OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 9 si 10 decembrie a avut loc Conferinta Catedrei de Teoria Literaturii a Facultatii de Litere din Bucuresti. Ideea care sta la originea initiativei este, dupa cum spunea profesorul Mircea Martin la conferinta de anul trecut, aceea de a reflecta asupra trecutului, prezentului si viitorului acestei discipline in Romania si, dupa o intilnire ce punea in discutie in chip diacronic teoria literaturii, a venit rindul prezentului. Astfel, sesiunile s-au desfasurat sub titlurile „Locul si rolul teoriei literare in cimpul disciplinelor umaniste“ si „Didactica teoriei literare“.

Daca precedenta conferinta a provocat o polemica intre Mircea Martin si Sorin Alexandrescu (vezi interviurile din Suplimentul de cultura, nr. 26/2005 si Observator cultural, nr. 276/2005), pe tema traditiei teoriei literare la noi (Tudor Vianu si Adrian Marino versus „profesorii nuli din anii ’50“), in acest an atentia a fost atrasa de conferintele sustinute de cunoscutul teoretician al lecturii Wolfgang Iser, caruia i s-a acordat si titlul de doctor honoris causa al Universitatii Bucuresti.
Acesta a incercat, in prelegerile sustinute in cele doua zile, sa gaseasca locul teoriei in perspectiva pe care si-o asuma de mai multi ani, cea a unei antropologii literare, definita de el in termenii unei explorari a potentialitatilor constiintei omenesti prin observarea reactiilor si provocarilor care vin din partea literaturii. In acest sens, teoriile de pina acum ar fi de trei feluri: arhitecturale, operationale si revizioniste, iar ceea ce le defineste pe toate din punctul antropologic de vedere al lui Iser ar fi reducerea artei, adica a ceea ce nu poate fi definit, la niste concepte pe care mintea omului le poate intelege si deci tolera.

Dupa cum spunea un participant, atunci cind apare o discutie de genul „locul si rolul“, inseamna ca ceva nu este in ordine, ca exista o criza. Despre aceasta criza au vorbit participantii la conferinta, fiecare in felul propriu, facind apel la diferite argumentari si, daca e sa ne luam dupa Ricoeur, povestiri. Ceea ce reiese din conferintele la care am putut fi prezent, si nu ma indoiesc ca si celelalte mi-ar fi confirmat parerea, este ca teoria literaturii, prin chiar atacurile si criticile la care este supusa, este impinsa mult mai mult spre „interdisciplinaritate“, intrind intr-un dialog fecund nu doar cu disciplinele vecine, istoria si critica literara, dar si cu domenii precum filozofia (epistemologia, fenomenologia) sau teoria artei.

Este ceea ce determina pe tot mai multa lume astazi sa vorbeasca despre „teoria literaturii si a culturii“. Scopul unei astfel de conferinte ar fi astfel de a provoca o necesara reinnoire a dezbaterilor si a studiilor care se desfasoara in cimpul teoriei literare, in special prin aducerea in discutie a teoriilor straine si prin punerea lor fata in fata cu realitatile spatiului cultural romanesc. Si aceasta se poate face prin studii, traduceri, ateliere si interventii care sa depaseasca spatiul unei simple recenzii de saptaminal cultural, deoarece, dupa cum spunea o buna prietena, „recenziile nu se pun“.
Imi iau libertatea de a cita, in locul unei insiruiri a numelor participantilor, citeva din numele multor personaje care au fost prezente prin procura vorbelor celor care le-au evocat. S-a vorbit astfel despre Walter Benjamin, cel din Sarcina traducatorului dar si din Viata studentilor, despre Foucault, cel din Ce este un autor?, despre Roland Barthes si Antoine Compagnon, despre Jean-Marie Schaeffer, despre Arthur Danto din Transfigurarea locului comun, despre Hayden White din Imaginatia istorica in secolul XIX, si bineinteles, despre Wolfgang Iser.

Un moment important ar fi trebuit sa fie sectiunea consacrata relatiei intre teoria literaturii si istoria literara, dupa cum o arata si infiintarea recentului focus-grup de la Colegiul Noua Europa avind ca tema „istoria politica a literaturii romane“. Din pacate, din cauza nerespectarii programului, profesorul Mircea Anghelescu a trebuit sa renunte la comunicarea sa, pentru a participa la infiintarea grupului de discutii mai sus-mentionat, criticul Paul Cernat nu a putut fi prezent, iar conferinta despre narativitatea istoriei literare, care aducea in dezbatere unele concepte ale istoricului american Hayden White, nu a avut parte de nici o reactie. Istoria literaturii revine in centrul atentiei, si din acest punct de vedere ne sincronizam cu ceea ce se intimpla in Occident: in acest an, Antoine Compagnon, poate cel mai important nume din cimpul studiilor literare din Franta, a initiat un proiect de cercetare, cu colaborarea Universitatii Paris-IV Sorbonne, EHESS, Universitatii Columbia, Universitatii din Bonn, s.a., intitulat „L’histoire littéraire des écrivains“ („Istoria literara a scriitorilor“).
Un nume care nu a fost mentionat, cel putin la conferintele la care am asistat eu, este cel al lui Toma Pavel, profesorul roman de la departamentul de literaturi romanice al Universitatii din Chicago. Si asta e cu atit mai deplorabil cu cit meritele sale in domeniul cercetarii literare, si in special in poetica romanului, i-au adus in acest an numirea la catedra internationala la Collège de France.

In privinta organizarii, trebuie aduse laude speciale doamnei Romanita Constantinescu, care traduce in acest moment o carte a lui Iser in limba romana si care a asigurat o traducere simultana la toate conferintele la care a fost prezent teoreticianul german.