Născută în 1979, Dana Cojbuc trăieşte la Paris şi este artist
fotograf. A urmat cursurile Universităţii de
Arte din Bucureşti, secţia foto-video şi cursurile Universităţii
Panteion din Atena, specializarea comunicare şi mass-media. Universul său
oscilează între real şi imaginar, între documentar şi
înscenare fotografică. Prezenţa umană este aproape indispensabilă şi
intimitatea fiecăruia nu este uşa la care se opreşte obiectivul,
ci este chiar centrul său de interes. Recent, expoziţia de
fotografie a Danei Cojbuc, Remake, a fost prezentată, în cadrul
festivalului, la Saint-Aubain-sur-Mer, între 13
mai şi 7 iunie.
Am descoperit expoziţia de fotografii
Remake a Danei Cojbuc oarecum încetul cu încetul, în
trei momente diferite. Prima întîlnire a avut loc cu o
săptămînă înainte de inaugurarea ei oficială
programată pe 23 mai 2008 la Saint-Aubin-sur-Mer, undeva în
apropiere de Caen. Am mers la biblioteca din această localitate
cochetă de pe marginea mării ca să o ascult pe poeta Letiţia
Ilea. Înainte să înceapă lectura şi masa rotundă, am
avut timp să privesc seria de remake-uri, care m-a tulburat ca şi
cum aş fi dat aici peste un album de familie. Am fost foarte
sensibilă la elipsa temporală pe care o propunea Dana, juxtapunînd
imagini în care siluetele adulţilor se transformau în
forme împuţinate, iar micuţii de altădată deveneau adulţi
în toată firea, purtaţi şi ei de valul timpului. Ceea ce mă
mai impresiona era, fireşte, şi faptul că cei care pozaseră erau
ţărani; nu puteam să nu proiectez în satul văzut prin
obiectivul Danei satul propriilor mei bunici, aflat (cel puţin în
reprezentările mele) într-un timp încă premodern şi
leneş, gata-gata însă să se precipite în puhoiul
modernităţii. Un sat pe care aş dori foarte mult să-l
fotografiez, să-l scriu, să-l păstrez cumva, ca să nu mai asist
atît de neputincioasă la lucrarea timpului… Expoziţia Danei
realiza într-un fel această dorinţă a mea. Mi-a plăcut şi
răbdarea cu care autoarea a acceptat această interpretare: m-a
lăsat să explic cîteva zile mai tîrziu unui potenţial
vizitator ce văzusem eu la Saint-Aubin-sur-Mer, înainte să
precizeze că ceea ce o preocupase în primul rînd pe ea
la 20 de ani, cînd făcuse aceste fotografii, era formalismul
(demodat) al „pozelor“ de familie, repetitive şi răspunzînd
constrîngerilor impuse de unicul fotograf al satului.
Trebuie să spun că poemele Letiţiei
Ilea, fără să aibă vreo legătură directă cu fotografiile Danei
Cojbuc, au întregit în seara aceea tabloul emoţional
printr-o chestionare intensă a existenţei şi a timpului, în
faţa unui public receptiv şi reactiv. Acesta părea subjugat de
dubla postură a autoarei, de înţeleaptă mînuitoare a
cuvintelor şi, în acelaşi timp, de fetiţă jucăuşă –
cîteva intervenţii pline de umor au dezamorsat încărcătura
uneori tragică a textelor.
În săptămîna următoare,
la inaugurarea propriu-zisă a expoziţiei, am fost captivată de
data aceasta de explicaţiile Danei Cojbuc despre munca ei. Din nou,
sala era plină, publicul era entuziast şi curios şi autoarea a
trebuit să răspundă la întrebări preţ de vreo două ore. A
treia întîlnire a fost intempestivă: la îndemnul
Doinei Ioanid, care participase la inaugurare, veniseră să vadă
expoziţia Florin Iaru şi Geo Tuică, înarmaţi cu camera de
filmat a TVR Cultural. Bibliotecarele de la Saint-Aubin-sur-Mer,
luate pe nepusă masă de la ocupaţiile lor tihnite de sîmbătă
după-amiază, cînd biblioteca era închisă, au venit cu
plăcere să ne primească – erau trei la număr, trei din cele
cincisprezece voluntare care fac să funcţioneze acest loc. Am
constatat, în timp ce Dana Cojbuc vorbea cu convingere şi
prospeţime despre pasiunea ei pentru această formă de expresie, că
pozele deveniseră într-adevăr un pic şi ale mele:
recunoşteam feţele, ştiam frînturi din poveştile unora
dintre cei fotografiaţi. Ne-am plimbat apoi la Saint-Aubin pe malul
mării, sub un cer normand din ce în ce mai furios, lîngă
o apă ale cărei margini se transformau, fără nici o metaforă, în
spumă. Dana Cojbuc, Florin Iaru şi Geo Tuică găseau, rînd
pe rînd, ceva de filmat sau de fotografiat. Ne-am adăpostit în
cele din urmă într-un restaurant cu un geam imens, prin care
aparatele au continuat să prindă imagini, la adăpost de ploaia
de-afară.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters