OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dumitru TEPENEAG
Capitalism de cumetrie
Editura Polirom, Colectia „Egografii“, Iasi, 2007, 240 p.

Chiar daca lumea literara va fi stirnita de comentariile pe care le face Dumitru Tepeneag la adresa lui Nicolae Manolescu in volumul de publicistica Capitalism de cumetrie, trebuie spus raspicat: cartea nu este despre Nicolae Manolescu, cu toate acele impusaturi prietenesti, acele sageti extrem de bine tintite, care vizau Lista lui Manolescu, aparuta in perioada in care Dumitru Tepeneag isi scria foiletoanele (Tepeneag ii va reprosa lui Manolescu si Listei sale numeroase distorsiuni si omisiuni; spre exemplu, directorul Romaniei literare a scris despre romanele lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, dar a tacut in fata prozei lui Sorin Titel).

in Capitalism de cumetrie sint reunite articolele pe care Dumitru Tepeneag le-a scris saptaminal, de la Paris, pentru Cotidianul, in perioada 2001-2003. Tepeneag este un polemist vivace, un spirit liber si care are „tupeul“ sa fie impotriva „comandamentelor“ epocii. El se poate intreba despre rostul intrarii americanilor in Irak, se poate intreba cum ii slujeste Romaniei intrarea in NATO, poate pune in discutie cum actioneaza cenzura economica in cultura si de ce ingenuncheau oamenii in Piata Universitatii, in 1990. De la subiectele politice i s-a tras intreruperea colaborarii cu ziarul Cotidianul. Un colaborator al acestei publicatii, esuat ulterior in PRM, Alexandru Ciocalteu, l-a acuzat nici mai mult, nici mai putin ca e kaghebist (nu l-a facut securist... ca securistii sint de-ai nostri, patrioti...). Asa ca Dumitru Tepeneag s-a retras de la Cotidianul si-a mutat rubrica sa, Sotron, prin mai multe publicatii, inclusiv la Observator cultural, unde speram sa o reia intr-un viitor apropiat.

Spumos si nevehement
Pentru Dumitru Tepeneag, un ziar e ca un tramvai: „Un ziar trebuie sa aiba o linie pe care s-o urmeze cit de cit, barem un timp. Un ziar e ca un tramvai: daca n-are o linie a lui, deraiaza! Asa ca are nevoie de solidaritate interna. Colaboratorii statornici ai unui ziar nu-si pot permite, cum se intimpla destul de des la noi, sa se muste de nas unii pe altii sau sa-si dea la turloaie. Ei trebuie sa tina cit de cit seama de linia ziarului. Daca nu mai esti de acord, nu mai colaborezi. Te dai jos din tramvai. Eventual tragi inainte semnalul de alarma... Si-apoi, daca fiecare colaborator are o alta parere si o sustine cu vehementa injurindu-i pe cei din jur, cum vrei ca ziarul sa aiba credibilitate in ochii cititorilor? Nu poti, intr-un editorial, sa-l injuri pe cel care iscaleste citeva coloane mai incolo“.
Ce-mi place in publicistica lui Tepeneag este absenta vehementei. Chiar si atunci cind e piscator, cind e acid, n-are pretentia infailibilitatii, a verdictelor incontestabile. E percutant in diagnostice, dar nu vrea sa „ni le bage pe git“, il incinta polemica spumoasa, fara sa demoleze, sa practice atacul la persoana, sa-si desfiinteze preopinentul. Mereu e in dubiu. Tepeneag admite ca se poate insela. Acest dubiu face parte din arta gindirii libere. Autorul si-a inventat un personaj, Pastenague, care ii da replica si il trage de mineca atunci cind Tepeneag s-ar plasa intr-o unilaterala si reductiva interpretare.

Tepeneag mai are un merit; peste ICR-uri, Ministere ale Culturii si Ministere de Externe, scriitorul a fost macinat de problema drumului nostru literar european, a slujit cultura romana cu tenacitate si daruire, a tradus, a editat si a sprijinit literatura romana, fiind convins ca aceasta merita sa fie scoasa in lume. inca inainte de a se face planuri, strategii si programe, Tepeneag a sustinut ca o literatura nu se impune cu individualitati si nu rezista european doar prin individualitati, oricit de stralucite ar fi. in 2005, scriitorul acorda revistei Observator cultural un interviu care avea titlul: „Nu cu individualitati impui o literatura, trebuie o falanga“. Un titlu inspirat care si-a gasit confirmarea in ceea ce se numeste „noul val“ al cinematografiei romanesti. E o falanga de regizori – un succes atrage alt succes, o curiozitate atrage o perceptie, o tema atrage o vizionare. Lucru care ar trebui urmat in literatura. Falanga functioneaza in cinematografie, n-avem inca un atac frontal al literaturii romanesti in spatiul european. Tepeneag, in Capitalism de cumetrie, da mereu exemplul scriitorilor unguri cu notorietate europeana: Esterházy, Nádas si Kertész Imre – si al Ungariei care, din vremea comunismului, si mai abitir dupa 1990, si-a promovat literatura pe toate meridianele lumii, asa incit Premiul Nobel acordat lui Kertész Imre in 2002 „e numai una dintre recompensele eforturilor lor“.

Sint in Capitalism de cumetrie citeva portrete, citeva tuse precise ale unor scriitori romani: Augustin Buzura, Nicolae Breban, Paul Goma, Eugen Simion, Leonid Dimov, Paul Daian, Sorin Titel, Marin Preda, citeva evocari cu reflectari in realitate („Avea dreptate Preda. Taranii care s-au salvat au fost cei care, gratie scolii, au ajuns profesori, oameni de stiinta, scriitori, medici. Cei care si-au gasit un echilibru intr-o profesie dispunind de o deontologie. Ceilalti au ramas intr-o zona precara, ingeri izgoniti, dezorientati, masa de manevra a regimului, nici tarani, nici muncitori. Nici macar mahalagii... multi dintre ei au ajuns securisti sau politruci, iar dupa schimbarea regimului s-au pus pe inavutire, fara scrupule, corupti pina in maduva oaselor. Ei au format baza capitalismului de cumetrie. Altii, mai ales tineri, au plecat spre Occident, au ajuns in Bois de Boulogne, unde aveau de ales intre a cersi, a sparge parcometrele si a se prostitua. Preda n-a apucat sa vada cita dreptate avea...“).

Asa ca: nu va uitati doar la ce scrie Tepeneag despre Manolescu! Sint mult mai multe subiecte care ar putea, fiecare in parte, sa indemne la polemica. Pentru literatura romana, cel mai acut subiect lansat de Dumitru Tepeneag este cel despre canon si despre „ce inseamna sa fii critic literar“. Oare cine s-ar incumeta sa-i dea replica si sa-l contrazica, atunci cind Tepeneag vorbeste despre unii critici care indraznesc „sa-si prezinte colectia de cronici din timpul dictaturii drept canonul acestui inceput de secol“?