OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Povestea caselor. Bucuresti – orasul pierdut
Prefata de Alexandru Paleologu. Texte ingrijite si postfata de Andreea Deciu. Editura Simetria, Uniunea Arhitectilor din Romania, Bucuresti, 1999, 251 p., f.p.


Fotografii de familie

Bunici impozante, cu coafura etajata si monoclu. Bunici gravi, cu barba si favoriti, conversind afabil sau citind gazeta dintr-un fotoliu inalt, printre aburii cafelei de la ora siestei. Tinere sotii, sfioase, cu voaleta, palarii, rochii-furou, à la Belle Epoque, de o feminitate parca abia descoperita, ori in blanuri senzuale, carora cite un buchetel de viorele le potenteaza aerul suav, tulburator, de dame demne de iubit in taina, cu delicateta de poet. Sint asezate, cuminti, retinute, linga domnii soti. In stinga lor, consortii pozeaza cu alura teapana, in uniforma de ofiteri, in costum la trei rinduri, cu revere late si papion, sau in raglane elegante, ceva mai boeme, cind nu echipati, ca pentru o mare aventura, de voiaj, de preumblari cu automobilul, la sosea sau la padure. Domnii au de regula mustacioara: uneori discret virila, alteori emfatica si stufoasa, subliniindu-le barbatia impreuna cu alte accesorii autoritare – baioneta, sabie, baston, cravasa, cizme cu carimb si pinteni, reliefind supletea gambei si dind greutate calcaturii.

Sint amanunte de mare efect in salile de bal si promitatoare de aventuri galante, cu succes garantat la domnisoarele abia iesite in lume, carora doar buna crestere, pieptanatura sobra si rochiile pudice, amintind de severul pension, le mai domolesc nesatul de a simti, de a cunoaste, de a gusta viata. Alaturi de surorile nubile – domnisoarele in devenire, in rochite vaporoase, pierdute printre volanase, panglici si codite, si fratii mai mici, “scoleri