1 decembrie 2009, la fel ca 1 decembrie 1990, a fost un
exemplu de dezbinare, nu de reconciliere. Dacă hazlii de la Alba-Iulia au
strigat „Pămînt românesc, ţinut secuiesc!“, dacă la Bucureşti nu s-au ridicat
avioanele Puma de la sol, la Timişoara, cu prilejul semnării Parteneriatului
dintre Ciuhandu, Geoană, Johannis, Antonescu, Radu Sârbu, Twitter-ul şi
Facebook-ul au scos oamenii în stradă. Dacă liberalii nu au fost de acord cu
organizarea unui miting în piaţa-simbol al Revoluţiei, pesediştii locali au
scos cîteva mii de simpatizanţi cu steaguri roşii, dînd prilej localnicilor să
conteste virulent. În dimineaţa zilei de luni, reprezentanţii Societăţii
Timişoara, printre care Daniel Vighi, Mircea Mihăieş, Florian Mihalcea,
cunoscuţi pentru simpatiile lor pro-Băsescu, au protestat faţă de arborarea
unui banner de susţinere a lui Geoană deasupra balconului Revoluţiei.
Intelectualii s-au revoltat paşnic. În după-amiaza acelei zile, PSD a organizat
un miting în sala Operei. În faţa clădirii, inspiraţi de revoluţia Twitter,
s-au adunat cîteva sute de protestatari.
Dacă Antena 3 a tăcut, Realitatea TV a prezentat excesiv
imagini cu altercaţii între manifestanţi şi jandarmi. Unii purtau trompete
violete, dînd de înţeles că erau membri ai clubului suporterilor. Paul Prodana,
şeful CVUCS, a infirmat orice implicare, susţinînd că alături de clădirea
Operei se află o dugheană care vinde însemne ale Politehnicii, de unde
suporterii pro-Băsescu şi-au achiziţionat instrumente zgomotoase.
La ora cînd manifestanţii s-au retras paşnic, una dintre
televiziuni continua să titreze: „Violenţe la Timişoara“. Pe Internet continuau
să curgă îndemnuri la proteste în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru
susţinerea celor de la Timişoara.
Ce să înţelegem? Cineva a căutat cu lumînarea un balamuc,
chiar la Timişoara. La invitaţia primarului ţărănist, Gheorghe Ciuhandu, s-a
semnat un document, în care s-a reuşit un lucru excepţional pentru oraş. Şefii
principalelor partide parlamentare, care constituie la ora aceasta majoritatea
parlamentară, împreună cu un posibil prim-ministru, s-au obligat prin semnătură
să susţină prevederile din Parteneriatul pentru Timişoara. Drumuri rapide, căi
ferate, centura oraşului, o sală de sport, asta a obţinut primarul prin acordul
semnat. În replică, necunoscînd documentul, localnicii s-au împotrivit acţiunii
vizionare, în beneficiul oraşului. Poate că Ciuhandu nu i-a informat pe
cetăţeni, poate că băsescienii au căutat balamucul, cert e că folosirea
simbolurilor sînt riscante în politică. Şi poate ar fi trebuit să ştie şi
organizatorii evenimentului menit a-l susţine pe Mircea Geoană că în Timişoara
există o puternică aversiune faţă de PSD. Cineva a greşit. Cineva a fost rău
intenţionat.
La Bucureşti, un flash mob s-a stîrnit în plină seară.
Pentru cei care nu cunosc, acest tip de manifestare a apărut în America, mai
mult ca un act de divertisment, care durează cinci minute, după care
participanţii se retrag. „Spontaneitatea“ nu e pregătită. Nu se iau avize de
mitinguri de la autorităţi, nu se aduc staţii de sonorizare. În Piaţa
Universităţii, contrar celor declarate, o maşină portocalie a adus
„instrumentarul de propagandă“. Pînă seara s-au adunat cîteva mii de oameni care
strigau: „Jos comunismul!“, „Timişoara, Timişoara!“.
Cineva a vrut neapărat o provocare. Poate că pesediştii au
riscat foarte mult mergînd laTimişoara
cu un mesaj chiar de reconciliere, dar şi „neinteresaţii“ de la Bucureşti au
preluat şi amplificat violenţe care nu au existat. Războaiele se dau astăzi mai
mult pe televizor.Ceea ce s-a întîmplat
la 1 decembrie poate fi predat la cursurile de manipulare sau de comunicare
politică. Traian Băsescu avea imperios nevoie de o provocare a agendei publice.
A reuşit sau nu, asta ne vor spune rezultatele de la urne.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters