OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mario Vargas LLOSA
Scrisori catre un tinar romancier
Traducere din spaniola de Mihai Cantuniari,
Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, 144 p.

Scrisori catre un tinar romancier dezvaluie un Vargas Llosa mai putin cunoscut: teoreticianul. Desi a scris nenumarate eseuri si, mai cu seama, critica literara, nu a intrat niciodata pe tarimul purei teorii literare. O face in acest volum, folosindu-se de vechea conventie a epistolei, prin care se deschide catre un locutor imaginar, pe care il initiaza, in unsprezece scrisori, in tainele naratologiei. Corespondentul sau devine astfel un ucenic in arta scriitoriceasca si este, evident, foarte tinar. La adapostul tonului tandru-sfatos, utilizind stilul sau inconfundabil din romane, Vargas Llosa incheaga un minitratat de naratologie, care sa-i fie instrument nu doar tinarului sau corespondent, ci oricarui viitor scriitor. Pretextul acestei asa-zise corespondente este tocmai intrebarea „Cum devii scriitor?“.

- Pasi in descoperirea caracteristicilor fictiunii
In primele trei scrisori, Vargas Llosa vorbeste despre „predispozitie“, „vocatie“, dar, in acelasi timp, il pune in garda pe tinarul care vrea sa aleaga drumul scrisului, printr-o parabola a teniei, viermele parazit, de dificultatea acestei optiuni. Asa cum tenia nu doar locuieste un trup, ci devine una cu el, se hraneste din el si il inrobeste pina la anulare totala, tot asa fictiunea, literatura te va domina pina la servitute, chiar robie. Desi constiinta minciunii, a iluziei fictiunii este nedisimulata, a alege sa devii scriitor inseamna a accepta literatura ca destin. Romanul, dupa definitia lui Vargas Llosa, este „o fictiune care sa inlocuiasca viata“. De aceea, autenticitatea, pentru scriitorul care scrie pastrind contactul cu realitatea, este cheia unei proze desavirsite. Urmeaza apoi cautarea unui stil care sa aiba forta sa transmita tot ce vrea autorul si mai mult chiar decit atit.

Un stil desavirsit inseamna un stil „eficient“, un limbaj romanesc care sa fie convingator: a sti sa alegi si sa construiesti un text astfel incit cititorul sa fie convins ca nu se poate spune altfel povestea respectiva. Recurgind la nenumarate exemple, Vargas Llosa stabileste cheia unui stil desavirsit in caracterul de „necesitate“ pe care trebuie sa-l aiba o scriitura creatoare; in fond, este vorba despre unitatea dintre fond si forma. Borges este unul dintre exemplele de proza creatoare desavirsita, in care nu avem nici o secunda „senzatia de dihotomie intre cele narate si cuvintele folosite“. Iar pentru a fi un romancier autentic trebuie sa-ti cauti si sa-ti gasesti stilul propriu, citind foarte mult, nu neaparat literatura buna, insa neimprumutind nimic. Cel mai bun argument care sa sustina importanta extraordinara a stilului este chiar Scrisori catre un tinar romancier, in care Vargas Llosa teoretizeaza folosind stilul romancierului, incarcind si potentind la maxim fiecare concept teoretic.

- Aspecte ale „fabricarii romanesti“
Aparent schema e simpla: Vargas Llosa inventariaza notiunile de baza de teorie a romanului, pe care se presupune ca ar trebui sa le cunoasca indeaproape orice romancier. Fiecare capitol, pardon, scrisoare, trateaza cite un astfel de concept: stilul, naratorul, spatiul, timpul, nivelul de realitate, mutatiile si saltul calitativ, cutia chinezeasca, datul ascuns, vasele comunicante. Pe unele dintre acestea le redenumeste, foarte plastic, reusind astfel sa le faca mai placute si mult mai usor de inteles si asimilat, evitind pe cit se poate „limbajul academic antipatic“.

Pe altele doar le redefineste, „abuzind“ de stilul discursului romanesc, jucindu-se aici cu teoria literara, facind dintr-un tratat despre teoria romanului o adevarata poveste. Astfel, unor concepte seci precum stil, narator, tehnica, le da viata si personalitate si face din ele adevarate personaje. Exemple sint foarte multe, am ales doar definitia povestitorului, acea „fiinta de cuvinte“, pentru forta cu care Vargas Llosa reuseste sa-i dea viata: „Povestitorul este intotdeauna un personaj inventat, o fiinta fictiva, precum celelalte, cele «povestite», dar mai important decit ele, pentru ca de felul cum actioneaza – aratindu-se sau ascunzindu-se, zabovind ori precipitindu-se, mergind de-a dreptul sau dind tircoale, fiind limbut ori sobru, jucaus sau serios – depinde ca ele sa ne convinga ori ba de adevarul lor, sa ne para reale sau doar caricaturale. Conduita naratorului este hotaritoare pentru coerenta interna a unei istorii, care la rindu-i e factorul esential al puterii ei de convingere“.

Nu cred ca am citit vreodata o definitie mai plastica, mai spumoasa si mai bogata stilistic a unui concept teoretic, fara insa a i se devia sau incarca cu nici o nuanta sensul initial. Timpul romanesc la Vargas Llosa „este ceva care se lungeste, zaboveste, ramine nemiscat sau se precipita nebuneste. Istoria se misca in timpul fictiunii ca pe un teritoriu, pleaca si se intoarce pe el, inainteaza cu pasi uriasi sau abia paseste pe poante, lasind neocupate (abolindu-le) mari perioade cronologice si revenind apoi pentru a recupera acest timp pierdut, sarind din trecut in viitor si indarat cu o libertate ce ne este interzisa noua ca fiinte din carne si oase in viata reala“. Sa mai adaug despre perspectivele naratologice ca devin „salturi“ sau „mutatii“, ca punctul de vedere narativ este o „schema cu variante multiple“. Iar „daca aceste mutatii sint justificate, contribuind la dotarea fictiunii cu mai mare densitate si bogatie sufleteasca si cu un spor de trairi, ele ii ramin invizibile cititorului, furat de excitatia si curiozitatea desteptate de istorie.

In schimb, daca ele nu parvin la acest rezultat, se intimpla taman contrariul: resursele tehnice devin prea vizibile, si atunci ni se par fortate si arbitrare, niste camasi de forta ce impiedica personajele istoriei sa fie spontane si autentice“.
Nimic mai usor de retinut ca aceste savuroase tratari ale anatomiei romanesti. In mod cert, Scrisorile… sint adresate nu doar unui viitor romancier, ci tuturor cititorilor de literatura, si vor deveni un fel de ghid practic de teorie literara pe intelesul tuturor. Un instrument pentru academicieni, pentru a compara tipurile diverse de conceptualizare, pentru profesori, pentru a avea la indemina definitii substantiale si de neuitat pe care sa le transmita elevilor, o carte pentru orice bibliografie scolara si, nu in ultimul rind, un ghid pentru toti iubitorii si cititorii de literatura.