OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dumitru CHIOARU
Vara de fosfor
Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2002, 124 p., f.p.


Dumitru Chioaru, poet din al doilea val „echinoxist“, a publicat la Editura Dacia volumul Vara de fosfor. Am mai scris si cu alte prilejuri despre initiativa benefica a editurii clujene de a scoate de sub tipar antologii ale unor poeti reprezenativi pentru spatiul ardelean. In colectia „Poetii orasului…“ au aparut, pina acum, carti de, printre altii, Adrian Popescu, Marta Petreu, George Vulturescu, Ioan Moldovan. Sub egida „Poetii Sibiului“, Dumitru Chioaru propune poeme din cartile sale de pina acum. Vara de fosfor cuprinde sase cicluri: Seara adolescentina, Biblioteca genetica, Secolul sfirseste intr-o duminica, Noapte din zi, Scene din orasul-vitraliu, Viata si opiniile profesorului Mouse. Numarul relativ mare de cicluri ar putea sugera eterogenitatea. Nu este asa. Si in plan formal, si in planul intelesurilor, volumul propune o imagine coerenta a bilantului partial pe care il ofera autorul. Formal, secventele volumului sint asezate intr-o succesiune cronologica, importanta pentru ca sugereaza si modul in care se stabilesc relatii intre volumele de pina acum ale autorului. Astfel, in poemul Boema Sacra din Secolul sfirseste intr-o duminica, Dumitru Chioaru anticipeaza, folosind ca refren o sintagma – „noaptea din zi“ – care va deveni titlul volumului sau din 1994. Nu e singurul exemplu care dovedeste coerenta poeziei de pina acum a lui Dumitru Chioaru.
Tematic vorbind, sensul unificator al creatiei grupate in Vara de fosfor este oferit, cred, de modul cum e reflectat timpul. Debutul cartii si al poeziei lui Chioaru se face sub auspiciile refacerii timpului adolescentei, ca in misterioasa Seara adolescentina, poezie emblematica pentru dimensiunea melancolic-romantica a creatiei.

Dincolo de secventele amintirilor, adinc, se structureaza meditatia asupra timpului, ca in Fotografie trucata, poem de o remarcabila subtilitate, in care virstele se amesteca sugerind drumul ireversibil al fiintei umane: „Fotografia in care copilul citeste o carte;/ un ghiozdan linga fereastra si mama/ ce tocmai intra tacuta in camera/ dimineata acelui sfirsit,/ precum auzul rastoarna/ cu pisica o cana de lapte; apoi ochealrii/ copilului prin seara in care/ demult un om cobora cu o lampa/ in beci./ Profesorul in cirje/ la coada in fata chioscului stiind/ in acelasi timp ca ajunge/ precum elevii resemnati la intrarea/ pe portile scolii; fumul tigarii/ serpuind ca flacara din soba/ «asemeni seri se intorc demult»/ citeste si toamna ingalbeneste o data cu ceaiul/ peste fata de masa totul se prelinge/ spre cimitir doar omul tirziu/ coborind cu o lampa/ in beci“. Am citat intreg poemul pentru ca el reflecta modul cum, in cele mai fumoase poezii ale sale, Chioaru reuseste o suprapunere de efecte care „deschide“, semantic, textele. Aici, excelenta poetica deriva din firescul cu care un „tablou“, o „fotografie“ care pleaca de la o imagine a existentei de zi cu zi, trimite la sensurile adinci ale timpului, ale vietii si ale mortii.

In a doua secventa, Biblioteca genetica, obsesia ramine timpul, care se deschide insa spre mitologic. Dar „coboririle in timp“ sint forme de recuperare, de redescoperire a propriei identitati – dar si, intr-un sens mai general, de redescoperire a radacinior inocente ale umanului. Poate doar la Ion Muresan, obsesia memoriei sa fie atit de pregnata. Si, ca la poetul Izgonirii din poezie, care-si dorea sa pastreze „memoria in afara ordinii“, Chioaru incearca, pe urmele romanticilor si perpetuind nostalgia modernilor, sa pastreze memoria in/prin poezie. Imaginea cititorului „din abis“ din Mater Enciclopedia e exemplara pentru viziunea din intreg ciclul: „Fosnet de pagini, memoria mea./ Inainte de somn sufletul stinge/ luminile trupului –/ visul: un citior aprinde lampa“.

In Secolul sfirseste intr-o duminica, meditatia asupra timpului capata o dimensiune si mai accentuat confesiva. Structura poemelor se schimba, Chioaru construind pe spatii mai mari. Coerenta se pastreaza insa, autorul numerotind partile poemelor. In poemul care da titlul volumului din 1991, Chioaru mizeaza pe suprapunerea de sensuri, realizind, in profunzime, o viziune simbolica asupra mortii si invierii. De atlfel, o data cu poemele din Secolul sfirseste intr-o duminica, dar mai ales cu cele din Noapte din zi (1994), meditatia asupra timpului se va converti in confesiune asupra mortii, iar melancolia intoarcerii in timpul adolescentei, in asumare sceptica a imbatrinirii. „Miez de noapte/ ca un ecran de computer zgiriat/ umblu dintr-o camera in alta –/ sint mai singur decit tine Doamne/ cartile formeaza o padure/ din ce in ce mai deasa mai fara hotar/ din roadele ei n-ai gustat/ narile nu ti le-a intepat mirosul de cafea/ tirziu in noapte/ cind simturile-s duble/ asa cum in mine s-ar mai trezi/ o viata imemoriala/ in care cuvintele fac levitatie/ deasupra lucrurilor deasupra/ foii reci de hirtie/ pazita pina-n zori de spaima mortii –/ sint mai batrin decit tine Doamne/ creierul meu risneste aceleasi ginduri/ ca un disc zgiriat/ dar melodia inca o aud-o aud“ (Un disc zgiriat). Tensiunea confesiunii atinge, cred, momentul maxim in volumul din 1994. Interiorizind drumul de neoprit spre moarte, Chioaru incearca si o curajoasa resemantizare a unor opozitii consacrate de modernismul romanesc, mai ales de poezia lui Blaga. E vorba, in primul rind, de obsesiva dihotomie lumina/intuneric. Timpul e tema dominata si in Scene din orasul-vitraliu, privire asupra „vechiului burg sasesc“, Sibiu, de care Chioaru, ca si Ioan Radu Vacarescu, este atras. Si in aceasta secventa a cartii, poetul mizeaza pe suprapunerea de semnificatii, realizind, ca in Ochii orasului, o istorie in care lungul timp al memoriei urbei aduna fulgurantele prezente ale umanului. Ultimul ciclu al cartii, Viata si opiniile profesorului Mouse, adinceste scepticismul ironic al poetului, consolat ca timpul, obsesie ce traverseaza intreaga carte, nu poate fi invins.
Vara de fosfor e bilantul de etapa al unui poet sensibil si subtil, a carui poezie profunda merita citita in tihna.