OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan STANCA
Noaptea lui Iuda
Editura Humanitas, Colectia ,,Proza“,
Bucuresti, 2007, 464 p.

Probabil ca noul roman – al cincisprezecelea! – al lui Dan Stanca, Noaptea lui Iuda, nu-i va surprinde prea mult pe aceia care stiu cite ceva despre formula de mult brevetata a autorului: tematica si imaginar apocaliptice, reflectie asupra omului contemporan debusolat si asupra lumii (post)moderne dezvrajite, inaintare cvasidostoievskiana in subteranele mocirloase ale sufletului, indelungi popasuri in zona (vesnic fecunda a) problemei Raului, stop-cadre ce surprind secvente de istorie recenta, salturi bruste din miezul realitatii miloase tocmai in miezul de foc al revelatiei, in fantastic sau, dupa caz, in fantasmagorie, „urzeli“ epice cu substrat guénonist, totul desfasurat pe spatii ample, totul prins intr-o tesatura deasa, suprasaturata de simbol si de eseu. Sa mai adaugam atmosfera de apasatoare asteptare a apocalipsei, spatiile totdeauna mohorite – ca niste anticamere infernale – in care personajele se zbat convulsiv, supravietuind la limita cosmarului si la limita dementei, precum si fraza nervoasa, precipitata, placata pe un imaginar al tenebrelor si al terorii. Autorul nu se dovedeste, de la o carte la alta, original in raport cu propriile-i volume anterioare, insa el este, cu certitudine, original in raport cu altii. „Ezoteristul“ Dan Stanca este, intr-un fel, un caz special in literatura noastra actuala. Proiectul sau narativ, atit de consecvent urmat, ilustrat in atit de numeroase volume (cele mai multe masive), se singularizeaza in primul rind prin atitudinea fata de metafizic.

Dupa valul de relativism si de neutralizare ironico-parodica a „temelor majore“ patruns in proza romaneasca odata cu impetuoasa generatie optzecista, se pare ca acum, in anii 2000, preocuparea pentru metafizic, pentru dilemele credintei, pentru (re)definirea destinului uman in orizontul sacrului si al religiosului revine pe agenda prozatorilor nostri. Cu mai multa forta la unii, mai timid la altii. Totusi, o anumita rezerva precauta venita pesemne din teama de a nu fi taxati drept patetici, prea gravi ori prea maximalisti subzista inca in scrisul autorilor care se incumeta sa abordeze o problematica metafizica. De aceea ei recurg adesea la o strategie a ambiguitatii, atenuind intensitatea interogatiilor grave prin (auto)ironie, sarja, parodie, farsa, metafictiune si alte procedee asumat „postmoderne“. (Sper sa nu fiu inteleasa gresit: nu fac aici o judecata de valoare, ci pur si simplu o descriere a unei situatii.) Pe Dan Stanca nu-l tenteaza o atare maniera soft de problematizare epica a metafizicului. Fiind orice numai un spirit relativizant nu, refuza sa-si contrazica ludic intentiile maximaliste. Dan Stanca este, in momentul de fata, scriitorul care isi asuma cel mai clar optiunea pentru proza cu substrat metafizic, aparent discordanta cu Weltanschauung-ul contemporan. Un tip de proza care, orice ar zice unii si altii, e in continuare productiv, incitant.

Fantastica nebunie a lumii contemporane
Noaptea lui Iuda pune in scena spectaculoase drame istorice sau individuale, in decorul sumbru, de kali-yuga, cu care ne-a obisnuit autorul. Sintem la inceputul mileniului trei, intr-un Bucuresti urit, agitat, sordid. in redactia unui mare cotidian, un jurnalist intre doua virste, Pavel Samsonov – un suflet bintuit –, isi alimenteaza cu fiecare stire, cu fiecare eveniment mizantropia si dezgustul de viata, pe care si le ineaca dupa orele de serviciu in vodca, in compania sefei sale de la sectia de politica externa, Cornelia Cherulescu, o domnisoara batrina sexagenara, la fel de dezabuzata. Samsonov e infrintul prin excelenta, influentat fatal de genealogie: este, zice el, stranepotul unui mare general sub conducerea caruia armata rusa a fost invinsa in Primul Razboi Mondial. Cornelia are, la rindu-i, un destin de infrinta, de ratata: fiica a unui fost nomenclaturist stalinist fanatic, tras pe linie moarta dupa ’65, ea isi sacrifica in intregime viata personala pentru a-si ingriji tatal bolnav. Un cuplu foarte bizar de oameni singuri, imbatriniti inainte de vreme, de umiliti si obiditi decupati parca din literatura rusa.

