OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Povestirile din volum funcţionează pe principiul vaselor comunicante, avînd mecanisme de sine stătătoare, dar şi acelaşi cadru, cel al satului grecesc anonim, şi personaje comune, care trăiesc deopotrivă drame individuale, ce ţin de universul privat, dar şi colective, ce afectează viaţa întregii comunităţi. În Funeralii de pietre, un cutremur scoate la iveală, odată cu sicriele pline de oseminte ale foştilor membri ai comunităţii, secrete adînc îngropate în conştiinţa generală. Hotărît să descifreze enigma unor pietre şlefuite în formă de inimă, adăpostite de un sicriu de dimensiuni mici, părintele Yerasimos (unul dintre personajele recurente, implicat în multe dintre conflictele din sat, şi cel ce încearcă se menţină balanţa dreaptă a lucrurilor) porneşte o investigaţie ce se va solda cu descoperirea unei orori petrecute cu încuviinţarea mută a întregii comunităţi: asistînd neputincios la moartea soţiei sale, survenită la naştere, Nikiforos îşi sechestrează în pivniţă cele două fiice gemene, pe care le consideră vinovate de cel mai cumplit fel de crimă: matricidul. Răzbunarea fetelor, care izbutesc să evadeze şi intră sub protecţia unei şoferiţe iubitoare de păsări, va fi îngrozitoare. De altfel, sub aparenţa de univers pitoresc, cuprins de acalmia specifică locurilor izolate, uitate de istorie, se insinuează în permanenţă ameninţarea surdă a unui conflict, fie el legat de viaţa interioară a personajelor sau de raporturile dintre acestea, în vreme ce umbra morţii pare să fi luat în stăpînire întregul sat. În Ieremiada e vorba despre moartea discretă a domnului Ieremias, dulgher şi pietrar pensionat, moarte care trece neobservată. Acesta porneşte spre oficiul de pensii şi sfîrşeşte din viaţă, fără ca vreunul dintre cei din jur să bage de seamă, aşteptînd la ghişeu rezolvarea unei probleme, care vine prea tîrziu. O serie de amănunte subtile construiesc atmosfera de naraţiune noir, amintind deopotrivă de mijloacele absurdului.

 

O atmosferă asemănătoare regăsim în povestirea Visele de după-amiază ale Stellei, fata bătrînă, un text cu rezonanţele unui poem oniric. Imagini emblematice, cu stranietatea şi încărcătura simbolică a unor tablouri de Chagall, dezvăluie universul unei intimităţi încremenite, searbede: „Stella era o fată bătrînă greu de descifrat, care de la moartea părinţilor ei trăia singură [...]. Îşi folosea profiturile pentru a cumpăra bijuterii, pe care le ascundea într-o cutie de tablă de biscuiţi, iar cutia o ţinea în măsuţa ei de toaletă. În cursul anilor ei de fată bătrînă, adunase o mică avere de broşe, cercei, brăţări şi coliere de perle. Dar nu purta nimic din toate astea; erau zestrea ei. Era o femeie cu obiceiuri ciudate. După prînz îşi desfăcea cocul formidabil, prins cu o pereche de andrele groase, pentru a-şi pieptăna buclele argintii nu cu un pieptene obişnuit, ci cu ţesalele pe care le cumpărase ieftin de la Isidoros, bărbatul care avusese cîndva un cal de curse“. Intruziunea în universul acesteia a omului cu umbrela, apariţie stranie ce tulbură liniştea satului, e echivalentă cu sosirea unui fel de înger al morţii care-i aduce Stellei somnul cu vise, pierdut din pricina moliilor de grădină, purtătoare ale coşmarurilor, pe care străinul le alungă cu ajutorul flaşnetei sale. La antipodul Stellei, Cassandra e însăşi imaginea vitalităţii şi a seducţiei feminine, cu trupul ei acoperit de tatuaje vorbitoare: „Îmi dezgolesc braţele şi el vede arabescurile stacojii brodate de artizanii din Alhambra, modelele florale complicate care dispar sub buricele bătătorite ale degetelor mele, brăţările de tuş care îmi strîng încheieturile mîinilor mele de marinar, iar în palme, stelele universului copiate din hărţile lui Copernic. Îmi las capul în jos ca el să-mi poată atinge tatuajul auriu de pe creştetul ras (o copie exactă a diademei Elenei din Troia), perlele negre desenate cu acul pe lobii urechilor [...]. Apoi mă întorc pentru ca el să-şi poată plimba degetele pe celelalte tatuaje ale mele: spiralele verzi asemănătoare cu şerpii orbi care trăiesc pe fundul mării, solzii decoloraţi de la subsuorile mele de pe vremea cînd eram o sirenă cîntătoare într-un spectacol de varietăţi, delfinii de pe burta mea care sînt dintr-un palat în ruine din Creta, ochiul orb (a cărui pupilă e buricul meu) care îi aparţine ciclopului Polifem, fiul lui Poseidon şi victima lui Odiseu, marinarul“.