Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Ianuarie   |   Numarul 100   |   Toate pinzele sus!

Toate pinzele sus!

Autor: Ioan STANOMIR | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Iulius POPPER, Constantin CIRU, Basil ASSAN, Gregoriu STEFANESCU, Dimitrie GHICA-COMANESTI, Emil RACOVITA, Sever PLENICEANU, Gregoriu STEFANESCU, Constantin DUMBRAVA
Calatorii extraordinare
Editura CD Press, Bucuresti, 2001, 134 p., f.p.

Calatori &calatorii
In cultura romana, „exploratorul“, ca tip antropologic, ramine mai degraba o raritate: in afara generosului Anton Lupan, calatorind catre Tara de Foc la bordul goeletei „Speranta“, memoria oricarui cititor cultivat pare incapabila sa retina o alta figura moderna emblematica, un alt personaj-mit, pentru a relua sintagma lui Mircea Eliade. Cu o singura exceptie, poate, pretuita ca atare de lectorii interbelici: Mihai Tican Rumano, cel care a fascinat prin capacitatea sa de a pune in pagina stereotipurile pe care productiile anglo-saxone de gen incepeau sa le difuzeze si in spatiul autohton. Ca aventurierul/omul de actiune, pornit in cautarea acelui necunoscut plasat sub semnul exoticului si al temeritatii, raminea un reper in imaginarul interbelic, o indica succesul traducerii Celor sapte stilpi ai intelepciunii si Revoltei in desert ale lui T.E. Lawrence: intemeierea Colectiei „Energia“, publicata sub auspiciile Fundatiei regale pentru literatura si arta „Carol al II lea“, traducea aceasta tendinta de largire a orizonturilor, fie ea si exclusiv livresca.

Cind, in urma cu un deceniu si jumatate, Mircea Anghelescu edita un volum dedicat calatorilor romani in Africa, demersul avea alura unei excavari arheologice: din in paginile unor periodice uitate (cine isi mai aminteste de fermecatorul Ziar al stiintelor si calatoriilor, care a gazduit debutul adolescentului Eliade?), erau recuperate citeva prezente pe care posteritatea le impinsese in plan secund. Un Sever Pleniceanu, un Aurel Varlam sau dinastia de aristocrati, gentlemani si vinatori Ghica-Comanesti riscau sa apara, in plina autarhie ceausista, ca simple ipostaze fictionale. Pina la un punct, volumul de Calatorii extraordinare, editat ca un omagiu la aniversarea a 125 de ani de la fondarea Societatii romane de geografie, in 1875, continua acest efort intelectual, restituind, dincolo de expresia unor individualitati, piesele de puzzle care ajuta la reconstruirea unui context cultural si sociologic deopotriva.

Intr-o Romanie care aspira la certificatul de europenitate, simplul fapt de a calatori la Pol, pentru a contempla minunile arctice, sau de a face parte dintr-o expeditie cinegetica in Tara Somalilor inceteaza de a mai reprezenta un accident biografic, pentru a se converti in semnul relevind schimbarea de perspectiva. Calatorul, savantul si omul de afaceri roman exploreaza, gratuit sau nu, universul „exotic“ ca parte din marea familie a natiunilor civilizate. Uimirea unui Dinicu Golescu este relegata in epoca letargiei fanariote.
Fondata in 1875, relativ tirziu in comparatie cu institutiile occidentale, Societatea Romana de Geografie aclimatizeaza pe sol autohton cutumele comportamentale receptate din vestul Europei. Epoca este una atenta la descoperirile geografice, inseparabil legate de o expansiune coloniala ce se converteste in reflex patriotic. Practica este preluata si de elita autohtona – pentru cel intors din expeditie sau din misiunea diplomatica, obisnuinta prezentarii unei conferinte in Dealul Patriarhiei, in Sala Senatului, in fata regelui Carol, a mostenitorului tronului si a unui distins auditoriu, este un indiciu al genului de normalitate pe care „Belgia Orientului“ o afiseaza, in anii de dupa proclamarea Regatului. Protocolul modeleaza textul, care se inscrie in coordonatele unui gen codificat.

