În 2009, „Anul Darwin“, se împlinesc 150 de ani de la
apariţia cărţii Originea speciilor (On the origin of species by means of
natural selection, titlul original). Darwin lucra la această carte de 20 ani,
dar atunci găsise momentul propice de a o publica. Acest moment a venit nu
numai atunci cînd spiritele ştiinţifice (sic!) ale timpului au început să se
arate mai puţin reticente faţă de ideea evoluţiei, dar mai ales cînd pericolul
ca altcineva să publice această teorie într-un articol a devenit iminent.
Charles Darwin şi-a publicat cartea după ce Alfred Wallace, un tînăr
colecţionar de fosile, a venit la el să îi ceară părerea despre propria teorie
evoluţionistă. Aceasta se baza exact pe ideea selecţiei naturale pe care era
structurată şi teoria lui Darwin. Dînd dovadă de fairplay ştiinţific, iniţial
Darwin l-a încurajat pe Wallace să îşi publice teoria, dar acesta, la rîndul
lui, a dorit să renunţe în favoarea lui Darwin. Susţinut de prietenii săi
biologi şi convins de aceştia, Darwin şi-a publicat totuşi curînd cartea, iar
Wallace a obţinut calitatea de codescoperitor al teoriei evoluţiei prin
selecţie naturală, cu care a rămas în istorie. Poate că ar fi corect ca „Anul
Darwin“ să se numească „Anul Darwin-Wallace“.
E foarte important de reţinut că Darwin este autorul teoriei
evoluţiei prin selecţie naturală. De ce? Pentru că idei evoluţioniste au
existat încă din Antichitate, Aristotel fiind unul dintre primii
„evoluţionişti“. Mai mult, chiar unii clerici şi filozofi creştini, precum
Sfîntul Augustin, au emis idei care pot fi catalogate drept evoluţioniste. În
acest context, aş menţiona ridicolul declaraţiei fostului ministru al
Învăţămîntului din ţara noastră, Cristian Adomniţei. Atunci cînd teoria
evoluţiei a fost exclusă din manualele de biologie, acesta s-a apărat, prin
vocea purtătoarei de cuvînt a MECT, susţinînd că respectiva teorie este
studiată „implicit“. Domnia sa se referea, probabil, la o singură frază
existentă într-unul dintre manualele de biologie, unde se vorbea despre
tranziţia organismelor de la simplu la complex. Întrebarea pe care am pus-o
personal unei autoare de manuale de biologie, dar autoare şi de cărţi
antievoluţioniste (în România se poate), dna Oana Iftime, este dacă se
menţionează un singur cuvînt în aceste manuale despre „selecţia naturală“.
Domnia sa spunea că ar fi scris cu propria mîna această idee, care, prin
revizuirea manualelor, ar fi fost exclusă.
Dacă vorbim despre tranziţia organismelor de la simplu la
complex, fără a explica mecanismul prin care aceasta are loc, atunci nu vorbim
despre teoria evoluţiei aşa cum e acceptată la ora actuală în lumea
ştiinţifică. Pentru că nu e nici prima, nici singura teorie de acest fel. Cu
alte cuvinte, elevii din România sînt privaţi de una dintre cele mai importante
teorii ştiinţifice actuale, una care a schimbat, într-adevăr, viziunea despre
viaţă.
Ca aproape toate ideile mari, teoria lui Darwin, adică
evoluţia prin selecţia naturală, porneşte de la o idee populară. Selecţia
artificială era metoda prin care se obţineau de mii de ani rase de animale şi
soiuri de plante. Egiptenii antici aveau rase de porumbei şi de cîini, de
exemplu. Darwin ştia că fermierii utilizează selecţia artificială în scopul
ameliorării calităţilor productive ale plantelor şi animalelor. Cine a văzut
diverse rase de cîini ştie că unele sînt atît de diferite de altele, încît pot
fi considerate specii diferite de către un neavizat. Şi despre acestea se ştie
că sînt obţinute numai şi numai prin încrucişări controlate, adică prin
selecţie artificială.
O altă idee care l-a ajutat pe Darwin să îşi cristalizeze
teoria a fost aceea a lui Malthus, care a observat că resursele cresc în
progresie aritmetică, iar populaţiile cresc în progresie geometrică, ceea ce ar
fi explicat apariţia războaielor ca o reglare a raportului dintre resurse şi
populaţie. Darwin însuşi observase că, la majoritatea speciilor, numărul
urmaşilor e mai mare decît al părinţilor. Capacitatea de suport a mediului e
însă limitată, astfel apare competiţia pentru resurse între indivizi.
