OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Explorari in trecutul si in prezentul teoriei literare romanesti
Coordonator Mircea Martin
Editie ingrijita de Laura Albulescu
Art Grup Editorial, Bucuresti, 2006, 268 p.

Cu totii stim ca atunci cind o disciplina isi propune sa existe, in jurul ei se isca neaparat o dezbatere. Mai multi oameni care au acest tel, dar care, in mod firesc, impartasesc idei diferite se intilnesc pentru a intretine un dialog in jurul unui subiect comun, disciplina vizata cistigind astfel si mai mult in directia formarii sale. insa aceasta disciplina incepe sa existe cu adevarat abia cind produsul dialogului respectiv se materializeaza intr-o forma institutionala, autorizata sa-i semneze certificatul de nastere si actul de botez. O astfel de forma institutionala este si volumul colectiv. Mai multe cadre autorizate, fondatoare sau ba, decid sa fixeze intre doua coperti rodul acelor dezbateri.

De citiva ani buni, prin luna noiembrie, Catedra de Teorie a Literaturii si de Literatura Comparata a Facultatii de Litere din Bucuresti organizeaza astfel de colocvii de teorie a literaturii la care iau parte oamenii din domeniu (teoreticieni, istorici si critici literari), participarea publicului nefiind deloc restrinsa, asa cum s-ar putea banui. Rezultatul acestor colocvii il constituie un volum colectiv continind comunicarile de la editia respectiva.
Pina aici, nimic spectaculos. Povestea devine interesanta odata cu initiativa grupului editorial Art de a crea o colectie al carei obiect sa fie tocmai acest gen de volume. Volumul care s-a nascut in urma primei editii se numeste Explorari in trecutul si in prezentul teoriei literare romanesti si a aparut la finele anului trecut.
Mircea Martin, coordonatorul volumului, argumenteaza in „Cuvint introductiv“ alegerea temei de inceput de drum printr-o necesitate de a schita un bilant, de a revizita „opera citorva dintre predecesorii nostri de marca“, de a reexamina „trecutul recent“, de a vedea, „altfel spus, pe ce ne putem baza din traditia interna a disciplinei“, promitind in acelasi timp toata „s…t atentia cuvenita operelor exilului […]“. Iata de ce cartea este, indirect, si o incercare de cronologie a teoriei literare.

Mai intii, se vorbeste despre „Bazele moderne (interbelice) ale disciplinei“. Al. Tudorica intocmeste o scurta biografie a operei lui Mihail Dragomirescu (in „Mihail Dragomirescu – o biografie a operei“), scotind in evidenta principalele preocupari ale teoreticianului. Printre acestea se remarca formarea unui sistem bazat pe „dogmatismul pur“, de aici rezultind o alta preocupare, cea pentru expresia operei, aparind astfel autonomia esteticului si situindu-se totodata contra istorismului si in favoarea sincronismului cultural. intreaga teorie literara a lui E. Lovinescu nu este decit o forma a criticii sale, pentru ca, se intreaba in continuare Florin Mihailescu, in „E. Lovinescu sau teoria ca forma a criticii“, ce altceva este „revizuirea“ daca nu o forma teoretica activa, vie, de a medita la etapele traiectului critic? Ovidiu Verdes vorbeste despre „Metafora si model stiintific in teoriile lui Blaga si Max Black“: „teoretizarea metaforei la Blaga este contemporana cu asa-numita teorie «a interactiunii», care a devenit o referinta obligatorie in imensa bibliografie a acestei teme“.

Teoretizarea metaforei se desparte de retorica si se apropie de stiinta si filozofie la ambii autori discutati, paternitatea apartinindu-i totusi lui Black, nu lui Blaga. Elena Zaharia-Filipas insista asupa teoriilor lui Camil Petrescu despre roman, despre filozofia intuitionista si despre aproprierea de Proust, despre relatia autor-personaj, despre autenticitate, despre modelul absent venit pe filiera gideiana (in „Camil Petrescu, teoretician al romanului“). Mircea Muthu sugereaza existenta unei legaturi intre tipologia autorilor si cea a genurilor literare, discutind despre studiile lui Liviu Rusu (in „Spre o tipologie a creatorilor si a formelor literare: Liviu Rusu“). Simona Dragan aduce in discutie teoriile despre poezie ale lui G. Calinescu („Profesorul de poezie G. Calinescu“). O discutie acaparanta initiaza Ioana Both in „Dumitru Caracostea – «intre doua razboaie»“, prezentindu-l pe Caracostea ca pe un om al sintezei si al caii de mijloc „acolo unde altii acuzau criza“, ca pe un om de cultura care a evitat ruptura epistemologica intre planul local si cel european: „Caracostea este adeptul unor solutii ce vor fi ignorate ulterior, in procesul de dogmatizare a structuralismului“. in sfirsit, Daniela Ionescu aminteste despre viziunea dinamica asupra textului in „Basil Munteanu: o perspectiva asupra influentei in literatura“.

in continuare, un capitol aparte ii este dedicat lui Tudor Vianu. Romanita Constantinescu reia in termeni noi discutia despre teoria receptarii in „Tudor Vianu despre o teorie a receptarii estetice“. in continuare, in „De la dubla intentie a limbajului la dubla intentie a poeziei moderne“, unul din putinele texte polemice cu obiectul lor, Gheorghe Craciun vorbeste despre absolutizarile de care Tudor Vianu a evitat sa se fereasca. Mircea Martin insista asupra caracterului optional al actualitatii lui Tudor Vianu (in „Actualitatea lui Tudor Vianu“). El vorbeste despre conceperea intelegerii la Tudor Vianu „ca pe un acord“, „acordul cu celalalt si nu opozitia intoleranta“. il apropie astfel pe Vianu in unele puncte de Vattimo, in altele de Gadamer si in cu totul altele de Foucault sau Krieger.

Cea de-a doua etapa istorica a disciplinei teoriei literare este descrisa in capitolul „De la teroarea ideologica la libertatea esteticului. De la realismul socialist la neomodernism“. Carmen Musat examineaza coordonatele fals-stiintifice ale teoriei literaturii din aceasta perioada („Teoria literaturii – intre proletcultism si realism socialist“), vorbind despre „hiperpolitizarea artei si substituirea esteticului cu ideologicul“, dar si despre „realismul socialist ca o noua religie“. N. Rata-Dumitru face o prezentare a celor patru perioade ale teoreticianului de stinga care era Silvian Iosifescu („Silvian Iosifescu, teoretician literar“). Oana Fotache descrie „sincronizarea teoretica a criticii romanesti“ prin exemplul lui Savin Bratu (in „Savin Bratu si sincronizarea teoretica a criticii romanesti“).

La o repunere interesanta in discutie a alegoriei in studiile Verei Calin recurge Anca Baicoianu in „Vera Calin – de la resurectia alegoriei la retorica elipsei“. Profesorul Alexandru Cizek de la Universitatea din Münster propune un text care descrie atmosfera de la cursurile lui Zoe Dumitrescu-Busulenga („Edificare si delectare in scrierile profesoarei Zoe Dumitrescu-Busulenga“). Despre viziunea asupra existentei profund contextuale a operei la Ion Ianosi se pronunta Mircea Martin in „Ion Ianosi: filozofie, literatura, cultura“. Paul Cernat insista asupra „dialogismului pragmatic al profesorului Paul Cornea“. Problemele integrarii esteticului in istoria literara, ale definirii literaritatii prin amendarea viziunii structuraliste, precum si ale atentiei acordate cititorului real, nonprofesional, in studiul receptarii conduc la o viziune dialogica asupra lecturii in textele lui Paul Cornea. Dar aceste probleme duc si la „o hermeneutica de gradul al doilea“, asa cum sugereaza Oana Fotache, care insista asupra faptului ca o-biectul interpretarii la Paul Cornea este tocmai statutul interpretarii.

Un alt autor care beneficiaza de un capitol aparte este Adrian Marino. in studiul sau intitulat „Comparatism (cu adevarat?) universalist“, Mircea Martin observa ca pentru Adrian Marino adevarata cauza a crizei postbelice a literaturii comparate n-a fost conflictul intre istorism si formalism, ci intre atitudinea teoretizanta si alte orientari teoretice. insa despre teoria criticii literare la Adrian Marino discuta Oana Fotache („Adrian Marino si teoria criticii literare“). O analiza interesanta a metodei lui Marino intreprinde Rodica Ilie in „Contaminari: modernism si avangarda“. Conform Rodicai Ilie, metoda lui Marino ar fi atit istorico-descriptiva, cit si hermeneutic esentialista, rezultind de aici paradoxurile teoriei: terorismul teoretic vs profunzimea realitatii cercetate nuantat, exemplificind cu raporturile dintre modernitate si avangarda care se modifica astfel foarte mult. Mai calm, Ion Vasile Serban descrie „Integrarea europeana a teoriei literare romanesti“ prin opera lui Adrian Marino.