Mindria nationala este un topos esential in marturiile calatorilor si comparatia cu trecutul este una recurenta. Trimis al tinarului regat roman la Congresul International al Postei si Telefoniei, in 1897, Constantin Chiru elogiaza, in prezenta suveranului, acel progres a carui proba palpabila este „imaginea Romaniei in lume“. La doua decenii dupa Independenta, marturia lui Chiru face sa transpara un optimism national care era departe de a fi unul mimat. Mitologia propasirii este inseparabila de o mitologie monarhica, ale carei articulatii encomiastice sint vizibile in alocutiunea sa. Strategia nu era diferita de cea la care recurgeau si organizatorii pavilioanelor romanesti la expozitiile universale: „Cu o vie multumire sufleteasca, ascultam reflectiunile acelora carora aveam onoarea a fi prezentat, vorbindu-mi in cunostinta de cauza despre progresele repezi realizate asupra tuturor ramurilor activitatii noastre publice, sub fericita si mult inteleapta domnie a augustului nostru suveran; asemenea-mi vorbeau, cu multa caldura, despre bravura armatei noastre in timpul razboiului independentei, sub conducerea marelui capitan, supremul ei sef. Nu mai putin inima mea tresarea de bucurie, cind damele din inalta societate-mi vorbeau cu admiratiune despre «Astra», despre povestile Pelesului si unele dame recitau pasaje intregi din Meine ruh si alte opere literare nepieritorii ale academicianei, ilustra poeta Carmen Sylva, regina sarbatorita de poporul roman“.

Alaturi de inaltul functionar, o prezenta in cel mai inalt grad semnificativa pentru mutatia de mentalitate a calatorului roman este Capitalistul: stigmatizat de acea literatura „reactionara“ anatemizata de Lovinescu sau Zeletin, omul de afaceri, fascinat de concretul experientei, isi ia revansa intr-o Romanie victoriana scindata dramatic intre comunitatea traditionala si sincronizarea generatoare de traume. Basil Assan, proprietar de mori si de fabrici de uleiuri, primul roman care face inconjorul globului, conferentiind in Sala Senatului, la 1899, nu are nimic din detasarea personajului vernian. Dimpotriva. Bazil Assan nu este un Phileas Fogg (desi, nu lipsit de o doza de ironie, gloseaza in marginea acelei zile, salvatoare pentru calatorul ghinionist), din simplul motiv ca aventura sa este parte a unui proiect ce sta sub semnul interesului economic national.

Acolo unde artistul simbolist, fasonat de macedonskianism si sedus de exotic, ar intrevede propriile sale fantasme, pragmaticul Assan este condamnat sa gindeasca in oportunitati de afaceri si ocazii de a deschide noi piete pentru produsele exportate. Schimbind ce-i de schimbat, daca destinul i-ar fi oferit ocazia, Basil Assan ar fi indeplinit rolul de intemeietor de lumi pe care l-a jucat, cu eficacitate burgheza si ambitie imperiala, englezul Cecil Rhodes.
Contemporanul inadaptatului Neculai Manea ori al inflexibilului Andrei Rizescu este un businessman cu un apetit deconcertant pentru geopolitica. Daca detaliul care facea deliciul cititorilor lui Pierre Loti nu este absent, si micile stampe recuperind imaginea teatrului extrem oriental nu sint lipsite de gratia involuntara a scriitorului ocazional, miza centrala a conferintei prezentate de Assan este una eminamente geopolitica. Argumentul sau, avansat cu cinci ani inaintea Razboiului ruso-japonez, este unul aproape vizionar. Ignorarea acestei piete de desfacere japoneze si chineze si a imensului ei potential risca sa marginalizeze un Regat roman care este marcat de vocatia dezvoltarii.