Aşadar, Darwin avea mecanismul prin care se produce
evoluţia, adică selecţia naturală, care acţiona similar celei artificiale. Avea
şi „motivul“ selecţiei, lupta pentru resurse sau pentru ceea ce el numea lupta
pentru existenţă (struggle for survival). Dacă oamenii selectează exemplarele
cele mai reuşite în scop productiv sau estetic, natura „selectează“ organismele
mai apte de a da urmaşi viabili. Asta nu înseamnă că numai indivizii cei mai
înzestraţi au şanse de supravieţuire, dar că ei au, de cele mai multe ori, doar
un uşor avantaj faţă de ceilalţi. Cu timpul, dacă mediul nu se schimbă,
populaţia va arăta diferit pe parcursul mai multor generaţii, proporţia
indivizilor cu caractere utile crescînd. Calculele matematice au arătat că un
avantaj infim, de 1%, poate avea pe parcursul mai multor generaţii efecte
vizibile.
Simplu, nu? Aşa e ştiinţa. Unul dintre criteriile ce
determină caracterul ştiinţific al unei teorii este simplitatea. Atunci cînd
recurgi la postulate peste postulate într-o teorie, e mai greu ca aceasta să
fie şi justă. „Teoria designului inteligent“ nu întruneşte criteriile pentru a
fi considerată ştiinţă. De aceea nu poate fi predată la şcoală, cel puţin nu la
orele de biologie. „Designul inteligent“ este o abordare neştiinţifică ce
presupune acţiunea mecanismelor evoluţiei pînă la un anumit grad de
complexitate a organismelor, după care intervine ghidarea de către o anumită
„inteligenţă superioară“. Adică unele structuri biologice sînt prea complexe
pentru a fi doar rezultatul „hazardului“. Desigur, omul reprezintă o astfel de
structură biologică, iar apariţia sa nu ar putea fi decît consecinţa
intervenţiei unei astfel de inteligenţe.
Revenind însă la ştiinţă, adică la teoria lui Darwin, putem
conchide că acţiunea selecţiei naturale asupra organismelor, care prezintă
spontan variaţii individuale, ar reprezenta mecanismul evoluţiei. Aşa cum
fermierii aleg indivizii cu anumite caracteristici spontane, exemplarele cu
valoare economică superioară, aşa şi natura favorizează în evoluţie exemplarele
care sînt mai adaptate la un anumit mediu, succesul lor adaptativ
manifestîndu-se printr-un număr superior de urmaşi viabili.
Ideea, pe scurt, este asta, dar pentru a ajunge la această
idee mare, ca întotdeauna, a fost nevoie de mai multe idei mici. Lui Darwin îi
revine meritul de a înlocui în biologie gîndirea tipologică cu gîndirea
populaţională. Dacă pînă la Darwin se vorbea despre un numit tip de animal sau
plantă în cadrul unei specii (tip de porumbel, oaie etc.), de la Darwin încoace
se vorbeşte despre o populaţie de porumbei, oi etc., în care variaţiile dintre
indivizi apar spontan. Variabilitatea există în mod natural în populaţii, nu
există doi indivizi identici. De asemenea, Darwin observase că urmaşii
moştenesc unele trăsături ale părinţilor, deci cel puţin unele caractere se
transmit ereditar. Nu ştia însă nimic despre mecanismele eredităţii, deşi
legile lui Mendel au fost descoperite în timpul vieţii lui. Chiar şi aşa,
tabloul evoluţiei era clar, unele variaţii ale unor caractere individuale pot
determina avantaje indivizilor purtători, ceea ce se manifestă la nivelul
populaţiei prin mai mulţi urmaşi viabili. Aceste caractere se transmit
ereditar, ceea ce va schimba încetul cu încetul aspectul populaţiei, prin ponderea
indivizilor purtători ai acelor caractere. Individul, şi nu acele caractere,
este însă obiectul selecţiei naturale.
Această teorie, atît de simplu de înţeles, a născut atîtea
controverse şi o face şi azi. Desigur, ea este perfectibilă, nefiind o dogmă. Dar
nimeni nu îi poate contesta faptul că a schimbat gîndirea ştiinţifică pentru
totdeauna. Biologia modernă ar fi de neconceput fără teoria evoluţiei a lui
Charles Darwin şi Alfred Wallace. Cine spune că această teorie e depăşită e în
afara biologiei actuale.
Pentru autoarea articoluluiIosefina - Marti, 17 Februarie 2009, 00:16
Va recomand cu multa caldura un demers de lectura care ar face cinste unui savant roman, si-asa uitat nedreptatit. Poate va mai moderati punctul de vedere... E vorba de Dl. Dr. Nicolae Paulescu http://savatie.wordpress.com/2009/02/16/epoca-de-aur-a-polemicii-romanesti-dr-paulescu-contra-dr-leon-in-convorbiri-literare-1904-despre-generatia-spontanee-si-darwinism/#more-2449
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters