OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saul BELLOW
Traieste-ti clipa
Traducere de Anda Teodorescu, postfata de Cosana Nicolae, Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Polirom – Proza XXI“, Iasi, 2002, 198 p., 89.000 lei

Saul BELLOW
Ravelstein
Traducere de Antoaneta Ralian, postfata de Sorin Antohi, Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Polirom – Proza XXI“, Iasi, 2001, 286 p., 109.000 lei


De romanele lui Saul Bellow ma leaga o amintire placuta. In mod paradoxal insa, la rigoare, nu as opta pentru nici unul dintre ele in eventualitatea izolarii mele pe o insula pustie. Nu cred ca pot aduce argumente infailibile in sustinerea optiunii, exceptind, desigur, „gustul“ propriu in materie de lecturi epice. Un lucru ar fi, totusi, de subliniat: ma deranjeaza gradul redus de „fictionalitate“ cu care opereaza frecvent scriitorul, interzicindu-i cititorului o prea mare detasare de (vizibila) realitate si, in acelasi timp, neschimbind registrul artistic romanesc intr-unul biografic ori memorialistic pentru a-i permite literaturii sa functioneze in regim de document. In sfirsit, chestiune de receptare.

Amintirea placuta de care vorbeam vine dinspre stagiul doctoral desfasurat de catre sus-semnat la Universitatea Arizona, in prima jumatate a deceniului trecut. S-a ivit, la vremea respectiva, posibilitatea predarii unui seminar de scurta durata (patru intilniri) „Saul Bellow“, la „sophomores“, cu „principal“ pe literatura americana. Titularul cursului mare (American Postmodernism) insista ca eu sa tin orele in cauza, intrucit avea senzatia ca – in postura de roman – as fi putut oferi detalii (istorice) extraordinare despre contextul in care fusese plasata cartea The Dean’s December (aristocratia rosie, cutremurul din ’77, saracia, ceausismul etc.). Adevarul era ca, pina atunci (1993), nu-l studiasem aproape deloc pe Bellow (la Engleza din Iasi, inainte de 1991 – cind terminam eu facultatea –, prozatorul se bucura numai de referiri marginale, analiza de detaliu a operei lui lipsind, din motive lesne de inteles). Citisem trei dintre romanele sale – Herzog, Humboldt’s Gift si The Dean’s December. Pe ultimul mi-l imprumutase „pe sub mina“, in toamna lui ’89, lectorul Fulbright din acel an, Sam Longmire pe numele sau (deduc din postfata la Ravelstein-ul romanesc ca si Sorin Antohi a avut o experienta similara). Devenisem constient de faptul ca ma aflam in fata unui scriitor important, dar, asa cum spuneam, nu ma coplesise entuziasmul. Retinusem subtilitatea constructiei ideii de nevroza intelectuala (in personajul Moses Herzog) si rafinamentul prezentarii universului alienant al postindustrialitatii (prin medierea eroilor-scriitori Von Humboldt Fleischer si Charlie Citrine din Humboldt’s Gift).

De asemenea, savurasem (bineinteles, si din unghiul frustrarii culturale si politice) acuratetea descrierilor din The Dean’s December. Cu alte cuvinte, nu depaseam ferm nivelul de informatii al celor care urmau sa-mi fie studenti. In ciuda handicapului, am acceptat invitatia („iresponsabilitatea“ e scuzabila si prin virsta – aveam douazeci si cinci de ani –, si prin conditie – nu totalizam atunci nici macar vreo optsprezece luni de activitate didactica) si m-am avintat curajos in realizarea neasteptatului workshop de literatura (e drept, dupa un prealabil tur de forta prin biblioteca universitara: The Adventures of Augie March, Seize the Day, Henderson the Rain King, Mr. Sammler’s Planet, plus o bibliografie critica minimala). Astazi pot spune cu certitudine ca seminarul amintit a fost o experienta intelectuala remarcabila, in baza careia valoarea lui Bellow – conform sistemului meu axiologic – a crescut considerabil. In primul rind, mi-am dat seama ca el este un scriitor cu priza la publicul american, dincolo de aparenta sa ariditate. Apoi, am realizat ca acel grad redus de „fictionalitate“ are meritele lui, provocind uneori lectorul – preocupat de revelarea „adevarului“ din spatele schemei alegorice – la articularea scenariilor metatextuale (rememorez destule intrebari haioase ale studentilor americani, generate nu atit de naivitatea lor funciara, cit de micile ipocrizii estetice afisate de Bellow: o fata a dorit sa afle daca Ceausescu daduse ordin, intr-adevar, ca soselele sa fie construite din reziduuri nucleare, iar un baiat mi-a cerut o estimare a numarului evreilor-spanioli traitori in Romania, convins fiind ca limba spaniola – de fapt, franceza!, n.m. – in care vorbesc numeroase personaje in The Dean’s December ar ilustra existenta unei minoritati semnificative de acest tip in tara noastra).

Initiativa Editurii Polirom (cu a sa cunoscuta colectie de roman strain „Biblioteca Polirom – Proza XXI“) de a veni pe piata romaneasca, aproape simultan, cu doua romane ale lui Saul Bellow – despartite de un interval de aproape cinci decenii –, Traieste-ti clipa/Seize the Day (1956) si Ravelstein (2000), mi se pare foarte inspirata, atit din punct de vedere cultural, cit si istoric. Nu e vorba aici doar despre doua momente din evolutia unui prozator longeviv (biologic si spiritual), ci despre doua faze estetice distincte prin care au trecut, alaturi de Bellow, literatura americana (post)moderna si chiar civilizatia de peste Ocean in ansamblul sau. Traieste-ti clipa surprinde o societate americana genuina, in expansiune economica, focalizindu-se pe un discurs narativ psihologizant, cu teme si motive epice recognoscibile, in timp ce Ravelstein sondeaza universul intelectual din jurul globalizarii, cosmopolit si decadent, aflat in confuzie axiologica, sprijinindu-se, prin contrast, pe un model romanesc de tip corintic (in limbaj manolescian), anticlasic si anticanonic. Legatura disjuncta dintre cele doua carti ramine una extrem de subtila, pasibila de investigatie critica intr-o eventuala istorie a literaturii americane cu accent mentalist. Astfel, la o perspectiva (etno)psihologica simplificata asupra americanitatii, convergenta cu debutul postindustrializarii, punctul de reper – pentru virtualul exeget – devine, fara indoiala, eroul din Traieste-ti clipa, Wilhelm Adler (Tommy), o natura alienata in interiorul ritmurilor debordante de dezvoltare socio-economica. Imposibilitatea de comunicare – tipica majoritatii personajelor din modernitatea tirzie – justifica numai in parte degradarea profesionala si psihologica a lui Tommy.

In realitate, dupa un esec la Hollywood, o separare dureroasa (dar inevitabila) de sotie si copii, o concediere si citeva gafe financiare, protagonistul pare victima unui mecanism ale carui reguli de functionare ii depasesc puterea de reactie. De fapt, in numeroase rinduri, el face aluzii la incompatibilitatea cronologica dintre el si sistemul caruia ii apartine. Wilhelm ramine in afara duratei istorice a prezentului, cerindu-le cu disperare contemporanilor un gest de solidaritate, o mina de ajutor ce s-ar putea constitui intr-o veritabila punte de interferenta intre erou si societate. In lumea antitraditionala, a cresterii economice fara precedent – si, in alt plan, a depersonalizarii individului –, acest gen de solidaritate (ca si afectivitatea de orice tip) reprezinta insa un anacronism. Doctorul Adler isi doreste o batrinete tihnita, lipsita de hartuielile financiare ale fiului sau, Margaret (fosta sotie) nu vede in Tommy decit o sursa de bani (pe care o exploateaza metodic si necrutator), in timp ce amicii ocazionali (precum doctorul Tamkin) sint insensibili la instabilitatea emotionala a personajului, oferindu-i constant – drept compensatie – mirajul economic al unui univers in schimbare. Prin urmare, cum foarte bine observa tinara americanista Cosana Nicolae, postfatatoarea actualei editii, „pe Tommy nu-l salveaza nici etica protestanta a muncii, nici Visul American al imbogatirii si succesului, ambele de natura sa-i aduca respectul celor din jur [...]. El urmareste fara succes diversele infatisari ale Visului American, imbatindu-se cu iluzii de pe o coasta pe alta, de la Hollywood, unde il ademeneste un impresar ratat, pina pe Wall Street, unde isi pierde toate economiile“ (p. 192).

Singura victorie reala a lui Tommy este in plan etic, el refuzind constant transfigurarea propusa de o lume mercantila, unde identitatea nu mai are practic nici un sens. Tot Cosana Nicolae sesizeaza adecvat – in linia criticii culturale – aceasta sugestie de adincime a romanului lui Bellow: „Pe masura ce se urmaresc dramele insuccesului material si respingerii paterne, la un nivel mai adinc al constiintei, Wilhelm este totusi salvat. Lacrimile lui din final simbolizeaza victoria morala impotriva incorsetarii sentimentelor. Dezvaluirea acestora il conduce spre o intelegere mai profunda a lumii din jur s…t. In subsidiar, el aplica aici o critica sociala la adresa Americii comodificate – s…t se comporta autentic si necenzurat, ceea ce reprezinta un atu pentru eliberarea de sub tirania rigiditatii tatalui sau, dar si o reactie fata de canoanele unei culturi protestante a afacerilor, ce masoara calitatile individuale numai in termeni de succes material, bani si aspect fizic“ (p. 188). Prin urmare, sintem in fata unui roman de tinerete, insa o tinerete generalizata, nu doar a lui Bellow in particular, ci a Americii postindustrializate, in care valorile spirituale incearca sa-si mentina suprematia in raport cu cele materiale.

O cu totul alta perspectiva propune Ravelstein, roman scris in 1999, cind Bellow avea 84 de ani (Traieste-ti clipa a fost redactat in jurul virstei de 40 de ani). Universul cultural al romanului este reprezentat de euro-americanitatea sfirsitului de secol XX, unde, in contextul globalizarii, contrastele nu mai apar intre emotie si pragmatism sau – ceva mai desuet – intre spirit si materie, ci intre intelectualitate si putere. Pentru a fi mai exact, voi spune de la bun inceput ca una dintre intrebarile fundamentale pe care ultima scriere a lui Bellow o ridica in plan simbolic pare a fi urmatoarea: pina la ce punct intelectualul postmodern mai apartine spatiului de iradiere a puterii, in conditiile unei lumi in care ideologiile si cultura traiesc deja incorporate in infrastructura macrosistemica, nemaicerindu-se revolutionate si nici macar predicate? Probabil ca lectorii (prea) devotati descifrarii ecuatiei narative a cartii – i.e. „schema“ identitatilor si situatiilor reale din spatele decorului fictional – vor rata acest mesaj de profunzime al lui Bellow (nu e insa mai putin adevarat ca Bellow insusi poarta responsabilitatea unor astfel de lecturi „decodificatoare“, datorita excesului de referinte directe la indivizi si imprejurari concrete). Conform paradigmei parabolice a textului, Abe Ravelstein – filozof si politolog redutabil – este un creator de structuri ale puterii, fara a avea totodata si privilegiul activarii lor. El teoretizeaza constant actul puterii, nereusind performanta de a-l si exercita.

Exista in naratiune un decalaj cultural intre elita intelectuala si cea politica (absent in societatile traditionale, de exemplu) la care prozatorul, fie si indirect, se arata foarte sensibil. De aici – macar la nivel alegoric – excentricitatile lui Ravelstein, de aici voluptatile lui financiare nemasurate, jocul sau copilaresc cu arsenalul de comoditati al unui univers pe care il cunoaste in adincime, fara permisiunea de a-l si controla. Fostii sai studenti ajung treptat in sferele clasei conducatoare (informindu-l, generos, si pe profesor despre miscarile guvernamentale de culise), in timp ce maestrul continua sa tina conferinte exceptionale, aplaudate la scena deschisa, dar putin determinante pentru procesul de real politik. Desigur, dincolo de drama incongruentei (admit, desfasurata in dimensiunea subterana a romanului), descoperim mica anecdota istorica – istoremul, cum i-ar spune Joel Fineman – care il pune in centrul naratiunii pe celebrul (in anii optzeci) profesor de filozofie Allan Bloom (Ravelstein), inconjurat de diverse figuri academice din Chicago: Bellow insusi (Chick), sociologul Edward Shills (Kogon), Alexandra Bagdasar (Vela, fosta sotie a lui Bellow, „codificata“ in Iarna decanului drept Minna), Mircea Eliade (Radu Grielescu), I.P. Culianu („tinarul prieten“ al lui Grielescu) s.a. Bloom (Ravelstein) a fost creatorul unei scoli politologice conservatoare, de inspiratie hegeliana (Kojève, celebrul exeget al lui Hegel, apare in text chiar cu numele lui), cu impact asupra doctrinei republicane din America si, mai ales, asupra a ceea ce intelectualii Lumii Noi numesc „the right-wing republicans“.

Analistii din tabara opusa (democrata) nu s-au sfiit sa catalogheze cartea cea mai populara a lui Bloom – The Closing of the American Mind (aparuta in 1987) – drept „fascista“. Totusi, asa cum observa Sorin Antohi in documentata postfata a editiei actuale a cartii, analiza politologului a reprezentat, la vremea respectiva, o critica suficient de fundamentata a neajunsurilor sistemului educational american. Dintre continuatorii lui Bloom, Francis Fukuyama (ma intreb daca nu apare cumva si el in roman, in figura fostului student ajuns in cercurile puterii, „fost student“ care mai tine inca legatura cu profesorul sau…) – autorul faimoasei, dar si controversatei The End of History and the Last Man din 1992, o diatriba severa la adresa consumismului si a globalizarii si consilier de politica externa al lui Bush-tatal – este, probabil, cel mai cunoscut. In prezentarea lui Bellow (Chick, naratorul), Bloom (Ravelstein) se afla la apogeul carierei – celebru si bogat –, dedat exceselor si excentricitatilor de tot felul. Abe e bolnav de SIDA (in stadiu terminal) si homosexual declarat (desi nu face din identitatea sa gay, asa cum marturiseste, o premisa pentru cruciade culturale si moralizatoare). Ravelstein ii cere lui Chick sa-i scrie biografia, avind incredere in calitatile de portretist ale amicului sau.

Chick nu reuseste insa acest lucru decit la sase ani dupa moartea lui Abe, rezultatul nefiind o biografie in sensul exact al termenului, ci un construct fictional (romanul in discutie). Unele dintre culorile in care prinde viata Ravelstein par stridente, la fel ca si contururile altor personaje din text, precum Vela (fosta sotie) ori Grielescu (Eliade). Sorin Antohi vorbeste in postfata despre o „rautate“ a lui Chick (simptom al barbatilor batrini casatoriti cu femei foarte tinere – cazul naratorului lui Bellow). Nu sint intru totul de acord. Poate ca imaginea lui Eliade (ca nazist practicant) si perspectiva din avion, minimalizatoare, asupra mortii tragice a lui Culianu („tinarul prieten“) ramin deplasate (sa nu uitam insa ca ne aflam in fata unei opere de fictiune, oricare ar fi gradul sau de aderenta la real). Portretul lui Ravelstein ajunge, totusi, sa fie unul complex (repet, in plan simbolic, personajul devine victima unor decalaje istorice si culturale mai curind decit a propriilor sale excentricitati). In privinta grotescului de ansamblu, generat de reprezentarile lui Chick, explicatia este una singura: naratorul insusi se afla la apogeu, fiecare al treilea gind al sau – dupa cum sugereaza – indreptindu-se spre moarte. Mai mult, in partea a doua a romanului (dupa decesul lui Ravelstein), el se imbolnaveste grav. Prin urmare, putem vedea in acest text o opera a senectutii, care – prin asociere, peste timp, cu Traieste-ti clipa – ilustreaza perfect contrastul dintre tineretea si batrinetea decanului.