In canonul progresului schitat de Assan, iesirea din provincialismul european este o premisa a decolajului economic. Ceea ce suprinde in cazul pledoariei lui Basil Assan este siguranta tonului si reciclarea unor teme circulind in imaginarul european al epocii: o natiune civilizata si constienta de misiunea ei este condamnata sa imbratiseze, respectind proportiile, un comportament ofensiv, definind conduita marilor puteri: „Intr-un conflict intre Rusia si Japonia (conflict care era sa izbucneasca pe cind ma aflam acolo), Rusia ar trebui sa poata compta mai cu deosebire pe neutralitatea Germaniei, Austriei si Romaniei, aceasta din urma avind a revendica Basarabia si fiind bine intarita prin fortificatiile de pe Prut. Acestea expuse, ne intrebam: Daca nu intretinem relatiile diplomatice cu Japonia, acolo unde putem fi deopotriva cu puterile cele mari, cum putem fi incunostintati de evenimentele care se vor petrece in Extremul Orient ? Si cum vom putea trage micul nostru profit la care avem drepturi istorice ? O data cu aceasta intrebare, sa-mi dati voie a-mi exprima inca o dorinta, adica: necesitatea ce ni se impune de a face sacrificii pentru maritism, dupa cum am facut si facem pentru militarism. Trebuie sa ne formam o flota comerciala puternica, sustinuta de o flota de razboi, caci numai astfel vom putea ajunge la prosperitatea tarii noastre“.

„Lonely planet“
Potentialul de fascinatie al relatarilor din volumul de fata este unul afin cartilor de aventuri. De la oceanul inghetat, acolo unde acelasi omniprezent Basil Assan calatoreste spre arhipelagul Spitzbergen, pina la coltul de America de sud in care Iuliu Popper isi testeaza abilitatile de conquistador, aproape nimic din inventarul geografic si repertoriul comportamental al personajelor literaturii de gen nu ramine absent in spatiul textual al Calatoriilor extraordinare. Calatorii ce ar putea fi descrise, in cele din urma, ca fermecatoare materiale pentru un ipotetic documentar difuzat pe Discovery.
Caci ce altceva decit aventura in stare pura, Far West sud-american, evoca tinutul al carui profil Iuliu Popper il schiteaza in epistola adresata lui V.A. Urechia, acea Punta Arenas pe care cei mai multi dintre noi o cunoastem din paginile lui Radu Tudoran: „Colonia din Punta Arenas.

Ne aflam intr-o localitate careia pozitia geografica, comertul si industria i-au imprimat un caracter original si cu totul diferit de ceea ce vazusem pina atunci. Situata aproape de centrul strimtoarei, colonia Magellanes a fost fundata de aproape patruzeci de ani si servi drept penitenciar pina in 1877, cind pazitorii ei s-au unit cu detinutii si au distrus-o in mare parte. Colonia numara astazi 1800 de locuitori, apartinind tuturor nationalitatilor, si formeaza un centru de resurse si de aprovizionare pentru stabilimentele de crestere a turmelor. s…t Chiar simplul lucrator de mine, care se intoarce acolo dupa sase luni de munca grea, cheltuieste banii in distractiuni, vizitind toate circiumile, incepind cu sampanie si sfirsind cu rachiu“.

Catre sud, la bordul vasului „Belgica“, se indreapta si Emil Racovita, probabil cel mai distins dintre autorii antologati. Dincolo de stiintificitatea relatarii, este decelabila o seductie a spatiului inospitalier, afina cu cea pe care simbolistii romani o experimenteaza in epoca. Intre incremenirea thanatica a ghetii ce inconjoara pe calatori si viziunea halucinata a Polului recuperabila in poemul lui Iuliu C. Savescu, identitatea de registru este frapanta: „Tacerea a cuprins acum si cerul, si banchiza; natura intreaga pare impietrita in eterna nemiscare. Iar tu, pierdut aici, te simti cuprins de o spaima fara margeni, nu indraznesti sa te misti in aceasta nemiscare, nu cutezi sa strigi in astfel de tacere si inima-ti se stringe in disperare crunta, caci vezi ca tot e mort si rece, caci simti ca nimic nu-ti este prietin in aceasta splendoare dusmana“.

