OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Victoria, prin K.O. in runda finala, reusita de Clint Eastwood in fata lui Martin Scorsese, un adversar mult mai bine cotat, nu este un triumf al talentului, ci unul al hazardului.
Seara Oscarurilor (sau dimineata, la noi) de anul acesta. Mai sint de acordat doar citeva premii, cele mai importante. Pina acum, toate pronosticurile s-au adeverit. Dar vine marea lovitura: Martin Scorsese rateaza din nou Oscarul pentru regie, de data asta in fata lui Clint Eastwood; mai mult, premiul pentru cel mai bun film nu mai ajunge la Aviatorul lui Scorsese, care se vede nevoit sa aterizeze fortat din cauza lui Million Dollar Baby (O fata de milioane) al lui Eastwood. Astfel, in doar citeva minute, ceea ce trebuia sa fie seara mult asteptata a lui Marty a devenit seara lui Clint.

- Intre simplu si simplist
Un luptator vrea sa devina campion. Pentru asta, are nevoie de cel mai bun antrenor. Acesta face nazuri la inceput, dar in cele din urma il accepta ca discipol. Cu forta de partea sa, luptatorul nostru merge din victorie in victorie, dar norocul il paraseste chiar atunci cind mai are doar un pas pina la a-si vedea visul cu ochii.
Recunoasteti cu siguranta aceasta schema narativa. Ati intilnit-o, cu mici variatii, in zeci de filme. Million Dollar Baby, in care erou devine o femeie boxer (jucata de oscarizata Hilary Swank, care a mai interpretat o luptatoare si in partea a patra din seria Karate Kid), este probabil unul dintre cele mai bune, dar nu iese prea mult din tipare; chiar atunci cind o face, da peste alte clisee utilizate excesiv (de la relatia parinti-copii, dezechilibrata de unul dintre termeni, pina la dreptul la moarte). S-a spus despre al 25-lea lungmetraj al lui Clint Eastwood ca este o productie simpla si eficienta, dar mie mi se pare prea simpl(ist)a pentru un film de Oscar.

Million Dollar Baby este ecranizarea nuvelei cu acelasi titlu semnata de F.X. Toole (pseudonimul lui Jerry Boyd, remarcat mai degraba in postura de manager de lupte decit in aceea de scriitor). Textul a fost adaptat pentru ecran de Paul Haggis, scenarist specializat pina acum in seriale TV, cu cliseele de rigoare. In cele din urma, a intervenit instinctul infailibil al lui Clint Eastwood (a carui cultura cinematografica, sa nu uitam, este in mare parte de serie B). De aici a rezultat o adevarata invalmaseala de locuri comune, unele de-a dreptul rizibile (ati auzit de vreun antrenor de box caruia sa-i placa Yeats?).
Luati de exemplu personajul reflector interpretat de Morgan Freeman (oscarizat si el). Sfirsitul filmului ne face sa tragem concluzia ca vocea din off a lui Scrap (Freeman, cum a dovedit si in The Shawshank Redemption, este perfect pentru acest rol) nu ar fi doar un simplu procedeu narativ (este vorba de o scrisoare trimisa fiicei lui Frankie). Totusi, rolul principal al personajului este acela de liant intre diversele povesti intersectate in film; el nu este altceva decit unul dintre trucurile lui Eastwood („Improvizez mult; scenariul e important, el imi ofera arhitectura narativa pe baza careia imi pot fabrica propriile trucuri“, declara el intr-un interviu aparut in numarul din luna aceasta al revistei Cahiers du cinéma).

- „Acum ori niciodata“ vs. „Ce-o fi o fi“
Revin la infruntarea Marty vs. Clint, avind ca premiu Oscarul pentru regie. Scorsese se afla deja la a cincea nominalizare neconcretizata. Eastwood este doar la a treia nominalizare, dar – incredibil – la al doilea premiu (l-a mai cistigat in 1993 cu Unforgiven, dar l-a scapat printre degete anul trecut cu Mystic River, probabil cel mai bun film al sau de pina acum).
Dintre cei doi contracandidati cu sansele cele mai mari la premiu, eu as fi mers cu ochii inchisi pe mina lui Marty, care a incercat macar sa inoveze in The Aviator (chiar daca rezultatul final nu a fost pe masura asteptarilor), pe cind Eastwood s-a multumit sa inchege un film din clisee si trucuri; in plus, nimeni nu se indoieste ca Scorsese merita cu prisosinta Oscarul (desi nu stiu ce importanta mai are acest premiu pentru un regizor ajuns deja mit). Si totusi, cum de a cistigat Clint?
La cei 75 de ani ai sai, Eastwood are o rara intelepciune a vietii – si a vietii in lumea filmului, in particular; cariera lui se bazeaza pe principii solide, precum „Nu poti cistiga intotdeauna“ (pentru esecuri) sau „Niciodata sa nu spui niciodata“ (pentru victorii), pe care, insa, mai tinarul sau coleg de breasla (Scorsese e „doar“ sexagenar) nu le poate accepta. Indiferent ce se intimpla, timpul pare sa aiba nesfirsita rabdare cu Clint, iar filmul american traieste deocamdata sub zodia sa.