Nici o doza, oricit de marunta, de erotism nu le submineaza prietenia, complicitatea tensionata. in fiecare seara, dupa ce, aplecati asupra paharelor cu vodca, si-au plins unul altuia pe umeri, Samsonov isi cara in spate batrina prietena rapusa de bautura, asezind-o, acasa la ea, invariabil, intr-un fotoliu vechi si soios. Fiecare zi se scurge egal, fara intimplari insemnate, pina la atacul terorist din 11 septembrie 2001; distrugerea Turnurilor Gemene newyorkeze arunca povestea (relatata din perspectiva lui Pavel Samsonov) in plina nebunie, totul se precipita, nici timpul si nici personajele nu mai au rabdare. Naratiunea realista aluneca incet-incet pe panta fantasmaticului, a simbolicului, a parabolei.
Romanul demareaza cu oarecare dificultate. Primele saizeci de pagini nu anunta ceva spectaculos, componenta eseistica se dezvolta deocamdata in detrimentul componentei epice, fictionale. Apoi, brusc, lumea descrisa de antieroul Pavel Samsonov intra in vibratie, ceea ce urmeaza este o cascada de fabulatii, de ipoteze, de speculatii, o increngatura de intimplari incredibile din epoci trecute sau din prezentul apropiat, conspiratii istorice legate, prin fire invizibile, de obscure conspiratii cosmice. Samsonov stie un secret pe care nu i-l divulga decit Corneliei: teroristul Suleiman Atta, care a jucat un rol esential in tragedia de la World Trade Center, este roman, iar Samsonov a jucat fotbal cu el in copilarie! Suleiman Atta are o poveste cu totul speciala; copilul bastard, conceput de o romanca de la marginea societatii cu un personaj misterios, un militar arab sosit cu o anumita misiune in Romania si disparut surprinzator, este de fapt un Ales.

Ajuns la Londra, unde urmeaza studii superioare, e racolat de o secta de arabi fundamentalisti si, botezat crestin la nasterea sa in Romania, abia acum i se pare ca i se descopera lumina Adevarului, credinta in Allah. Samsonov si complicea lui intru alcool si dezabuzare intorc pe toate fetele povestea lui Suleiman Atta si, minati de o vointa mai presus de ei, se lanseaza in niste investigatii care trec dincolo de real, pe un teritoriu halucinant. Excelent descrisa e expeditia lor „initiatica“ in Drumul Sarii, unde spera sa mai poata sta de vorba cu mama teroristului, dar unde nu mai gasesc decit o vecina guraliva, dispusa a le povesti, contra cost si cu o clepsidra cu nisip in fata, intimplari fabuloase despre Suleiman si familia lui. Ziaristii merg apoi la Cimitirul Straulesti, unde sint ingropati mama teroristului si tatal vitreg, anonimul Popescu si unde – din nou! – dau peste un povestitor fascinant, neverosimil, groparul Manuel Cincu, un declasat, fost pictor de icoane refugiat de buna-voie printre morminte ca sa-si expieze pacatul unei colaborari mai vechi cu securitatea. Si Manuel Cincu are un depozit de intimplari cutremuratoare si insolite. El le istoriseste celor doi la un pahar de vodca, intr-o bomba imunda din proximitatea cimitirului, o poveste de la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial: o octogenara virgina, respingatoare e violata de un soldat rus si da nastere unui monstru, unui copil cu cap de magar; rapind monstrul si inchizindu-l in subsolurile Ministerului de Interne, comunistii reusesc sa preia puterea si sa-l izgoneasca pe rege.

Intre exhibitionism si teratologie
Omul cu cap de magar (cu dublura sa Zeul cu cap de magar) revine in majoritatea intimplarilor si viziunilor stranii despre care povestesc diferite personaje ale romanului. E emblema secolului indepartat de Dumnezeu. El le apare, in scene de cosmar, vizitatorilor din mari muzee ale lumii, preotilor, jurnalistilor, securistilor sau simplilor gropari. Si, cu toate acestea, viata merge mai departe, in ritmul ei gifiit, monoton, dezolant. Cartea lui Dan Stanca e o explorare fara iluzii intr-un univers mohorit, dracesc. Aproape toate interioarele descrise in Noaptea lui Iuda lasa impresia ca ar ascunde Monstrul, Raul care pindeste amenintator din unghere obscure. O foarte buna punere in abis este descrierea odaii unde Povestitoarea din Drumul Sarii, si ea demonica, ii primeste pe Samsonov si pe Cornelia: „Pe pereti atirnau fotografii rupte si decolorate, inramate in carton albastru. Carpeta de pe jos, zdrentuita si subtiata, semana cu o piele mincata de eczeme. Snurul negru de murdarie al unui stor, neverosimil de lung, ca un vierme, ajungea pina pe dusumea, unde se incolacea formind niste bucle largi. Femeia isi freca miinile nerabdatoare. s…t Rotindu-mi ochii prin camera, am vazut asezate in colturi sau sub bufetul schiop, mare si negru ca o caleasca sparta, farfurioare cu bucatele de piine imbibate in acid boric. s…t Atentia mi-a fost atrasa de escaladarea facuta de un gindac rosu si lunguiet pe cocoloasa de piine de pe una din farfurioarele capcana. Semana cu un excursionist dotat cu tot felul de pinioane, lopatele si cirlige pentru a face fata versantilor. Se afla deja in virf si adulmeca zarea ca un mamifer cu toate simturile treze. Nici pomeneala ca acidul boric sa-i faca rau“ (s.m.).

Scenele cu viziuni teratologice sint foarte puternice in romanul lui Dan Stanca. Nu mai amintesc decit scena, rememorata de un ofiter de securitate, Ramaceanu (si el un personaj dostoievskian ca si Samsonov, victima sa), in care o vizita la Brooklyn Museum of Contemporary Art din New York in compania unui inalt prelat ortodox, parintele Herineanu, se tranforma intr-un cosmar. intr-un salon angoasant dedicat artei decadente, cei doi, preotul si securistul, intilnesc un omulet hidos, care se prezinta drept Big Brother Bronstein si se da drept nepotul lui Trotki, iubitor de arta, restaurator, aparitie fantastica. Bronstein ii imbrobodeste cu vorbe mieroase si-i face sa traiasca aievea un cosmar dominat de Seth, ucigasul lui Osiris, zeul cu cap de magar. ii conduce, ca prin vis, prin coridoarele intunecoase ale unei cladiri darapanate si, intr-o mansarda, le arata un fals perfect dupa Mona Lisa davinciana. Naratiunea, din ce in ce mai complicata, prinde in itele ei si o conspiratie internationala a falsificatorilor de capodopere picturale.

Totul e un fals, clameaza din timp in timp, cuprinse de isterie, personajele; reflectii asupra „erei simulacrelor“ se intrevad in filigranul naratiunii. Preotul Herineanu insusi, personaj care traieste citeva revelatii zguduitoare ce il determina pina la urma sa se retraga in pustnicie, e amestecat in aceasta conspiratie modiala a falsificatorilor. Cu stirea lui se falsifica niste icoane facatoare de minuni, originalul fiind dus nu se stie unde; numai ca, tocmai in momentul cind inselatoria e data in vileag, icoanele false incep sa lacrimeze...
Tot soiul de grozavii se petrec in Noaptea lui Iuda. Si una dintre ele e savirsita chiar de personajul-narator, antieroul Samsonov, ce oscileaza tot timpul intre betie si crize mistice, intre curaj si lasitate, intre banalitate si exceptionalitate. El se deda unui derizoriu act terorist, divulgindu-l insa, chinuit de remuscari, inainte de a produce vreun rau: Samsonov face rost de o bomba pe care, mizantrop in extrem, o monteaza intr-o toaleta publica, astfel incit explozia sa se produca atunci cind cineva va avea bunul-simt de a trage apa. Dar banuiala i se confirma: zile intregi nu se intimpla nimic, pentru ca in Romania bunul-simt e o rara avis...

Noaptea lui Iuda e, de fapt, cartea unui mizantrop. in unele momente, ingenioasa constructie parabolico-fantasmatica a lui Dan Stanca e strabatuta de un prea pronuntat – parca – patos jurnalistic menit sa demaste vicii, tare sociale precum generalizata nesimtire a cetateanului roman. Atunci tonul naratorului devine prea demonstrativ, naratiunea facuta din subtile sugestii derapeaza spre discursul gazetaresc si spre eseism pamfletar. Derapajele (intre care si pasajul cam neinspirat in care, participant la spectacolul Big Brother, groparul Manuel Cincu moare in direct, automutilindu-se prin taierea penisului...) nu sint, din fericire, atit de numeroase incit sa compromita ansamblul.
in ciuda denivelarilor, in ciuda micilor stridente (venite poate si din altminteri buna intentie a autorului – care e si jurnalist! – de a scrie ca un intelectual implicat in problemele lumii contemporane), Noaptea lui Iuda este, nu ma sfiesc s-o spun, o carte remarcabila.