OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tirgul de carte de la Moscova, organizat ca si in anii trecuti in plina toamna, isi propusese nu numai prezentarea ultimelor aparitii editoriale, ci si resuscitarea mindriei nationale a rusilor. „Am revenit in rindul celor cinci tari cu cea mai mare productie editoriala“, constata, nu fara a gidila orgoliul conationalilor, ministrul poligrafiei de la Moscova, Vladimir Grigoriev. Fapt imbucurator, de altfel, dar nu suficient de intemeiat pentru a risipi ingrijorarea generata de implacabilul cuvint „default“, amenintator ca o sabie a lui Damocles pentru oamenii de afaceri rusi care investesc in activitati editoriale. Totusi, optimismul ministrului rus, apreciaza ziaristii din Moscova, este justificat intr-o oarecare masura, daca se tine cont de faptul ca nu demult in marile librarii se organizau saloane de mobila, iar in prezent acestea sint folosite conform destinatiei lor initiale.


Dulcele cuvint „trend“

Cadrele decid totul. Pe cit de uzate aceasta afirmatie, pe atit corespunde adevarului. O probeaza insasi practica editoriala din Rusia. De curind, in posturile de conducere ale Ministerului Poligrafiei din Moscova au fost instalati functionari animati de noi idei, care doresc sa si le transpuna in practica. Un start cu mize mari, avind in vedere ca noile „cadre“ au si experienta necesara in domeniul editorial, dar si ambitii, in multe privinte, consonante cu cele ale echipei lui Vladimir Putin. Noii slujbasi ai Ministerului Poligrafiei se deosebesc in mod categoric de predecesorii lor, tributari vechilor scheme mentale, intre care si cea potrivit careia „omul sovietic citeste orice-i pica in mina – de la romane politiste pina la ghidul de ortografie sau cel al oraselor“. Ministerul respectiv a anuntat deja ca va sustine cele mai importante proiecte editoriale, indiferent de forma de proprietate a editurii care le va concretiza. Dupa mediatizarea intensa, „trendul“ a ramas, in cele din urma, suspendat intre cer si pamint. Unii dintre editorii rusi se intreaba insa daca sistemul comenzilor de stat va putea coexista cu cel privat. In pofida aerului proaspat de pe culoarele Ministerului Poligrafiei, unii dintre noii functionari angajati, „simtind izul imperial dinspre Kremlin“, sint de parere ca statul ar putea sa controleze in continuare activitatea editoriala din tara, corelata cu puterea de cumparare a cititorului rus.

Ziaristii nu trec cu vederea nici numirea, in posturile de directori la unele prestigioase edituri din sistemul de stat, a „unor rechini“ cu initiativa, ce au sustinut cu brio examenul de rezistenta in editurile private in conditiile economiei de piata. Bunaoara, la Editura Arte plastice (holdingul creat in baza ei) a fost desemnat in calitate de director un om de afaceri de succes, care, pina recent, asigurase buna functionare a editurii private Cuvintul; la Editura Literatura pentru copii, demult invadata de mucegai, unde in posturile executive erau numiti inainte secretarii de comsomol trecuti in rezerva, a fost trimis pentru remedierea situatiei un ex-boss de la Editura Edmond.


Criza de ansamblu

Fata de anii trecuti, Tirgul de Carte de la Moscova s-a desfasurat intr-o atmosfera modesta, fara orchestratia pompoasa prefigurata de actiunile mediatice dinaintea deschiderii lui. In mai multe rinduri, a fost exprimat regretul ca oficialitatile ruse au onorat intr-o mica masura evenimentul. La ceremonia de deschidere erau prezenti doar ministrul poligrafiei, Mihail Lesin, si vicepremierul Valentina Matvienko. Presedintia rusa a uitat anul acesta, spre deosebire de alte editii ale Tirgului de carte sa trimita macar un mesaj de salut. Daca presedintelui Vladimir Putin i s-a gasit o scuza, afirmindu-se ca era prea ocupat cu Summitul Mileniului, ziaristii rusi nu au iertat absenta premierului Mihail Kasianov. Lipsa lui a fost pe larg comentata, avindu-se in vedere ca acesta este totusi cel mai mare Tirg de carte din Rusia. S-a amintit ca nici Vladimir Putin, cind era premier, nu pregeta sa asiste la deschiderea Tirgului.


De ce Jirinovski nu va fi niciodata Dostoievski

In schimb, un oaspete permanent al Tirgului este in ultimii ani deputatul ultranationalist Vladimir Volfovici Jirinovski. Liderul liberal-democratilor rusi (citeste „nationalistilor radicali“) nu a rostit de data aceasta nici un discurs, ci a impartit doar autografe si si-a completat biblioteca personala (de peste 5 000 de volume) cu noi titluri. Ba a acordat si interviuri. La intrebarea unui ziarist de ce parlamentarii din Duma de Stat, colegii sai, sint absenti de la acest eveniment cultural, Vladimir Jirinovski a raspuns sincer: „Ei nu iubesc cartea. Ce sa le faci?“, gasindu-le drept scuza pregatirea preponderent tehnica.

Curiozitatea mass-media ruse fata de judecatile imprevizibilului Jirinovski se explica, in parte, nu numai prin faptul ca atit de mult contestatul lider ultranationalist debiteaza afirmatii excentrice neconventionale, ce fac „savoarea oricarui eveniment“, dar si pentru ca Jirinovski este insusi autorul a numeroase carti, iar pe vremuri a condus una dintre cele mai prestigioase edituri sovietice: Lumea. Carui gen isi atribuie creatia literara? Vladimir Volfovici crede ca aceasta se incadreaza cel mai bine celui istorico-sociologic. Recunoaste ca are in lucru un roman. „Dar orice as face, tot nu-mi iese o lucrare pur literara, adica pur artistica. Personajul principal, Ivan Fiodorov, este un «inadaptat» gata oricind sa vina in ajutor aproapelui sau, ba chiar ii da si camasa de pe el“, povesteste Jirinovski subiectul cartii, recunoscind ca pina la sfirsitul naratiunii doreste sa puna capat aspiratiilor filantropice ale eroului sau si sa-l transforme „intr-un erou al zilelor noastre, perfect adaptabil“. Momentul politic este preponderent in cartea sa, „ca la miting“. De regula autorii ascund hibele de care sufera, Jirinovski insa recunoaste cu mina pe inima „nu sint nici Soljenitin, nici Dostoievski. Nu am talentul lor“.
O ambitie mai veche a lui Jirinovski este sa-l intreaca pe parintele proletariatului mondial la numarul de volume publicate. „Am acum 40 de volume editate, dar in curind voi avea chiar 100“, se lauda el, pe cind Lenin a avut in total 55, cu un tiraj aproximativ de 10 000 de exemplare. La tiraj insa nu i-a reusit lui Volfovici sa-l depaseasca pe Ilici. Nici nu se poate: cartile lui Lenin au fost editate de stat, pe cind Jirinovski isi publica volumele din bani proprii. In schimb, marea satisfactie a lui Jirinovski e ca in depozite nu se prafuieste nici un volum semnat de el: pe toate le-a daruit sau impartit gratuit. Ce carte si-a cumparat de la Tirg? Cea mai scumpa – Laureatii Premiului Nobel.


Intre sistemul privat si cel de stat

Timpurile cind Rusia era considerata tara cu cei mai multi cititori din lume au devenit demult istorie. In rapoartele UNESCO, Rusia nu mai figureaza de ani buni printre tarile ce alcatuiesc „topten“-ul productiei editoriale, ca numar de titluri publicate anual, tiraje si numar de carti pe cap de locuitor.

Editorii rusi sint insa optimisti, ei spera sa recupereze pozitiile pierdute. Mai ales ca afacerile cu carte iau amploare in ultima vreme. Fapt greu de contestat chiar si de experti, in pofida celor mai pesimiste prognoze, datorita amplorii pe care o ia productia editurilor particulare pe piata rusa de carte. Daca pina la perestroika in Rusia existau doar 133 de edituri, in prezent numarul lor a crescut pina la circa 24.000. Firme editoriale functioneaza, de bine de rau, in peste 300 de orase din Federatia Rusa. In realitate, descentralizarea si dezetatizarea vechilor structuri in domeniul editorial, precum si in cel al difuzarii de carte, sint insotite de dificultati inerente acestui proces si disfunctii ale mecanismului editorial din Rusia. Un numar de 30 de editori, intre care AST, EXMO-Press, All-Press, Dropha, Vece, Vagrius tin sub control intreaga piata de carte din defunctul imperiu, productia lor acoperind 80 la suta din piata de carte pe ansamblul tarii. In gestiunea statului ramin restul de 20 la suta din edituri, intre care cele falimentare, cum ar fi, bunaoara, Stiinta, Marea enciclopedie rusa, mirosind in prezent a coliva. Intr-o situatie precara se afla alte edituri cindva prospere, cum ar fi «Literatura artistica», Progres, Scriitorul sovietic, Literatura pentru copii. In timp ce editurile din sistemul privat cistiga pe zi ce trece tot mai mult teren, drepturi si functionalitate in conditiile de piata, cele de stat, in lipsa de mijloace, ramin in expectativa. Care este secretul reusitei multora dintre editurile private? Daca initial, distantindu-se de orice mesaj ideologic, de propaganda sau dimensiunea didactica, urmareau strict doar profitul, acestea au realizat foarte repede ca piata de carte trebuie orientata catre cumparator daca vor sa functioneze profitabil in perspectiva, si nu catre un patron, pe al carui chip se citeste doar atit: „Profit!“.


Proza rusa – simptomul unei maladii?

Alla Steiman conduce Editura Fantom-Press, o editura rentabila cu un profil putin obisnuit – tiparirea „romanelor politiste cu substrat ironic“. „Tot ce se afla in perimetrul ironiei si persiflarii e material bun pentru noi. Ironia este piinea editurii. Editam in prezent foarte multi autori straini. Dupa parerea noastra, in Rusia nu exista autori buni ai acestui gen de literatura. Deci sintem solicitati zilnic de o masa de scriitori din tara, fiind nevoiti sa «ingurgitam» halci intregi de text prost scris, publicam doar 2-3 autori rusi pe an. Romanele politiste rusesti sint oglinzile perfecte ale starii de lucruri din societatea noastra de azi – o realitate alienanta si cenusie. In lipsa de umor, acestea sint impregnate de bancuri macabre si scabroase. Nu exista nici un fel de ironie in romanele politiste rusesti“, afirma Alla Steiman, intr-o conferinta de presa organizata in cadrul Tirgului.

Intrebata despre profilul editurii, Alla Steiman precizeaza: „Consideram ca violenta, singele, pornografia – tocmai ceea ce abunda in romanele politiste rusesti – nu fac parte din genul detectiv. Editura este orientata spre romanele politiste contemporane sau clasice europene, unde in centrul naratiunii se afla taina, jocul, unde obligatoriu se sustine o partida de sah intre protagonisti originali“. Nu se poate insa afirma ca editura Fantom-Press nu a publicat nici un autor rus. E adevarat ca printre cei editati nu se numara Marinina, considerata un fel de Agatha Christie rusa, dar aceasta pentru faptul ca autoarea, cu zeci de carti la activ, este certata cu umorul, iar volumele ei exceleaza in crime si un numar mare de cadavre. Marinina singura recunoaste ca daca la 20 de pagini nu exista un cadavru inseamna ca romanul pe care-l scrie nu i-a reusit. Hmeliovskaia este cea mai publicata scriitoare autohtona de Fantom-Presse. Este considerata drept un fel de stea calauzitoare a editurii care i-a publicat deja 42 de titluri pina in prezent. O alta scriitoare indragita de editura respectiva este Polina Daskova, autoare a unor romane politiste la moda. Desi scrie despre crime si investigarea acestora, scriitorii indragiti ai Polinei Daskova sint Nabokov, Cehov, Bunin. In plus, este aproape convinsa ca literatura pe care o practica nu este pentru posteritate. Aceasta judecata despre propria creatieeste cu atit mai trista – observa criticii rusi prezenti la Tirg – cu cit ea releva un simptom al prozei ruse contemporane. Cit despre posteritate? Vor ramine tot Cehov, Nabokov, Bunin.