OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Al. CISTELECAN
Top-Ten (recenzii rapide)
Editura Dacia, Colectia „Alternative“, Cluj-Napoca, 2000, 202 p., f.p.

Cartea lui Al. Cistelecan incita inca din titlu. Subintitulata „recenzii rapide“, criticul se simte obligat sa ne spuna in deschiderea ei „doua vorbe despre regula si limitele jocului“. Foiletonul „vrea sa treaca de sinteza seminala (...), recenzioara se inchipuie protagonista a tratatului. De indata ce se aduna mai multe la un loc, li se nazareste c-au facut saltul extatic de la fisa la capitol“ (p. 5). Propulsat de principiul timpului mediat si al judecatii veloce, foiletonul se sustrage ideii de sinteza si generalitatii istorice si teoretice, recenzia „vorbind riguros in dialectul centrifugal al exceptiilor“.
Ideea de a structura macar formal cronica literara pe principiul top-ului, idee care, aflam din prefata, i-a apartinut regretatului Radu G. Teposu, si solutia ei evaluativa imediata se conformeaza insa tendintelor paradigmei criticii postmoderne si nu este deloc de respins, cu atit mai mult cu cit lipsurile inerente, pe care criticul le si schiteaza rapid, nu sint „flagrante“: „Acestea sint limite oarecum obiective (sau macar exterioare) si abia dupa enuntarea lor ar putea fi invocate, dar tot in discreditarea «exponentialitatii», limitele propriei subiectivitati, care pot fi suavizate, dar nu si abolite“ (p. 7).

Lectura cartii ne releva chiar o reusita mult mai mare decit lasa sa se intrevada autorul in prefata. Foiletoanele sint dense, exacte si nu de putine ori lasa impresia ca nu e nevoie de prea multe pagini pentru a spune esentialul sau chiar de a epuiza oferta de interpretare critica a subiectului poetic.
Gasim in Top-Ten-ul lui Al. Cistelecan cronici la volume de poezie semnate de Bogdan Ghiu, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasilescu, Daniel Banulescu, Sorescu, Traian T. Cosovei, Dorin Tudoran, Dinescu, Stratan, Doinas, Nichita Danilov, Mircea Ivanescu si Iustin Panta, Nora Iuga, Angela Marinescu, Ioan Flora, Dinu Flamand etc.
Criticul de poezie de la Cuvintul decupeaza cu talent versuri cheie si alege poeme sugestive, ceea ce ii permite sa „opereze“ cu precizie mecanismele poeziei dar si resorturile sufletesti si de viziune ale poetilor, cronicile fiind, fara exceptie, cel putin la fel de interesante precum poezia luata in discutie. George Arun, de exemplu, „e stihial in notatie; lirica lui torentiala, traind din fluxul electrizat al memoriei nu face decit sa ipostazieze epopeic o melancolie. Picarescul detaliilor sublimeaza intr-o trauma pe care poemele, simulind c-o descompun, o exalta, impingind-o intr-o expansiune biografica“ (p. 122).

Fara a ocoli minusurile si scaderile sau a le minimaliza importanta lor in negativ, criticul se ambitioneaza, din delicatete si nu neaparat din toleranta critica, sa caute, si gaseste aproape de fiecare data, subtile argumente care sa sustina cumva realizarea artistica mai putin reusita. Adesea scaderile pot marca drumuri noi, un fel de „cine pierde cistiga“. Aflat intr-o continua zbatere de a surprinde cit mai exact adevaratele resorturi poetice, Al. Cistelecan se incapatineaza sa nu se lase cu nici un chip pacalit de meandrele poeziei, de infinitele ei posibilitati prin care poate scapa chiar si unei atente analize critice. Extrem de fina observatia ca „pe cind Mircea Dinescu, Dorin Tudoran si, intr-o masura, Dinu Flamand, reactionau la real ca realitate sufocanta, tinerii optzecisti reactionau la real ca discurs, mutind batalia etica in domeniul autarhiei literare. In vreme ce unii profesau denuntul realului, ceilalti participau la denuntul discursivitatii. Subiectivitatea din spatiul discursivitatii angaja, fireste, o etica, macar implicit...“ (p. 182).
Chiar si atunci cind nu discuta strict despre poezie, ci se apleaca asupra autorilor, a premiilor literare sau, intr-un exemplu elocvent, discuta despre „hegemonia“ editoriala de dupa ’89 a generatiei ’80 („ostentativa in comparatie cu istovirea creativa a celorlalte generatii si serii“ si care mai degraba a intarit liniile schitate inainte „fara sa ameninte prea mult niste obisnuinte de creatie“, anuntind totodata, „chiar daca numai in subsidiar, si o iminenta criza de maturizare, un blocaj in proiect, daca nu de-a dreptul in maniera“ – p. 33), Al. Cistelecan este corect si intransigent. Analizele sale nu omit autori si volume de poezie decit in numele criteriului valoric anuntat inca din titlu.

Astfel, gasim in carte cronici la autori saptezecisti, optzecisti, nouazecisti, ardeleni, basarabeni, fosti disidenti, actuali plecati in strainatate, prezenti cu cite doua volume, cu antologii, postume etc.
Departe de a fi doar un „top-ten“ sau, gindind cantitativ, un „top-one hundred“ in sensul uzual si aplicabil si in contextul literar al sintagmei, acela de a ierarhiza strict, cartea lui Al. Cistelecan este un adevarat manual de poezie care surprinde cu minutiozitate intregul tablou al „rezervatiei“ noastre poetice dintre anii
1995-1999.