care n-au clintit un grad securist de la locul său (exceptînd cîţiva comandanţi, sacrificaţi de paradă spre o pensie cu venituri enorme)? În estimările generalului Pacepa, Securitatea anului 1978 se putea lăuda în faţa Comandantului Suprem cu peste un milion şi jumătate de colaboratori. Dintre aceştia, 6% ar echivala cu 90.000.

O notiţă de subsol a ştirii nemţeşti face o dezvăluire tulburătoare: „Potrivit datelor obţinute de FTD, dintre cei 4.400 de colaboratori care mai lucrează încă în landul Sachsen-Anhalt, 1.722 lucrează în structurile poliţiei, iar alţi 1.976, la Ministerul de Cultură.“ Aceştia din urmă reprezintă 45%. Pentru cei care se mirau de slaba combativitate a clasei noastre intelectuale, răspunsul poate fi aflat în aceste cifre.

Ajungem la ultimul punct al temei, aflat pe tărîmul cercurilor vicioase: dacă din cauza faptului că vîrful societăţii este impregnat de interese comune, ca o falangă a crimei organizate, a devenit imposibil de dislocat stînca prăvălită în calea revoluţiei legislative, iar dacă în lipsa unei legislaţii decente, puse în aplicare fără metamorfoze de răstălmăcire şi tentaţii extrabugetare, actuala clasă politică este imposibil de urnit, asta însemnînd că ne aflăm sechestraţi într-o situaţie fără ieşire. Un rău se hrăneşte şi se susţine din altul. Singura cale de rezolvat dezastrul este îndepărtarea concomitentă a ambilor factori. Nu-mi vine uşor să măsor înfrîngerea naţiei, dar pentru aceasta este nevoie de o revoluţie fără aprobare de la Kremlin, cît şi de popularea spaţiului mioritic cu o societate ceva mai demnă. Vestea bună e că una poate declanşa apariţia celeilalte.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

O parereCineva - Joi, 16 Iulie 2009, 09:13

Domnule Cangeopol,

De sus pana jos, Romania merge pe criterii diferite decat cele de pe hartie. Stiti vorba aia a romanilor care spune ca daca ai un document nerecunoscut, neluat in seama, poti foarte bine sa te stergi cu el undeva? Ce ai in mana conteaza. De la plicul cu 20-30-40-50... de RON pe care il dai la doctor ca sa sari randul si sa te consulte mai repede, de la atentiile pe care le pui pe masa unor secretare ca sa iti dea mai repede hartie de care ai nevoie, pana cunostintele care te ajuta sa te angajezi (stiti, pilele care te baga in sistem, fara de care cel mai probabil ai zacea pe dinafara), pana la venituri oneroase realizate in turma, tot acest sistem al mizeriei maloneste, poate fi el zdruncinat daca lucreaza de sus pana jos, de decenii intregi in favoarea unora smecheri spre dauna unora fraieri? Dar asta e: coruptia e un joc in care obligatoriu cel care care castiga o face in dauna unuia care pierde. E un joc in care toti pierdem pe termen lung. Dar asta e...

un proces?andreea scarlat - Duminica, 19 Iulie 2009, 21:27

nu cumva singura metoda de a ne recistiga demnitatea ar fi fost un proces tip nurenberg pentru fostul sistem comunist? - la nivel general de sistem si apoi individual pentru fiecare tara? cu consecintele ce decurg - dezambiguizarea rolului securitatii, a pcr-ului etc , lustratie /compensatii de la rusia ex ursss - chiar daca nu vor fi niciodata onorate, eliminarea santajabililor din politica si a securistilor atit de submediocri in afaceri incit sunt incapabili sa supravietuiasca fara un mediu corupt.
vorbesc de un proces adevarat si nu de simulacre pline de patetism, aduse la nivel de birfa si colportari de kiseleff sub conducerea lui tismaneanu. Nu ar trebui In nici un caz acest proces sa devina fundamentul de reabilitare al miscarii legionare. se poate incepe oare ca la nurenberg cu acuzarea celor care au corupt ideea de justitie? - adica judecatorii si asesorii populari ?
Accesul la propriul dosar este un proces individual - pe cind un proces public ar fi mult mai eficient. am scapa - macar partial de demonii suspiciunilor, s-ar crea o bresa in clica securistilor politicieni a securistilor universitari a securistilor afaceristi si a securistilor patrioti.
.ar fi interesant de aflat si de ce vestul europei nu a stiut cum sa musamalizeze mai repede aceasta tranzitie si cum sa sufoce orice tentativa de initiere a unui asemenea proces.
Citind in articolul d-lui Cangeopol despre aciuirea securistilor stasi in cultura nu m-am putut opri sa nu fac o paralela cu Romania unde-i banuiesc plasati printre altele si in biserica - ortodoxa sau de alt fel - si de unde la adapostul credintei au lansat de-a lungul timpului numai cruciade negative care nu au legatura cu toleranta din biserica, ci cu politicile de indepartare de europa (nu pasapoarte biometrice,nu dezincriminarii homosexualitatii,etc).
nu scriu aceste lucruri din perspectiva lui "asta e" ci pentru ca am convingerea ca nu este niciodata prea tirziu - nu e vorba de razbunare ci de reabilitare si de dreptate.Tot ce s-a facut pina acum a fost facut cu jumatate de masura si poate la aniversarea a 20 de ani de la caderea comunismului ar trebui comemorati si 20 de neincepere a procesului comunismului.