OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Florin CONSTANTINIU, Adrian POP
Schisma rosie. Romania si declansarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950)
Editura Compania, Bucuresti, 2007, 272 p.

Comentariile lui Florin Constantinescu si Adrian Pop asupra culegerii de documente privind Romania si declansarea conflictului sovieto-iugoslav (1948 – 1950), Schisma rosie, volum aparut in Editura Compania, 2007, au meritul de a deschide apetitul cercetatorilor pentru analiza titoismului, conceptie diferita de leninism asupra modului in care poate fi concretizata teoria marxista. Chiar capetele de acuzare, formulate in documente, se constituie in formula socialista moderata aplicata de Iosif Broz Tito, devenit, dupa ruptura dintre Moscova si Belgrad, una din autoritatile politice importante ale tarilor nealiniate. Principiul fundamental titoist consta in folosirea de elemente capitaliste in socialism; interpretare a marxismului in care se regasesc idei imprumutate de la Bernstein, Volmar, Buharin.

De ce Tito nu a fost lichidat de Stalin?
Tito este „anatemizat“ pentru receptivitate fata de Planul Marshall, perceput de Moscova ca tentativa a SUA de a-i sustrage satelitii pe cale economica. Este acuzat pentru dizolvarea Partidului Comunist Iugoslav in Frontul National; organizatie „fara de partid“, din care fac parte si tarani mijlocasi, chiaburi, mici industriasi, intelectuali „burghezi“, dar, mai ales, „partide burgheze“. intrebarea pusa de ziarul Daily Mail din Londra, in iulie ’48: De ce Tito nu a fost lichidat de Stalin?, sta in picioare, cunoscut fiind tratamentul clasic aplicat de Stalin „ereticilor“. Dar raspunsul – sustinerea din partea „propriilor sai tarani, deveniti fermieri“ si de armata, care „numara 500 000 de oameni“ - este neconcludent. Autorii cartii de pionierat incearca sa-l depisteze indreptindu-si atentia asupra fundalului politic mondial imediat dupa razboi si asupra „pedagogiei singeroase“ aplicate de Stalin celorlalti lideri, vasali.

Conflictul este perceput ca „produs colateral“ al unui debut: „razboiul rece“ dintre Est si Vest. in ’48, cand se oficializeaza ruptura, exista o stare de spirit de stinga in intreaga Europa. Uniunea Sovietica obtinuse victoria hotaritoare impotriva nazismului. Se crease o Europa Centrala si de Est in care se puneau bazele unei alternative la capitalism; fapt foarte incomod pentru cei care detineau pirghiile politice si economice in Vest. Proletariatul din Occident devenise o amenintare pentru capitalisti. in aceasta perioada se inregistreaza greva minerilor francezi; infringerea republicanilor in S.U.A.; miscari de masa in Italia si Germania Occidentala. intr-un raport intocmit de Mircea Balanescu, referitor la lucrarile generale a O.N.U., desfasurate la Paris, intre 21 septembrie – 12 decembrie 1948, apare schitata aceasta receptivitate a celor pauperi fata de ideile socialiste. „Stateam de vorba cu «oameni simpli» de la O.N.U.: personal francez angajat temporar, muncitori, caci Palatul Chaillot era in continua transformare, personal de la restaurant etc. Multi dintre ei se declarau apolitici. ii indemnam sa ia parte la sedinte cind vorbeau Visinski, Manuilski si alti delegati sovietici si apoi ii intrebam de impresie: Parerea era unanima: «Au dreptate»“. Occidentul avea nevoie de Tito si Tito avea nevoie de Occident.

in momentul in care declara public ca „fiecare trebuie sa fie stapan in propria casa“ – un mod de a spune ca nu trebuie imitat servil modelul sovietic, ca marxismul nu este echivalentul leninismului, ca orice tara poate sa-l ilustreze creator tinind seama de propriile realitati, Tito are spatele asigurat. Times din 1949 consemneaza faptul implinit: „Tito a indepartat unele obstacole care impiedicau stabilirea unor relatii economice cu puterile apusene“. La Cote Libre din acelasi an publica un articol cu titlu semnificativ: „Titoism contra leninism?“. Desi nu apare nicaieri in documentele publicate, din cauza ca dupa marea dechidere imediat dupa ’90, restrictiile la Arhivele Federatiei Ruse sint din ce in ce mai mari in ultima vreme, scriu autorii studiului-prefata, este evident ca U.R.S.S. nu se afla in acel moment in situatia de a recurge la forta armata impotriva Iugoslaviei, asa cum o va face in ’56 cu Ungaria si in ’68 cu Cehoslovacia. Oricum, din presa occidentala a vremii reiese ca fortele americane erau in curs de afluire catre regiunile sud-vestice ale Iugoslaviei.

