OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu cît ne apropiem de data alegerilor prezidenţiale, cu atît lupta dintre candidaţi se înăspreşte. Cu cît lupta dintre protagonişti devine mai acerbă, cu atît mai mult sînt mobilizate toate forţele pentru „victoria finală“. Cu cît „victoria finală“ devine mai incertă, cu atît tensiunea creşte şi sînt trimise în luptă şi armele secrete, şi trupele din „rezerva strategică“. Nu este nevoie să fii mare istoric militar pentru a analiza la rece şi, cît se poate, obiectiv situaţia de pe „front“. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, aşa cum numeau sovieticii lupta lor împotriva agresorilor, au fost puse la bătaie toate resursele, militare, financiare şi umane, pentru cîştigarea luptei. „Totul pentru Front, Totul pentru Victorie!“ era conjugat bărbăteşte cu îndemnul plin de elan „Pentru patrie, Pentru Stalin!“. Revin în actualitatea noastră imediată multe evenimente-întîmplări din istoria secolului al XX-lea, ca urmare a multor similitudini pe care ultimele desfăşurări de forţe politice ale momentului ni le oferă.

 

Să încercăm să facem un scurt bilanţ al situaţiei de pe „fronturile de luptă“ politice ale actualităţii politice româneşti. Criză economică – afacerile merg prost, nu mai sînt suficienţi bani pentru afaceri, leul e mereu în pericol, lipsa de lichidităţi, tranşele FMI incerte etc. –, criză socială – creşterea numărului de şomeri, protecţia socială pusă în pericol etc. –, criză politică – Guvern demis, ciondăneală prezidenţială cu noua majoritate parlamentară ostilă actualului preşedinte etc. –, criză morală – lipsa de repere ale unei societăţi care tinde spre haos şi anarhie etc. Peste toate acestea, ameninţarea unei pandemii de „gripă nouă“, care ar putea adăuga o componentă medicală la întregul set de probleme cu care se confruntă România şi românii. Inclusiv ungurii, inclusiv celelalte minorităţi, ce nu pot fi neglijate în actuala conjunctură politică (vom reveni asupra chestiunii „neromânilor“ şi a „românilor verzi“).

 

Toate aceste aspecte, parţial şi sumar enumerate, coagulează o anume situaţie reală. Greu de contrazis sau omis, dincolo de simpatii şi antipatii, de orgolii şi de vanităţile unuia sau ale altuia. Dincolo de ce prezintă non-stop televiziunile – mai ales cele veşnic incriminate că ar aparţine marilor „moguli“, de unde însă nu lipsesc tocmai cei mai gălăgioşi portavoce ai Marelui Incriminator al Mogulilor – şi dincoace de ce se consumă în viaţa reală. Pe stradă, la locul de muncă sau de distracţie. Ciudat cît de multă lume se duce la munte în aceste zile sau cumpără bilete pentru noaptea de Anul Nou. Păi, dacă e criza aşa mare şi nu vin banii de la FMI, tranşa a II-a şi a III-a, atunci de unde „parai“ pentru distracţie cît cuprinde? Etc.

 

Marele strateg economico-financiar Theodor Stolojan emite părerea că ar trebui micşorate salariile bugetarilor şi pensiile. Inteligentă mişcare. Şi vom avea rezerve de bani cu care să convingem FMI-ul să ne dea banii. Şi că şomajul nu va depăşi 6,9%, cifră onorabilă, care-l va menţine în cursa electorală pe Traian Băsescu (un 10% şomaj l-ar fi obligat să nu mai candideze! Hihihi, bună gluma, nu?). Marele strateg politic Traian Băsescu – abil este, de ce să nu recunoaştem?! – emite ideea că nişte alegeri anticipate ar putea avea loc cu succes, ca „instrument de lucru al ieşirii din criză“. Frumos gîndit, elegant oferit unei populaţii care, după ce a pus deja murăturile, aşteaptă înfrigurată venirea iernii. Aruncarea în lupta electorală a „armelor secrete“ europarlamentare, de tip Traian Ungureanu şi Monica Macovei – oare unde au dispărut Elena Băsescu, Monica Ridzi şi Elena Udrea?; parcă mai ieri erau pe toate ecranele şi pe la toate concertele din România; oare ele nu-l susţin pe Traian Băsescu, precum domnii Miluţ şi Pavelescu de la un PNŢCD ajuns de rîsul lumii? –, ne confirmă comparaţia cu secvenţele din WW2. Cînd sovieticii au avut confirmarea că japonezii nu vor ataca în Manciuria – faimosul spion Richard Sorge făcîndu-şi pe deplin datoria –, ei au adus numeroase divizii din Extremul Orient ca să lupte pe Frontul de Est. Altfel nu ne explicăm apariţiile ofensive ale lui Traian Ungureanu – jurnalist hîrşit în polemici şi lupte de uzură/tranşee – şi ale Monicăi Macovei – inedită şi suprinzătoare apariţie publică în campania din România –, care a fost retrasă de pe frontul de la Bruxelles şi pusă să polemizeze cu liderii PSD şi PNL, într-o acţiune de învăluire a unităţilor de blindate retorice.

 

Am urmărit, sub semnul seninătăţii perturbabile – căci un zîmbet se iţea la fiecare lovitură de tun –, violenţa cu care încerca doamna Monica Macovei să-şi domine şi să-şi învingă duşmanii. Lecţia „războiului total“ şi a „pămîntului pîrjolit“ a făcut-o pe Monica Macovei să facă o mare greşeală tactică. Credem noi. Atacîndu-i pe reprezentanţii UDMR la „lingurica“ intereselor personale, şi nu naţionale, alde generalii Frunda şi Borbely au reacţionat ferm şi foarte corect. Îndîrjindu-i pe unguri şi pe „neromâni“ (pînă şi dulcele eseist de la Dilema veche Sever Voinescu nu s-a putut abţine să nu-i tragă o copită lui Klaus Johannis – adică de ce neapărat un neamţ ar fi mai bun ca un român? Ceea ce, în pricipiu, ar fi de digerat, dar nu în contextul belicos politic actual.) împotriva PDL, s-ar putea ca tocmai aceste minorităţi să facă diferenţa între candidatul-preşedinte-jucător şi candidaţii ceilalţi, care tot încearcă să se repoziţioneze pe un front mişcător.