Începînd cu stagiunea
2008-2009, pe scena Ateneului Român se derulează un proiect
denumit „Tineri pentru tineri“. Este vorba de o colaborare între
Filarmonica „George Enescu“ şi orchestre din ţară, în
vederea promovării tinerilor dirijori şi interpreţi români
şi străini în programe de concert de mare accesibilitate.
Este bine cunoscută situaţia vieţii
muzicale româneşti, care nu este foarte generoasă cu tinerii
muzicieni, mai ales cu tinerii dirijori cărora li se oferă foarte
puţine ocazii de a lucra cu orchestre profesioniste. Acest proiect
poate fi pentru ei o reală şansă. Nu trebuie uitat nici beneficiul
de imagine, ca şi motivarea profesională a muzicienilor din
orchestrele partenere, care au şansa şi onoarea de a concerta în
clădirea-simbol a Ateneului Român, sub sigla Filarmonicii
„George Enescu“, prima şi cea mai importantă instituţie
muzicală a ţării.
Programul se derulează astfel:
orchestrele partenere invită un dirijor şi un solist tineri, le
acoperă cheltuielile de transport, de cazare şi onorariul. Se
lucrează timp de o săptămînă, se susţine un concert la
sediu şi apoi muzicienii se deplasează la Bucureşti, unde
concertul este repetat la Ateneul Român, fiind inclus în
stagiunea curentă şi beneficiind de toată promoţia de care
Filarmonica „George Enescu“ dispune în mod obişnuit.
Prima orchestră interesată de acest
proiect şi care a acceptat şi să îl susţină financiar, în
stagiunea 2008-2009, a fost orchestra Teatrului Muzical „Nae
Leonard“ din Galaţi, prin directorul ei Florin Melinte. Artiştii
gălăţeni şi invitaţii lor, dirijorii Gabriel Enăşescu şi
Matei Pop, precum şi soliştii Simina Croitoru şi Ştefan Cazacu au
concertat deja la Bucureşti în lunile ianuarie şi aprilie
2008, avînd în program lucrări de Mozart, Beethoven,
Mendelssohn, Ceaikovschi, Sibelius. Teatrul are deja rezervate încă
trei date de concert în stagiunea 2009-2010. Profesionalismul,
generozitatea şi răbdarea artiştilor gălăţeni sînt
exemplare şi nu pot fi răsplătite decît prin certitudinea
unui gest de o eleganţă aparte, cu rezultate confirmate în
egală măsură de recunoştinţa tinerilor dirijori şi solişti şi
de aplauzele sincere ale publicului. Se pare că şi alte orchestre
româneşti – din imediata vecinătate a Capitalei, căci aşa
pot fi acoperite mai uşor costurile deplasării unui ansamblu
instrumental mare – doresc să se implice în acest proiect,
printre ele cele din Tîrgovişte şi din Rîmnicu-Vîlcea.
Alegerea dirijorilor şi a soliştilor,
ca şi deciziile finale de repertoriu îi aparţin în
exclusivitate maestrului Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii
„George Enescu“ din Bucureşti.