OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bogdan MUSIAL
„Konterrevolutionäre Elemente sind zu erschiessen“. Die Brutalisierung des deutsch-sowjetischen Krieges im Sommer 1941
Propyläen-Verlag, Berlin, 2000, 340 p.

Istoricul polonez Bogdan Musial a demonstrat in anul 1999 ca mai multe fotografii expuse in cadrul expozitiei dedicate crimelor savirsite de Wehrmacht-ul nazist documenteaza, de fapt, scene oribile ale trupelor securitatii sovietice NKVD. Musial a aratat ca fotografiile respective au fost facute dupa ce, in septembrie 1939, Uniunea Sovietica a ocupat Polonia orientala.
Expozitia, contestata in Germania de veteranii de razboi si de gruparile radicale de dreapta, a fost temporar inchisa si supusa unei revizuiri. Pentru istoricul Musial incidentul cu aceste fotografii nu a fost nimic altceva decit o dovada in plus pentru ceea ce el numeste o incercare de falsificare postcomunista a istoriei.

Din acest impuls polemic a izvorit acum un amplu studiu, publicat recent sub titlul: „Elementele contrarevolutionare sa fie impuscate“. Brutalizarea razboiului germano-sovietic in vara anului 1941. Cartea lui Musial, ridicata in slavi de presa radicala de dreapta din Germania, a aparut la Editura Propyläen din Berlin.
Ocuparea Poloniei rasaritene de catre unitatile Armatei Rosii, introducerea sistemului stalinist, colectivizarea fortata a agriculturii, nationalizarea economiei si comunizarea societatii s-au realizat in numai 22 de luni. Intreaga actiune s-a soldat cu deportarea a cel putin 340000 de oameni, cu generalizarea terorii si instituirea dictaturii politiei secrete NKVD. Cu lux de amanunte, Musial citeaza marturii si documente inedite din care se desprinde intreaga dimensiune a tragediei sovietizarii fortate. Potrivit lui Musial, la stalinizarea Poloniei estice au contribuit, in primul rind, reprezentanti ai minoritatii evreiesti. Acestia, sustine autorul polonez, s-ar fi transformat in unelte ale aparatului represiv sovietic si s-ar fi dedat la actiuni de razbunare indreptate impotriva populatiei crestine.

Evreii ar fi fost cei care au ocupat functiile cele mai importante din administratie, militie si NKVD. Si tot ei s-ar fi facut vinovati de participarea la savirsirea unor crime oribile dupa declansarea razboiului, in vara anului 1941, si inaintarea armatei naziste spre teritoriile ocupate de sovietici. Descoperirea urmelor singeroase lasate de sovietici a declansat contrareactia populatiei majoritare. Actiunile de razbunare s-au indreptat impotriva evreilor, care au fost masacrati in timpul unor pogromuri singeroase. Indiferent daca evreii cooperasera sau nu cu autoritatile sovietice, ei au fost supusi terorii generalizate si, in acelasi timp, tolerate de armata nazista invadatoare. Teza principala dar nedovedita a lui Musial se refera la acest moment. El sustine ca propaganda nazista privind combaterea „iudeo-bolsevismului“ ar fi dobindit o credibilitate sporita dupa dezvaluirile crimelor savirsite de sovietici. Dinamica pogromurilor antievreiesti, sustine mai departe Musial, a fost rezultatul actiunilor puse la cale de NKVD. De aici, Bogdan Musial trage concluzia ciudata ca si brutalizarea generala a razboiului germano-sovietic ar fi fost urmarea actiunilor singeroase ale sovieticilor. Rasturnind relatia cauza-efect, Musial argumenteaza ca razboiul nazist de distrugere si cotropire ar fi fost rezultatul crimelor sovietice, la care au participat si unii evrei.

Este evidenta asemanarea fatala a acestor teze cu cele vehiculate in Romania de catre istorici ca Gheorghe Buzatu (astazi senator PRM). Nu intimplator, in bibliografia citata de Musial se afla si doua studii romanesti care sufera de aceleasi interpretari voit lacunare, tributare schemei potrivit careia reactia germana ar fi fost o urmare la actiunea sovietica. (Este vorba despre studiile semnate de Constantin Hlihor, Represiunea sovietica in Basarabia 1940-1941, si de Vitalie Varatec, Victime ale terorii bolsevice in Basarabia 1940-1941. Cetatea Alba.)
Multe dintre explicatiile lui Musial irita tocmai pentru ca sint identice cu perspectiva faptasilor nazisti. Conotatia sintagmei „iudeo-bolsevic“, utilizata de autorul acestui studiu ambivalent, se suprapune peste cea intilnita in literatura antisemita clasica a vremii (si reciclata in Rasarit dupa caderea sistemului comunist). Participarea unor evrei comunisti la represiunea sovieticilor nu poate fi o explicatie plauzibila prin care sa se poata motiva reactiile de razbunare ale populatiei civile si distrugerea sistematica a evreilor de catre aparatul militar nazist.

Berlin