Accesul la informaţie, tehnologie de înregistrare, promovare, comunităţi virtuale de fani şi avantajul de a lansa cîntece, albume, clipuri, în medii digitale, nu aduc, însă, nici în acest an, aşteptatul salt calitativ. De altfel, creativitatea şi libertatea artistică ţin şi de alţi factori decît cei enumeraţi. Coordonatele industriei muzicale s-au schimbat dramatic în ultimul deceniu. Televiziunea „mondială“ Youtube, paginile formaţiilor de pe Myspace, deja vechile forumuri ori noile conturi Facebook şi Twitter, au determinat un tip inedit de conştiinţă, cel puţin în rîndul publicului activ. S-au modificat şi strategiile protagoniştilor&producătorilor.
Ordonarea albumelor a fost realizată după o grilă de uz intern a Redacţiei Muzici şi Faze. Ca în orice clasament, există un anumit grad de relativitate, dar categoriile propuse reflectă în linii mari valoarea reală a materialelor analizate. Ne vom opri în rîndurile de mai jos asupra primelor zece poziţii.
Marea surpriză a anului a fost albumul Alexandrinei Hristov, Om de lut. Astfel de reuşite ne fac să credem, fără a minţi, că trăim într-o lume mai bună.
Farfarello, o formaţie din Germania a lui Mani Neumann, de la Phoenix (unde este de peste două decenii violonist), a ocupat poziţia a patra, prin Pas cu pas, material adresat publicului din România. Albumul convinge că merită să fie (re)ascultat. Durata de viaţă a unui astfel de material este nelimitată.
OCS (Omul cu şobolani) a ocupat, prin albumul Dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid, locul şase. Formaţia evoluează constant de zece ani, de cînd există. Fiecare nou material al său reprezită un (mic) pas pe modesta scenă de alternative/indie/grunge din România.
Pe locul opt este Z.O.B., cu Zuluoscarbravo. Un album benign de postpunk şi o revenire la debutul „Parodisiac“ (numele primului lor LP).
Locul nouă a fost ocupat de State Of Mind al lui Cristi Gram, un chitarist valoros ce a „capitalizat“ experienţă în diverse formule, de la Talisman la Phoenix. Albumul (instrumental, de heavy metal progresiv) este masiv influenţat de Dream Theater. Sound-ul este excelent, dar fanii aşteaptă şi note mai personale.
Indiferent de ordinea titlurilor discografice de mai sus, cam acestea au fost realizările notabile din 2009. În afară de acestea, ar mai fi, să spunem, încă o dată pe atîtea albume interesante (de discutat). Trist este că celelalte 70-80 de poziţii reflectă un nivel valoric scăzut, chiar şi în ţara noastră, care nu contează pe plan internaţional la acest capitol. „Bătălia“ pentru ultimele treizeci de locuri a fost, din păcate, mult mai strînsă în 2009 decît pentru primele zece.
Cam aşa stăm; cu asta defilăm. Totuşi, situaţia nu este tragică atîta vreme cît nu talentul sau valoarea lipsesc şi, cu atît mai puţin, inventivitatea, la care românii sînt campioni. Potenţialul este bun, aşa că, teoretic, oricînd se poate întîmpla ceva important. Poate în 2010!

