Una dintre priorităţile ministerului pe anul 2009 va fi schimbarea viziunii potrivit căreia din cultură nu se poate cîştiga, ci numai investi fără profit. „Industriile culturale bazate pe drepturi de autor aduc bugetului 5,5% din produsul intern brut“, a adăugat Theodor Paleologu. Această statistică reprezintă dovada rentabilităţii industriilor culturale. În vederea eficientizării cîştigului financiar în industriile culturale, ministrul Paleologu a afirmat că este importantă gestionarea unei relaţii, în parteneriatul public-privat dintre minister şi organizaţiile nonguvernamentale sau operatorii publici. „Există exemplul unei bune gestionări a patrimoniului cultural de anumite societăţi private, care asigură o bună întreţinere a unor clădiri de patrimoniu fără a deturna funcţia lor iniţială. Înfiinţarea parteneriatelor de colaborare cu mediul privat va contribui la dezvoltarea unei pieţe culturale competitive, după modelul statelor din Europa Occidentală.“
Este un lucru ce ţine de domeniul evidenţei faptul că schimbarea de viziune asupra rentabilităţii industriei culturale este dependentă de schimbarea opticii publicului larg faţă de acţiunile culturale. Motivarea interesului publicului pentru acţiunile culturale ar garanta naşterea unei categorii de buni consumatori, clienţi ai produselor din industriile culturale. Susţinerea unui asemenea interes al publicului prin acţiunile de popularizare a pieţei culturale iniţiate de minister ar constitui, de asemenea, o soluţie în timpurile de criză economică. Mandatul lui Theodor Paleologu se anunţă provocator. Va fi foarte important de identificat şi ce soluţii financiare există pentru salvarea patrimoniului cultural. Ministrul ar trebui să se uite şi în propriul minister: numeroase case cu valoare de patrimoniu au fost distruse, dărîmate, tocmai întrucît o direcţie din Ministerul Culturii şi-a dat acordul pentru declasificarea acelor case. Cei care au dărîmat case de patrimoniu au avut şi complicitatea funcţionarilor din Ministerul Culturii. A verificat ministrul Paleologu aceste decizii arbitrare, care au fost, fără nici o îndoială, împotriva conservării patrimoniului istoric? E o întrebare la care va trebui să avem un răspuns cît se poate de concret şi de rapid. (C.G.)