Un alt text si un ghid practic, intocmit de Dimitrie Ghica-Comanesti, pentru vinatoarea de elefanti, rinoceri si lei. Contrastul dintre austeritatea victoriana a salii de conferinte si exuberanta cinegetica pe care oratorul o transmite este evident. Dupa cum schimbarea de perspectiva este imposibil de ignorat: din obiect de contemplare exotic, boierul roman devine exponent al lumii civilizate, confruntate cu dezordinea „salbaticului“. Ritmul naratiunii este extrem de alert si fanii romanelor lui Karl May ar putea recunoaste in Ghica-Comanesti un specialist al genului: de la luptele intre triburi pina la suspansul intilnirii cu animalele Africii, nimic din ceea ce ar putea mentine atentia incordata nu este ocolit. Minutiozitatea etnologului amator este pusa in serviciul inventarierii setului de practici tribale, care nu pot decit soca auditoriul epocii.

Contactul cu alteritatea este consemnat cu detasare de pasionatul vinator, metamorfozat in om de stiinta: „Dincolo de Shebeli, la Dur Etame, in Tara Aulihanilor, am asistat la inmormintarea unui sef al lor. Ceremonia era foarte simpla, si consista numai in recitarea unor versete din Coran. Se facura doua sapaturi adince in pamint, distanta trei metri una de alta si intrunite pe sub pamint prin o galerie. Mortul fu culcat in aceasta galerie, fara sicriu, invalit in toba sa, cu fata intoarsa spre Mecca, avind un strat de pamint nemiscat deasupra lui. Amindoua sapaturi fura astupate bine cu pietre, asezindu-se doua pietre mari pe deasupra, una mai mare, la capul, si alta mai mica, la picioarele mortului“.

Un caz infinit mai complicat este al ofiterului Sever Pleniceanu, servind timp de trei ani, 1898 – 1901, in cadrele Statului liber Congo. Cu alte cuvinte, un alt european calatorind, ca si Joseph Conrad, catre inima intunericului. Nimic insa din sentimentul de alienare al celor ce populeaza acest avanpost al progresului nu transpare in alocutiunea sa, prezentata in 1902 in fata acelorasi inalte personaje regale. Inca o data, mutatia de care aminteam este vizibila si romanul din Belgia Orientului este investit cu misiunea de a raspindi luminile civilizatiei in colonia model a Belgiei. O circumstanta nu lipsita de un simbolism ironic. Pleniceanu ilustreaza ethosul birocratului din colonii, condamnat sa suporte martirajul mediului inospitalier in numele idealului europenizarii.

Ca si Ghica-Comanesti, ofiterul de cavalerie risca sa isi socheze auditoriul, cu amanunte relative la canibalismul africanilor sau cu detalii privitoare la arsenalul de protectie la care un „civilizator“ este obligat sa recurga, pentru propria protectie, caci… „soarele e foarte puternic. Noul venit trebuie dar sa se fereasca de razele lui ca de cel mai puternic vrajmas. Capul, ceafa si timplele si le va pune sub asa numita «casca coloniala». s…t Intrebuintarea unei anume cingatori de flanela, care sa apere pintecile si salele, se recomanda cu deosebire“.

Dar istoria isi are ironiile ei si Pleniceanu joaca, nu fara candoare, rolul pe care educatorii francezi il indeplineau in Principate, in copilaria lui Kogalniceanu sau Alecsandri. Drumul catre civilizatie, esential in imaginarul inceputului de secol XX, se cere parcurs, indiferent de dificultati, in numele acelui „Travail et progrès“ pe care Statul Liber Congo il alege ca deviza nationala. Exploratorul roman se integreaza in acest mecanism de producere a discursului si aventura individuala se intilneste cu supratema ideologica: „Au fost, sint si inca vor fi jertfe ale multor vieti, in cursul luptei uriase; au fost, sint si vor fi supravietuitorii termenelor de munca, si acestia, de departe sau de mai aproape, vor privi cu o dulce mindrie la roadele dobindite, caci au pus si ei umarul; isi vor aminti si vor spune si altora cele doua cuvinte care alcatuiesc deviza statului: «Travail et progrès».“

 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Cele mai comentate articole
TANDEM. Salto mortale
„Mai bine ar sta în banca ei“
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
„Dacă astăzi mai sînt încă în picioare e pentru că, în copilărie, n-am învăţat niciodată să îngenunchez“
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Cele mai recente comentarii
Multzumesc pentru urari, maestre Foartza.
Observator Cultural
Polemica dintre insideri
dorinpopa9@gmail.com
danalexandru23@yahoo.com
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture