OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In fiecare an, acelasi refren. Jurnalistii specializati, criticii literari, editorii si mai ales librarii se entuziasmeaza si suspina la unison. Cum asa! 691 de romane in curs de aparitie si asta numai in septembrie sau octombrie! Cum sa faci fata la aceasta incredibila afluenta…?

Si totusi, fenomenul nu e o noutate. Reluarea in toamna a aparitiilor literare este un fenomen franco-francez care dateaza din anii ’50; de pe vremea cind premiile literare, decernate majoritatea in toamna, au inceput sa ritmeze viata si módele vietii intelectuale franceze. Curind s-au adaugat aparitiile literare, doar pentru anul acesta fiind anuntate, de altfel, 80 de romane. E o adevarata bataie de cap aceasta mare cantitate de noutati si pentru profesionistii cartii. Ca sa va dau o idee mai concreta, va las sa va imaginati incurcatura micului librar de provincie in fata multimii de cutii care-i vor invada depozitul. Cum sa aseze 691 de romane pe 50 m2 cind fondul sau de carte umple deja trei sferturi din magazin? Nu sint prea multe solutii si rezultatul dilemei este previzibil: „viata“ cartii in librarie va fi scurta, cel mult, in marile suprafete de tip FNAC, trei saptamini de stat pe raft. E putin pentru a exista si a se face cunoscuta. Doar traim in epoca fast-food a literaturii… (intr-adevar, cite retururi si carti stivuite!).

Ca sa remedieze pe cit posibil situatia, editorii, primii responsabili – in fond – de aceasta supraproductie (intr-o logica de consacrare a productiei lor) incearca sa informeze cu mult inainte (in general, inca de la „Salonul de carte“ de la Paris, de la sfirsitul lunii martie) principalii critici influenti. E vorba de a face o prima triere, de a remarca pe acela sau pe aceea care va reprezenta „cartea anului“. Atunci se trimit (gratie stagiarilor care fac fotocopiile) extrase, primele capitole, editorii se intilnesc, iau masa, beau un pahar impreuna ca sa vorbeasca despre noul roman al lui Françoise Sagan sau „ultimul Houellebecq, mai rau chiar decit precedentul“. Se organizeaza si cocktail-uri de presa, cum am vazut anul trecut pentru cartea lui Jonathan Franzen Les Corrections aparuta la Editura Olivier. Editorul, Olivier Cohen, s-a ocupat el insusi de promovarea cartii, ducindu-se in fiecare librarie, discutind la nesfirsit cu jurnalistii, pledind pentru, entuziasmindu-se… A sfirsit prin a obtine banii, cartea s-a tiparit in mai mult de 7.000 de exemplare. A fost, asadar, nevoie de ceva osteneala pentru ca autorul sa se faca remarcat. Dar ce investitie, ce munca de furnica pentru a pune in miscare cunoscutul procedeu „din gura in gura“, singurul mijloc de promovare eficient, vechi de cind lumea.

Pentru editorul care crede in autorul promovat e ca un fel de sacerdotiu. Sau un fel de joc mediatic care se practica cu multa abilitate si un excelent carnet de adrese… Succesul Christinei Angot (L’Inceste, toamna 2001), ca si cel al lui Michel Houellebecq (Les Particules élémentaires, toamna 2000) se datoreaza, in mare parte, editorilor lor, Jean-Marc Roberts (Stock), respectiv Raphaël Sorin (Flammarion), care au stiut sa puna in joc toate legaturile lor pentru a incita, a stirni curiozitatea, dorinta… cu succesul pe care-l cunoastem! E si un mijloc – de ce s-o ascundem? – de a atrage atentia juriilor care acorda premiile literare si de a intra astfel in primele selectii pentru Premiul Goncourt sau Fémina… Caci aparitiile editoriale tind sa devina obiect de consum, o chestiune de bani mai degraba decit descoperirea unor talente…, care vor trece adesea neobservate. Cu exceptia cazului in care cei doi veritabili „aliati“ ai cetatii, librarul si cititorul, reusesc sa-si faca drum printre hatisurile ofertei si promovarea mediatica.

In ce ma priveste, desi poate parea un egoism, atunci cind toata lumea are ceva de protestat, eu sint fericita. Toamna literara este intr-un fel Craciunul inainte de vreme. Las deoparte toate invaziile jurnalistice care ar vrea sa-mi dicteze gesturile si ma afund in librarii ca o domnisoara in cautarea rochiei pentru primul sau bal. Rafturile incarcate nu ma descurajeaza, dimpotriva, ma emotioneaza. Nu sint niciodata aceleasi, de la marile puncte de desfacere la supermarket-uri, trecind pe la librarul din colt, ele sint pentru toate gusturile. Ca la un ospat cu bautura si mincare pentru toti. Rasfoiesc, miros, intorc paginile, citesc un sfirsit de capitol, o prezentare pe coperta a IV-a, e o intreaga sarbatoare de cuvinte si stiluri, epifania frazei care te tintuieste locului…

Si totusi, alegerea e uneori dificila, nu poti citi – cu atit mai putin cumpara! – totul. Trebuie sa te decizi si, o data ce te gasesti in fata casei, resimti un enorm regret ca trebuie sa lasi deoparte volumul de 150 de pagini care parea atit de promitator. A alege o carte echivaleaza cu a-ti oferi un parfum, o inspiratie, o bataie de inima. E spiritul aventurii, al descoperirii. Pierduta citeodata intre atitea carti, il caut pe prietenul meu, Didier, librar la „Librairie de Paris“, in Piata Clichy, de mai bine de 10 ani. El imi stie preferintele, le anticipeaza, are intotdeauna sub brat cartea „pe care trebuie neaparat s-o citesc“. Daca se intimpla sa va gasiti in Franta la inceputul toamnei literare, iata singurul sfat pe care vi-l pot da: gasiti-va un librar de incredere pe care sa contati ca pe un bun prieten. El nu va va spune ca o carte va vine ca o manusa, daca ea va „stringe“ un pic la incheieturi. Caci un bun librar este inainte de toate un cititor adevarat. Editorii de calitate – nu-i asa dle Cohen, POL, Nyssen? – imi vor da intotdeauna dreptate.

Traducere de
Adina DINITOIU