in fine, statutul contemporan al teoriei literaturii face subiectul capitolului „De la structuralism la poststructuralism. De la modernism la postmodernism“. Ecaterina Mihaila vorbeste despre contributiile interdisciplinare ale teoreticianului Solomon Marcus, dind drept exemplu discutia despre structura holografica a creatiei eminesciene in „Rigoare si inefabil. Matematicianul Solomon Marcus si teoria literaturii“. Despre pledoaria pentru actul lecturii din studiile lui Ion Vlad discuta Mircea Muthu („Ion Vlad. Spre o poetica a narativului“). Alexandra Vrinceanu analizeaza descrierea postmodernismului ca un concept in miscare, instabil, si redescoperirea rolului social al artei in „Dan Grigorescu, de la teoria la creatia postmoderna“. Andrei Terian discuta despre polemica lui Eugen Simion cu tezele lui Roland Barthes privind „moartea autorului“ in „Eugen Simion si intoarcerea la autor, la biografie si la jurnal“. Analiza aproape monografica a operei lui Matei Calinescu este intreprinsa de Mircea Martin in „intre modernitate si modernism: Matei Calinescu“. in schimb, Carmen Musat abordeaza in special problema poeticii relecturii la Matei Calinescu („Reluate plimbari prin paduri (inter)textuale“). Ideea ca Virgil Nemoianu este autorul unei istorii si teorii culturale pornind de la „viata formelor“, pe baze poetice, face subiectul studiului Monicai Spiridon – „Virgil Nemoianu despre viata formelor: istorie si teorie culturala“. intr-o maniera interesanta este surprinsa si polemica lui Toma Pavel cu structuralismul de catre Ovidiu Verdes in „Miraj lingvistic sau miraj stiintific? Toma Pavel si mostenirea structuralismului“. Un text mai confesiv, de data asta, este „Despre cum teoreticianul, ca si soldatul, are viata personala“ al Simonei Popescu.

Scriitoarea vorbeste despre repersonalizarea discursului teoretic pornind de la trei aparitii editoriale care faceau contrast atunci „cu dominanta abstractizanta a neomodernismului romanesc“ (este vorba de Fragmente despre cuvinte de Toma Pavel, 1968; Viata si opiniile lui Zacharias Lichter de Matei Calinescu, 1969 si Simptome de Virgil Nemoianu, 1969). Tema jocului, transformata intr-un instrument de interpretare si diagnoza culturala, precum si consecventa nietzscheeana ca istoric si ca filozof al culturii din studiile lui Mihai I. Spariosu sint principalele directii discutate de Ovidiu Verdes in „Mihai I. Spariosu: o hermeneutica a culturii pornind de la jocul nietzscheean“. Luminita Marcu vorbeste despre felul de a-si apropria si de a polemiza cu teoriile europene despre poezie al lui Nicolae Manolescu in „Nicolae Manolescu: dimensiunea teoretica a criticului. Pe marginea teoriilor poeziei“. Caius Dobrescu (in „De la rostire la dictiune“) si Virgil Podoaba (in „Despre dictiune. Critica, teorie si creatie conceptuala la Mircea Martin“) discuta despre conceptul de „dictiune“ avansat de Mircea Martin. Primul intreprinde o paralela cu un concept mai vechi al lui Constantin Noica, „rostirea“, al doilea discuta despre creatia conceptuala. in final, Simona Dragan vorbeste despre „Chemarea sociologiei in context (didactic) teoretico-literar“, iar Mircea Martin intreprinde un „Recurs in procesul poeziei moderne: Gheorghe Craciun si tranzitivitatea poetica“.

Importanta acestui volum nu o constituie paleta imensa de teme abordate si nici numarul, aproape exhaustiv daca nu ar exista si citeva exceptii notabile, de autori supusi analizei, ci faptul ca studiile dialogheaza unele cu altele la un nivel foarte subtil, facind din volum un monolit dens, cu mers apasat. Acest lucru rezulta si din faptul ca, in majoritatea cazurilor, autorii studiilor din volum, cind nu si-au ales sa vorbeasca despre chiar inaintasii lor afini, s-au indreptat spre abordarea din perspectiva preocuparilor lor recente. Nu s-au lasat sedusi de autoritatea istorica a traditiei pentru a seconda canonul cu verdictul lor. Si cu atit mai remarcabila este coerenta si complementaritatea studiilor, desi majoritatea discuta, pina la urma, nu de actualitatea operei unui autor, luata in bloc, ci de aspectele actuale ale acestor opere, fie ca sint studii care prezinta carti, autori sau care prezinta dezbateri, concepte, polemici.