Autorii iau in considerare doua motive pentru retinerea U.R.S.S. de inlaturare pe cale militara a lui Tito: 1. Amintirea eficacitatii razboiului de gherila in zonele muntoase ale Iugoslaviei impotriva Wehrmacht-ului; 2. Eventualitatea unei confruntari directe cu S.U.A., dupa interventia prompta a Statelor Unite pentru apararea Coreei de Sud. Stalin pune, atunci, in practica boicotul economic, cu efect invers, dat fiind ca duce la intarirea relatiilor comerciale ale Iugoslaviei cu Vestul. Initiaza campania mediatica antititoista, propaganda-bumerang: creste cota de interes fata de Tito in Vest. Proiecteaza un asasinat. Nu se cunosc exact cauzele esuarii. Tot ce-i reuseste lui Stalin este sa stopeze raspindirea titoismului creind „o adevarata isterie a dusmanilor strecurati in partid“, favorabila luptei pentru putere in toate statele lagarului ex-sovietic, implicit si in Romania.
- Pretext pentru inlaturarea rivalilor si substratul antisemit
Si la Consfatuirea Cominformului din 19-23 iunie ’48, de la Bucuresti, si la cea din 16-19 noiembrie 1949, de la Budapesta, liderii din tarile satelite ale U.R.S.S. s-au intrecut in a repudia titoismul, desi toti aveau reticente asupra modelului universal sovietic (cu atit mai mult cu cit stalinismul nu mai insemna nici macar distorsionarea leninismului, ci dictatura, pur si simplu, fara nici o ideologie). il admirau in secret pe Tito, daca nu chiar il invidiau. Nu se poate ca Stalin sa nu fi intuit ceea ce se petrecea in tacere. Sunt stari de fapt care, chiar daca nu apar din documente, pot fi presupuse.

Primejdia „emulilor“ exista si atunci a aplicat atit clasicul tratament divide et impera cit si „metodele“ specifice: lichidarea politica si, deseori, lichidarea fizica a supusilor de la virfurile partidelor comuniste din „lagar“: Koci Xoxe (Albania) – executat; Laszlo Rajk (Ungaria) – executat; Traicio Kostov (Bulgaria) – executat; Rudolf Slansky (Cehoslovacia) – executat (in acest ultim caz intra in ecuatie si antisemitismul lui Stalin).
Care era situatia in Romania? intr-un raport al generalului Susaikov, loctiitorul presedintelui (in realitate, conducatorul) Comisiei Aliate de Control din Romania catre superiorul lui de la Moscova, Lesakov (8 august 1947) se precizeaza existenta a doua grupuri care lupta pentru monopolul conducerii P.C.R.: grupul – Gheorghiu Dej si grupul – Ana Pauker. intr-o nota informativa inaintata de Bodnaras generalului Susaikov, tot in 1947, se arata ca ministrul Marii Britanii la Bucuresti, Holman, l-a laudat pe Dej ca este un „comunist national“ si acesta nu a replicat, consimtind tacit afirmatia.

Adversarii grupului Dej stiau ca asemenea etichetare, folosita curent impotriva lui Tito, putea servi drept arma. Dej se afla, insa, in garda, manifestandu-se, la Consfatuirea Cominformului din ’49, de asa maniera incit Jdanov, Malenkov si Suslov ii raporteaza lui Stalin: „Dej s-a solidarizat cu pozitia P.C. (b) al U.R.S.S. si a caracterizat comportarea conducatorilor iugoslavi ca tradatoare“. Dupa executia lui Marcel Pauker, sotul Anei, pe baza unor acuzatii fabricate, Ana Pauker simte cum o pindeste primejdia si incearca sa ia masuri de precautie. in septembrie ’49, intr-o convorbire cu Zotov, insarcinatul sovietic ad interim cu afaceri la Bucuresti, ii comunica nelinistea ei legata de constituirea la Praga a unui nou centru de activitate antidemocratica „in tarile de democratie populara“. Precautie inutila. Este arestata la cateva saptamani dupa procesul Slansky. Pretextul era titoismul sau „devierea de dreapta“; motivul real – acelasi antisemism.

Un dictator „atipic“
Cine a fost acest „Stalin al Balcanilor“, cum a fost supranumit Tito? Prizonier in primul razboi mondial la rusi, martor al revolutiei din octombrie 1917, cistigat de teoria marxista, voluntar in Armata Rosie, intors in tara dupa 1930, inscris in Partidul Comunist Iugoslav aflat in ilegalitate, prins si condamnat la inchisoare, Tito a devenit conducatorul P.C.I., in 1940, si al miscarii de partizani, dupa ce armatele naziste invadasera Iugoslavia, la 6 aprilie 1941. in conditiile in care unele teritorii au fost ocupate de germani, italieni, unguri, bulgari, in care s-a fondat un regat al Croatiei, Tito a avut abilitatea de a nu intra in conflict deschis cu Cominternul, promotor al strategiei Frontului Unic National si, totodata, de a transforma P.C.I., cu o pondere politica modesta, intr-un partid capabil sa cucereasca puterea in conditiile unui vacuum datorat disparitiei vechii Iugoslavii. Dupa eliberarea Belgradului de armata sovietica, la 20 octombrie 1944, Tito devine conducatorul tarii.

Toate datele biografice converg catre liderul „clasic“ de formatie stalinista. Si totusi, dupa modul in care interpreteaza si aplica marxismul (respectarea proprietatii taranilor mijlocasi si a chiaburilor, cultivarea micii proprietati in zonele urbane, circulatia libera a marfurilor occidentale), Tito este un dictator „atipic“. Dovada – interesul pe care-l stirneste in randul populatiei rurale si urbane de la granita Romaniei cu Iugoslavia si masurile coercitive. Din 14 noiembrie 1950, „chiaburii titoisti“ din zona sint deportati in Baragan. intr-un rezumat al rapoartelor primite de la sectiile de propaganda ale Comitelelor judetene ale P.M.R., in 1949, referitoare la „manifestari anticomuniste“, se specifica existenta unor „carti titoiste“ gasite in Judetul Timis, comuna Graiul Mic. Multe comune si unele fabrici din Timisoara primeau Buletine de presa si brosuri de la Ambasada Iugoslaviei s.a. Pentru contracararea propagandei titoiste in Romania se hotaraste editarea unei reviste Pentru pace trainica, pentru democratie populara, al carei redactor sef, Pavel F. Iudin, ii trimite lui Dej, la 10 mai 1949, un plan tematic pentru „perioada apropiata“. Printre propunerile de articole, este sugestiv un subiect precum „Infiltrarea capitalului anglo-saxon in economia Iugoslaviei“.

Cind se scutura Occidentul de titoism
De ce avea Tito nevoie de dictatura, din moment ce se bucura de sprijin popular? Doua sunt cauzele majore care au determinat-o. Prima – inlaturarea adversarilor interni, prosovietici din convingere sau din oportunism. A doua – nevoia unei „miini de fier“ in situatia in care Republica Socialista Federativa Iugoslavia era un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale, culturale diferite. Croatia si Slovenia erau tari catolice, occidentale. Serbia si Muntenegru apartineau sferei spirituale slavo-bizantine. in Bosnia si Hertegovina majoritatea populatiei era musulmana. Tito a reusit sa le tina unite nu numai pentru ca a aplicat adversarilor politici lectii invatate de la Stalin (arestari, internari in „lagare de reeducare“ s.a.), dar si pentru ca, in conditiile „razboiului rece“, titoismul convenea Occidentului.

Disparitia din viata a lui Tito coincide cu disparitia „lagarului socialist“ de factura stalinista, fara a avea nimic in comun cu marxismul. Alternativa unui alt sistem social decat cel capitalist nu mai exista. in aceste conditii, acelasi Occident care sustinuse titoismul, se scutura, acum, de el. Dezmembrarea U.R.S.S. creeaza reactii in lant. Croatia si Slovenia isi declara independenta si Germania unificata este prima care le-o recunoaste, punind Comisia Economica Europeana in fata faptului implinit. Studiul, preponderent constatativ, si culegerea de documente incita prin felul in care face atent cititorul asupra multitudinii de posibilitati in interpretarea marxismului, mergind pina la regindirea lui, cu acumularile unor experiente dureroase. O carte de real interes pentru oricine se intreaba cit de viabila este teoria dialectica multimilenara a saltului calitativ si a revenirii pe spirala.