OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Citeodata, vizionarea televiziunilor de stiri sau cititul ziarelor ma ingretoseaza. Mai ales atunci cind, fara a face un efort deosebit, dau peste niste imagini sau rinduri care ma mint in fata, care incearca sa ma convinga asupra unui „adevar“ servit in mod grotesc. Evident, acest lucru este direct proportional cu implicarea politica a patronului sau cu marimea facturilor pe care le au de platit ziaristii. Multi l-au tratat cu condescendenta pe presedintele Constantinescu de cind s-a declarat „invins de servicii“. Presedintele voia sa zica de „serviciile“ din spatele presei. Dar, dintr-o oarecare sfiala fata de presa, nu a mai apucat sa zica tare. Eu, insa, cred ca i-am inteles frustrarea. Nu e usor, intr-o lume libera, libera si stricata, sa te lupti cu neonesti care folosesc libertatea cuvintului si a imaginii pentru rahaturile care sint aspiratiile lor de putere si bogatie.

Trei, patru sint cei care au majoritatea mass-media care conteaza. Au presa si au transformat-o intr-o caricatura a insesi realitatii noastre cotidiene. Realitatea sociala sau politica nu este un fapt independent de subiectiv, o situatie obiectiva. Nu, realitatea este totodata reprezentare si imaginar. Si, evident, cum stam cu ochii pe mass-media, ceea ce vedem si ceea ce citim ii devine fiecaruia realitate, dupa puterea fiecaruia de a filtra si de a privi critic. Libertatea cuvintului adica, in ultima instanta, libertatea de a forma (sau de a deforma) trebuie insotita de responsabilitate.

De cind sint artilerie in lupta pentru putere politica, televiziunile si ziarele si-au rafinat tertipurile prin care isi bat joc de bunul-simt. Nu folosesc cuvinte precum realitate sau adevar, acestea fiind subiectiv percepute de fiecare dintre noi. Dar bunul-simt, masura, cumpatarea sint lucruri care se afla in noi si la care s-au referit de-a lungul vremurilor filozofii. De exemplu, trucurile televiziunilor sint cel mai usor de explicat dar si cel mai greu de perceput. Acestea pot incepe cu atentia cu care este tratat un subiect sau o stire, desi criteriile care califica subiectele ar trebui sa fie, pentru toata lumea, aceleasi (proximitate spatiala si temporala, personalitati, polemica, interes pentru mase largi, impact). Daca ati urmarit show-urile politice nu se poate sa nu fi remarcat ca unele persoane sau partide sint mai prezente decit altele. Sau ca, atunci cind vor sa pastreze aparenta, televiziunile invita vorbitori de la toate partidele.

Si, ca moderator de show politic, nici nu e nevoie sa le iei unora partea si sa-i „incui“ pe altii (desi multi o fac la comanda si pe fata): totul se face din regie, din momentul in care sint selectati invitatii. Strategia e simpla: inviti figuri charismatice de la partidul prieten si antipatice de la partidul dusman, sau indivizi care abia leaga doua vorbe in fata camerei de filmat. Deschizind gura, pentru ca de aceea sint acolo, isi vor face singuri deservicii. Ati observat imaginile care ruleaza pe ecrane? Stiti vorba aceea care spune ca o imagine face cit o mie de cuvinte. E adevarata si, in acest caz, ai grija sa iti instruiesti cameramanul sa ia cadre cit mai defavorabile dusmanului, si pe cel de la montaj, sa nu cumva sa nu le foloseasca. Pentru prieteni sau pentru propriul patron, viceversa. Sau, atunci cind nu mai ai ce face si stirea e prea importanta ca sa nu o dai, de cadre proaste sau de politicieni incapabili nu poti face rost, atunci ce faci? Atunci apelezi la cohorta de limbuti si flecari pe care ii ai pe statul de plata si-i pui sa „comenteze“. Nici nu trebuie sa le spui ce si cum. Stiu ei si isi depasesc cu stahanovism propriile limite ale bunului-simt si ale imaginatiei.

Inoveaza din mers si posibilitatile de a-ti bate joc de bunul-simt sint nelimitate, iar formatul emisiunilor este dependent doar de numarul televiziunilor pe care le controlezi. Si daca nu iti ajunge prima sau a treia mai faci inca una, si pe a doua. De exemplu, dimineata trebuie sa dai la populatie revista presei. Daca nu citesc fraierii ziarele, atunci le citesti tu pentru ei. Si, evident, daca tu citesti atunci tot tu alegi ce sa citesi si pe ce intonatie. Si ca tot veni vorba, daca nu-ti ajunge revista presei de dimineata, ii dai unui tembel fara cauza (a nu se confunda, e vorba despre Mircea Badea) o emisiune in care sa foloseasca ziarele drept pretext si sa-ti terfeleasca dusmanii pina li se face rusine ca-i cunoaste lumea, si asta in numele bunului-simt! A devenit un act de mindrie sa zici in gura mare ca esti vindut, sa te rastesti la cei care mai fac apel la o ipotetica ratiune, pe care, ca om de presa cu libertatea de vorbi si de a publica, se presupune ca o ai. Si cu indignare sa zici „uite ba, astia vor sa ma iau eu de Voiculescu in timp ce imi plateste salariul?“ sau, dupa cum se promoveaza ciutacul din acelasi trust, iti faci cu nonsalanta un titlu de glorie din lipsa impartialitatii. Numai ca in spatele acestor cuvinte se ascund „interese grele“.

Asa ca, in aceasta mare de stratageme de manipulare, ce mai conteaza o vorba aruncata pe neobositul scroll care prezinta stiri sau procentele afisate pe ecran ale unui sondaj telefonic trucat?
Ziceam si eu asa, ca am auzit ca daca tot „faci presa“ se spune ca esti in slujba cetateanului si a bunului-simt.